5. 1.4 D-4D
Toyota nu s-a aliat cu nimeni și nu a mai dat nimănui motorul diesel de 1.364 cmc. L-a lansat în 2002 și de atunci l-a perfecționat continuu, însă actualmente nu l-a mai păstrat în oferta pentru piața europeană. Are injecție directă, lanț de distribuție, iar din 2015 s-a aliniat normelor de poluare Euro 6. În clasa mică, echipează doar modelul Yaris.
Bube? Câteva, însă, dată fiind răspândirea sa mică, nu au fost centralizate multe probleme. În principiu, atenție la consumul de ulei al versiunilor Euro 5, (deci fiți cu ochii pe martorul din bord) și segmentați motorul / schimbați setul dacă mănâncă peste 0,5 l de ulei la 1.000 km.Turbina s-a dovedit sensibilă (în special până în 2013), defecțiune care se manifestă prin lipsă de putere la accelerare. Cureaua de accesorii a mai creat probleme, fapt care necesită înclocuirea ei prematură, iar senzorul nivelului de ulei se defectează destul de frecvent la exemplarele dinainte de 2015. În final, lipsa de etanșeitate a capacului culbutorilor poate lăsa uleiul să se scurgă pe motor.
Acestea sunt problemele motoarelor diesel la clasa mică. În viitorul apropiat, ne vom ocupa de problemele motoarelor diesel la segmentul compactelor. Dacă mai cunoașteți probleme pe care nu le-am acoperit în articol sau dacă doriți detalii despre alte motoare, scrieți-ne în căsuța de comentarii de mai jos!
foto deschidere: Skitterphoto from Pexels
Kia Corporation (Kia) a creat un concept unic, la scară reală, din...
•Flote Auto3 noiembrie 2026Chery își extinde portofoliul internațional cu două SUV-uri care ar putea prezenta...
•Răzvan Codorean29 octombrie 2026Stellantis și Leapmotor au demarat producția SUV-ului electric B10 la uzina din...
•Răzvan Codorean21 octombrie 2026XPENG își extinde oferta destinată pieței europene cu G9L, un SUV premium...
•Răzvan Codorean1 octombrie 2026
Comentați?