General Motors
Marele concurent al Ford pe piața americană, General Motors (GM), s-a angajat încă din ianuarie 2020 că nu va mai produce mașini echipate cu motoare diesel sau pe benzină până în 2035. Grupul a anunțat, în noiembrie 2020, o accelerare semnificativă a planului său de electrificare, urcând nivelul de investiții programate pentru segmentul electric de la 27 de miliarde de dolari la 35 de miliarde de dolari. General Motors vizează mai mult de 1 milion de vânzări de vehicule electrice pe an, la nivel global, până în 2025 și se așteaptă la o autonomie 100% electrică în 2035.
GM își va produce vehiculele electrice în Statele Unite, Mexic și Canada și va deschide două noi fabrici de baterii în SUA, pe lângă unitățile aflate deja în construcție, în Ohio și Tennessee. Pe termen scurt, obiectivul său este să întârzie cu câteva luni – de la sfârșitul lui 2021 la începutul lui 2022 – lansarea Lyriq, primul model 100% electric al mărcii Cadillac. În același timp, grupul american a prezentat o nouă versiune a modelului său electric Chevrolet Bolt, care va fi urmată de lansarea pick-up-ului său electric GMC Hummer. În ceea ce ce provește producția de semiconductoare, General Motors intenționează să reducă volumul cipurile din import cu 95% pentru viitoarele sale vehicule. La sfârșitul lunii noiembrie 2021, grupul anunțase că va lucra cu șapte furnizori de semiconductori (Qualcomm, STMicroelectronics, TSMC, Renesas, Infineon, ON Semi și NXP) la proiectarea a trei noi microprocesoare, ce vor fi produse în Statele Unite.
Hyundai-KIA
Planul de electrificare al Hyundai este ambițios și prevede lansarea a 23 de modele – dintre care 11 exclusiv electrice – și vânzarea a peste un milion de vehicule ”verzi” în întreaga lume până în 2025. La rândul său, KIA, plănuiește lansarea a 11 modele, inclusiv șapte 100% electrice, până în 2027. Piesa centrală a acestei strategii este noua platformă modulară electrică globală, E-GMP, care a fost dezvăluită în noiembrie 2020 de producătorul coreean și care, prin urmare, va fi utilizată pentru mai multe modele atât Hyundai, cât și KIA. Această platformă a permis Hyundai să comercializeze primul său model electric an trecut, SUV-ul compact Ioniq 5. Acesta ar trebui să fie urmat în curând de sedanul KIA, EV6, al cărui echivalent va fi Ioniq 6 de la Hyundai. Combinându-și forțele cu cele ale subsidiarei sale KIA, grupul coreean intenționează să-și majoreze ponderea pe piața modială, de la 7 la 10%, în cinci ani. Deja, Hyundai este marca cu cea mai mare proporție de modele electrificate (hibrid și electric).
Jaguar Land Rover
Grupul britanic, o subsidiară a indienilor de la Tata Motors, își va electrifica mărcile în momente diferite.
La Jaguar, gama este încă în mare parte bazată pe motoare termice, grupul având în prezent un singur model electric: I-Pace. A dezvăluit, însă, un plan ambițios de tranziție energetică până în 2025, axat pe modele de lux cu prețuri care încep de la 115.000 de euro, produse pe baza unei platforme unice și exclusive. Obiectivul Jaguar este să iasă în evidență față de actualii săi concurenți Audi și BMW, poziționându-se într-un segment superior, unde ar avea câțiva ani înainte în ceea ce privește electrificarea față de noii săi concurenți. Trei modele 100% electrice – inclusiv două crossover – ar trebui să vadă lumina zilei pe amplasamentul industrial al grupului din Castle Bromwich (Anglia), unde s-a investit peste un miliard de euro.
Pentru Land Rover, electrificarea va începe în 2024 cu un prim vehicul cu „zero emisii” dintr-o gamă de șase modele planificată pe cinci ani. Land Rover oferă deja mai multe modele hibrid plug-in în catalogul său. În 2030, marca promite că vehiculele electrice vor avea o pondere de 60% în vânzări, iar în 2036, de 100%.




Comentați?