Viceprimarul General al Municipiului București, Stelian Bujduveanu, a anunțat că va promova un proiect de revizuire a tarifelor pentru parcările publice din zona centrală a Capitalei, care prevede comasarea zonelor 0 și 1 și stabilirea unui tarif unic, în valoare de 5 lei/oră.
Totodată, parcările publice din zona centrală vor fi transformate în parcări de reședință, pe timpul nopții, în intervalul orar 19.00 – 07.00, urmând a fi alocate rezidenților pe bază de abonament lunar de noapte, în valoare de 50 lei pe lună.
Potrivit viceprimarului, va fi redusă și valoarea abonamentului lunar pentru zona 1, ”la o valoare suportabilă de către populație”, de 100 de lei. Cu acest tip de abonament, posesorii de mașini vor putea utiliza – într-o lună, în intervalul orar 07.00-19.00 – spațiile de parcare în oricare din zonele 1 sau zona 2.
”În total, însumează 150 de lei/lună, un loc de parcare, în proximitatea casei, cu rezervare. Nu poţi primi un loc de parcare de riveran, la tarif preferenţial, dacă nu ai documente care să ateste că locuieşti acolo. Măcar o viză de flotant”, a explicat Stelian Bujduveanu.
Potrivit acestuia, există în acest moment un număr de 12.190 de locuri de parcare în zona centrală a Bucureștiului. ”În fiecare lună, numărul acestor locuri de parcare va crește cu câteva sute. Până anul viitor estimăm un număr de 30.000 de locuri de parcare în zona centrală, în interiorul inelului central de circulație”, a menționat viceprimarul.
Stelian Bujduveanu a mai anunțat că în perioada 1- 15 august 2022, Poliția Locală a Municipiului București, Brigada Poliției Rutiere a Capitalei și Compania Municipală de Parking desfășoară o amplă acțiune de informare a șoferilor referitor la regulile pentru parcările din București.
”Regulile sunt simple și clare. Parchezi pe trotuare sau pe carosabil, în dreptul indicatoarelor de restricții – riști penalitate conform Codului Rutier. Parchezi în locuri publice de parcare și nu plătești – riști suprataxa de 200 de lei. Acestea sunt regulile și le vom aplica cu strictețe începând din 15 august 2022”, a precizat viceprimarul.
Zonele de tarifare în Capitală
Zona 0 – aria delimitată de străzile: Piața CA Rosetti – Str. Tudor Arghezi – Str. Dr. Dimitrie G Gerota – Str. Jean Louis Calderon – Strada CA Rosetti – Bdul. Nicolae Bălcescu – Str. Ion Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Str. Halelor – Piața Unirii – Bdul. Unirii – Bdul. Mircea Vodă – Str Matei Basarab – Bdul. Hristo Botev – Piața CA Rosetti
Zona 1– aria cuprinsă între Zona 0 și străzile: Piața Francofoniei – Calea 13 Septembrie – Sos. Panduri – Bdul. Geniului – Sos. Cotroceni – Splaiul Independenței – Bdul. Mihail Kogălniceanu – Str. Vasile Pârvan – Str. Berzei – Str. Gării de Nord – Piața Gării de Nord – Calea Griviței – Sos. Nicolae Titulescu – Bdul. Banul Manta – Bdul. Ion Mihalache – Str. Aviator Popișteanu – Bdul. Expoziției – Str. Parcului – Str. Tipografilor – Sos. București_Ploiești – Bdul. Aerogării – Str. Nicolae G Caranfil – Bdul. Beijing – Bdul. Mircea Eliade – Calea Floreasca – Str. Polonă – Str. Mihai Eminescu – Str. Traian – Bdul Pache Protopopescu – Sos. Mihai Bravu – Str. Traian Popovici – Calea Dudești – Bdul. Octavian Goga – Str. Nerva Traian – Bdul. Gheorghe Șincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – Bdul. Mărășești – Piața Libertății – Str. Mitropolit Nifon – Piața Regina Maria – Bdul. Libertății – Piața Francofoniei
Zona 2 – aria cuprinsă între Zona 1 și limita administrativă a Municipiului București
CITEȘTE ȘI:
Încă două spații de servicii au fost deschise pe Autostrada A1, între Lugoj și Deva
INS: Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut cu 8,3% în trimestrul II
Comentați?