Financiar

Money Matters
Financiar

Aproape jumătate dintre români şi-au restrâns cheltuielile din cauza creşterii preţurilor. Studiul Money Matters

Românii şi-au adaptat comportamentele financiare în contextul creşterii accelerate a inflaţiei, a preţurilor şi a tarifelor la utilităţi din ultimele luni, potrivit studiului...

ajutoarele
FinanciarJuridic

Parlamentul European a adoptat Directiva privind salariile minime adecvate pentru toți lucrătorii din UE

Salariile minime din toate țările UE ar trebui să permită standarde de viață și de muncă decente, iar statele membre ar trebui să...

Exporturile
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 9,2% în primele 7 luni

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 9,2% în primele 7 luni, comparativ cu perioada similară din 2021, valoarea FOB a acestora...

economia
Financiar

Economia României și vulnerabilitățile accentuate de criză

Interviu cu Vasile Bleotu, directorul financiar al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare

parcările
Financiar

Noi reguli pentru parcările din zona centrală a Capitalei. Tarif unic și abonamente de noape și de zi

Viceprimarul General al Municipiului București, Stelian Bujduveanu, a anunțat că va promova un proiect de revizuire a tarifelor pentru parcările publice din zona...

economia
Financiar

Economisirea și motivele care au dus la creșterea depozitelor bancare

Interviu cu Vasile Bleotu, directorul financiar al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare

Financiar

Zilele globalizării sunt numărate? Ce spun directorii din industria logistică

Un sondaj realizat în comun, în iunie 2022, de compania de cercetare de piață Ti (Transport Intelligence) Insight și de Fundația pentru viitorul...

Mobilitate urbană
Financiar

România primește 31,5 mld. euro de la Comisia Europeană. Fonduri sunt alocate și transportului durabil

România va primi în total 31,5 miliarde euro în perioada 2021-2027, în cadrul acordului său de parteneriat cu Comisia Europeană pentru promovarea coeziunii...

mărfuri rusești
Financiar

Ce trebuie să știe importatorii europeni despre achizițiile de mărfuri rusești

O bună parte din achizițiile de mărfuri rusești sunt supuse în prezent diverselor restricții, intrarea lor pe piața din Uniunea Europeană fiind interzisă....

rovinieta
Financiar

Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei valabile. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care majorează amenzile contravenţionale pentru lipsa rovinietei valabile. Este vorba despre legea pentru modificarea anexei nr....

rovinieta
Financiar

Modalitățile de achiziție a rovinietei și a peajului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) reamintește conducătorilor auto că rovinieta și peajul (tariful de trecere pentru utilizarea podurilor între Fetești...

CNAIR
Financiar

CNAIR avertizează asupra unui portal web neautorizat pentru achiziția rovinietei

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România asupra existenței în mediul online...

Investițiile străine directe
Financiar

Apetitul pentru investiții este încă ridicat în 2022. Studiu de atractivitate EY România

România s-a clasat pe locul al 16-lea (4%) din 32 de țări în clasamentul țărilor cele mai atractive pentru investiții în 2022, depășind...

SAL-Fin
Financiar

SAL-Fin: 85.618 lei achitați de un asigurător în baza unei polițe CASCO

Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) a finalizat, în cursul anului 2021, un număr de aproximativ 1.300 de...

semnalizare rutieră
FinanciarSiguranţă rutieră

Licitațiile pentru mijloacele de semnalizare rutieră nu sunt blocate artificial prin contestaţii. Analiza Consiliului Concurenţei

Procedurile de achiziţie publică a mijloacelor de semnalizare rutieră nu au fost blocate artificial prin contestaţii, în ultimii trei ani, cu toate că...

ETS
Financiar

Ce este sistemul UE de comercializare a cotelor de emisii?

Uniunea Europeană este cel de-al treilea emițător de emisii de CO2 din lume, dar urmărește și cel mai ambițios obiectiv climatic: reducerea emisiilor...

criză economică
Financiar

Barometrul UNSAR-IRES: 76% dintre români sunt îngrijoraţi de o eventuală criză economică

76% dintre români sunt îngrijoraţi de o eventuală criză economică care le-ar putea influenţa situaţia financiară, reiese din rezultatele celei mai noi ediţii...

înmatriculările de autoturisme noi
Financiar

Primarul Capitalei: Pentru București, soluția este taxa de parcare, nu taxa auto

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan consideră că taxa auto, introdusă de la 1 ianuarie 2023, nu este o soluţie pentru Bucureşti, fiind adeptul, în...

salarii
FinanciarJuridic

Proiect guvernamental pentru amânarea ratelor la credite și leasing până la 9 luni. Cine beneficiază

Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede amânarea ratelor la credite și la finanțările prin...

impozitare
Financiar

Principala preocupare a românilor în această perioadă este legată de inflaţie. Studiu

După noi valuri de scumpiri şi izbucnirea războiului din Ucraina, percepţiile, dar şi comportamentele românilor s-au schimbat semnificativ. Un nou studiu efectuat de AHA...

Autoliv
Financiar

Preluarea Porsche Bank România de către Dan Ostahie, autorizată de către Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Dan Ostahie preia Porsche Bank România, întrucât nu afectează competiţia pe piaţa locală, a anunțat instituția.

inflația
Financiar

Atitudinea față de economisire: O treime dintre români ar păstra banii la saltea

Doi din trei români întâmpină dificultăți în a pune bani deoparte pentru zile negre. În prezent, o treime dintre români nu reușește să...

Exporturile
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 4,9% în primele 4 luni

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 4,9% în primele 4 luni, comparativ cu perioada similară din 2021, valoarea FOB a acestora...

Investițiile străine directe
Financiar

Investițiile străine directe în Europa, un joc cu două reprize complet diferite

Atractivitatea Europei pentru ISD a arătat semne de revenire după pandemia de COVID-19, înregistrând o creștere de 5% a numărului de proiecte anunțate...

Perturbările lanţurilor de aprovizionare
Financiar

Perturbările lanţurilor de aprovizionare costă economiile europene până la 920 mld. € în PIB

Perturbările lanţurilor de aprovizionare generate de pandemia COVID-19 şi de invazia Rusiei în Ucraina ar putea duce la o pierdere de 920 de...

componente auto
Financiar

Coface. Efectele pe termen mediu și lung ale războiului din Europa. Ce sectoare vor rezista?

Chiar dacă se observă disparităţi în funcţie de poziţia companiilor în lanţul de aprovizionare sau locaţia geografică, cele 13 sectoare analizate de Coface...

motorină
Financiar

Noul pachet de măsuri ”Sprijin pentru România” va fi lansat de la 1 iunie

Coaliţia de guvernare a elaborat un nou pachet de măsuri sociale şi economice în valoare de 1,1 miliarde euro, intitulat ”Sprijin pentru România”,...

creditele
Financiar

Crește rata creditelor bancare neperformante în zona euro. Prognoză EY

Numărul întreprinderilor și al gospodăriilor din zona euro care nu reușesc să ramburseze creditele bancare va crește, potrivit primei ediții a raportului EY...

independența energetică
Financiar

România – Oportunități și riscuri pentru independența energetică

Prioritățile geopolitice se schimbă în întreaga Europă, iar energia nu face excepție. Actualul cadru geopolitic a forțat țările europene să își redefinească relațiile...

RAJA Constanța
Financiar

Costul fiscal de-a lungul vieții pentru o familie medie. Analiză KPMG

În urmă cu trei ani, KPMG în România lansa primul studiu dedicat analizei costurilor fiscale de-a lungul vieții pentru o familie din România,...

Numărul insolvenţelor
Financiar

Numărul companiilor insolvente din Europa Centrală şi de Est, în creștere. Analiză Coface

Numărul insolvenţelor corporative în Europa Centrală şi de Est (ECE) a crescut în 2021, atingând niveluri pre-pandemice în majoritatea ţărilor, după o scădere...

Adaos comercial limitat
Financiar

Calitatea și prețul, decisive în achiziții. Studiu EY România privind erodarea puterii de cumpărare

Cei mai mulți dintre românii din marile orașe au fost dispuși să aloce între 200 și 500 de lei anul acesta pentru cadourile...

Poliţia de frontieră
Financiar

Marea Britanie impune noi sancțiuni comerciale împotriva Rusiei

Marea Britanie a anunțat duminică un nou pachet de sancțiuni comerciale în valoare de 1,7 miliarde de lire sterline (2,09 miliarde de dolari)...

economia
FinanciarInterviuri

Cât de pregătită este România să adere la OECD

Interviu cu Vasile Bleotu, directorul financiar al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare

Industria auto germană
Financiar

Al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei: Interzicerea totală a importurilor de petrol

Într-un discurs susținut în fața Parlamentului European, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei...

RCA
Financiar

Marea Britanie elimină tarifele la toate importurile de mărfuri din Ucraina

Guvernul de la Londra a anunţat că a eliminat toate taxele la importurile de mărfuri din Ucraina, în timp ce a impus o...

prejudiciu
Financiar

TBI Bank oferă soluții de economisire pe termen scurt și lung cu dobânzi ridicate

Impactul economic și social pe care pandemia de Covid-19 și evenimentele actuale din Ucraina le-au provocat în întreaga lume a intensificat nevoia de...

energie
Financiar

10 căi prin care companiile își pot reduce costurile cu energia și gazele naturale

Inflația a atins, mai devreme decât se estimase, două cifre – 10%, gazele scumpindu-se cu 46%. Presiunea pe costuri, atât pentru agenții economici,...

rovinieta pentru autoturisme
Financiar

Coaliţia de guvernare a convenit măsurile din pachetul „Sprijin pentru România”

Coaliţia de guvernare a convenit, luni seara, măsurile din pachetul „Sprijin pentru România”, care vor intra în vigoare cel mai devreme de la...

gefco
Financiar

Compania de logistică auto Gefco va fi preluată de CMA CGM

Grupul de logistică și transport maritim de containere, CMA CGM, a anunțat că va prelua aproape 100% din capitalul Gefco, companie activă în...