Advertisement

Home Finanţare Leasing operaţional TCO, un criteriu raţional de alegere a maşinii de flotă

TCO, un criteriu raţional de alegere a maşinii de flotă

Într-un moment în care restricţiile în materie de cheltuieli au devenit un leit-motiv în strategiile companiilor, TCO – cunoscut sub numele de “cost total de utilizare” – este astăzi un instrument de referinţă pentru optimizarea flotei auto.

Preţurile afişate de constructorii auto reflectă doar parţial cheltuielile generate de utilizarea unei maşini. Deprecierea, combustibilul, întreţinerea, asigurarea, pneurile, taxele reprezintă, fiecare în parte, un cost, iar toate împreună compun bugetul total necesar autovehiculului unei companii.

De aceea, pentru a-şI administra flota, marile societăţi, dar şI un număr în creştere din segmentul celor mici şi mijlocii, îşi cuantifică viziunea globală asupra a ceea ce înseamnă cheltuieli printr-o metodă de calcul denumită „cost total de utilizare” (Total Cost of Ownership – TCO). Indicatorul a pătruns şi mai puternic în strategiile mediului de afaceri o dată cu dezvoltarea companiilor de leasing operaţional.

Pentru că limba română nu este întotdeauna la fel de concisă în traducerea unor termeni consacraţi în limba engleză, aşa cum este «Total Cost of Ownership», în viziunea noastră, TCO poate fi tradus ca «Bugetul total de achiziţie, exploatare şi valorificare asociat unui autovehicul» şi are avantajul de a consolida toate costurile înregistrate de utilizatorul maşinii, măsurând cel mai bine eficienţa mobilităţii. «Bugetul total de achiziţie, exploatare şi valorificare asociat unui autovehicul» (TCO) ar trebui să fie analizat de orice proprietar auto, indiferent dacă ne referim la o companie sau la o persoană fizică, indiferent dacă achiziţia este făcută cu plata integrală sau printr-un instrument de finanţare – credit, lesing financiar sau operaţional – şi ar trebui să constituie principalul indicator de analiză în alegerea raţionala a unei maşini”, arată Cătălin Gravra, CEO Perpetuum Lease, companie care activează în piaţa de leasing operaţional şi management de flote din anul 2009, având în administrare o flotă de aproximativ 1.200 unităţi.

gavra_1În aceste condiţii, expertul în gestiunea flotelor spune că leasingul operaţional cu servicii de administrare incluse poate deveni soluţia ideală, pentru că integrează atât instrumentul de finanţare, cât şi toate serviciile necesare autovehiculului pe durata exploatării. În plus, determină utilizatorul să conştientizeze cu mai mare acurateţe totalitatea costurilor generate de exploatarea unei maşini şi eficienţa acestor costuri în raport cu rezultatul.

„Şi pentru că leasing-ul operaţional are şi două repere foarte importante în derularea contractului – durata şi parcursul în kilometri realizaţi, această eficientă poate fi raportată atât la nivel de buget lunar/anual, cât şi per kilometru parcurs, similar cu activitatea de taximetrie”, adaugă şeful Perpetuum Lease (foto).

TCO-ul flotei, un indicator complex

În ceea ce priveşte TCO-ul flotei, calculele pot deveni uşor mai complicate. Pot fi adunate TCO-urile autovehiculelor componente pentru a obţine costul total de utilizare al parcului auto? „Nu”, răspunde simplu Dan Boiangiu, directorul comercial Arval.

TCO-ul flotei nu reprezintă doar suma TCO-urilor autovehiculelor din flotă, ci ia în calcul şi elemente care ţin de organizarea acesteia, de gestiunea ei, de riscuri, costuri ascunse, costuri în afara contractelor. Toate acestea trebuie estimate, astfel încât să se poată controla întreaga paletă de cheltuieli care este generată de exploatarea unei flote întregi”, explică directorul comercial Arval, companie de leasing operaţional şi administrare de flote, membră a grupului BNP Paribas, care gestionează pe piaţa românească o flotă de 5.200 de unităţi.

Potrivit acestuia este nevoie de un ciclu întreg de management pentru a face calculele şi pentru a determina TCO-ul flotei. Iar o dată calculat, punctează Dan Boiangiu, acest cost total ar trebui să fie baza de plecare pentru orice idee de reducere sau de optimizare a costurilor la nivelul întregii flote.

Deprecierea şi combustibilul, cele mai mari costuri

Experţii în administrare de flote spun că cele mai importante componente ale costului de utilizare sunt deprecierea (costul de finanţare), combustibilul şi mentenanţa. Din păcate pentru deţinătorii de flote, cel puţin primele două sunt în creştere.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Philip Aarsman
InterviuriLeasing operaţional

”Pentru companii, mobilitatea nu mai este un simplu cost operațional, ci o componentă strategică”

– Interviu cu Philip Aarsman, Managing Director al Business Lease România

romgaz
Leasing operaţional

Romgaz contractează, în leasing operațional, o nouă flotă de utilitare și autoturisme

Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz a lansat licitația pentru contractarea, în...

SUV-uri
Leasing operaţional

Flotă de SUV-uri hibride 4×4 în leasing operațional pentru Romgaz

Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz intenționează să contracteze în leasing operațional...

Arval Flex
Leasing operaţional

Arval Flex, cea mai nouă soluție de leasing operațional destinată companiilor

Arval Romania își completează portofoliul prin lansarea Arval Flex, o soluție flexibilă...