Advertisement

Rabla Plus pentru persoane juridice
Home Piaţa auto Flotă verde Planurile de electrificare a gamelor lansate de marii constructori auto

Planurile de electrificare a gamelor lansate de marii constructori auto

Odată ce Executivul comunitar a anunțat, în vara lui 2021, renunțarea la motoarele termice începând din 2035, marii producătorii auto caută, în marș forțat, să se încadreze în acest termen, dezvoltând planurile de electrificare a gamelor pentru deceniul următor. Drept urmare, anunțurile și programele de investiții în valoare de zeci și zeci de miliarde de euro s-au înmulțit în ultimele luni.

De la BMW la Toyota și de la General Motors la Renault, marii constructori auto pregătesc o tranziție energetică fără precedent, atât ca anvergură, cât și ca perioadă scurtă de implementare. Și cum planificarea este mama reușitei, toți producătorii și-au stabilit obiective clare pentru următorii ani.

BMW

În martie anul trecut, BMW și-a revizuit în urcare obiectivele de vânzări pentru vehiculele electrice. În următorii zece ani, intenționează să vândă 10 milioane de modele 100% electrice, față de aproximativ 4 milioane anunțate anterior și va aloca 30 de miliarde de euro în următorii patru ani pentru reducerea emisiilor de carbon. Obiectivul producătorului bavarez este de a oferi o opțiune pur electrică pentru fiecare model din gama sa. Pentru a atinge un asemenea deziderat, BMW va investi 400 de milioane de euro în principala sa fabrică din München, pentru a înlocui liniile de producție destinate vehiculelor clasice, cu unele noi, pentru mașini electrice. Grupul intenționează să comercializeze 12 modele pur electrice începând din 2023, obiectivul fiind ca, până în 2030, să realizeze cel puțin 50% din vânzările anuale ale grupului cu vehicule 100% electrice.
În ceea ce privește marca Mini, BMW a anunțat că va elimina complet motoarele cu ardere internă în următorii 10 ani ani, ultimul model cu motorizare clasică urmând să fie lansat în 2025. Se estimează că, până în 2027, cel puțin 50% din livrări vor fi vehicule 100% electrice. Pentru moment, Mini comercializează un singur model pur electric – Cooper SE. Countryman, deja disponibil ca hibrid plug-in, îi va urma în 2023.

Daimler

Grupul Daimler va aloca 40 de miliarde de euro pentru electrificarea mărcii sale de mașini Mercedes Benz în perioada 2022 – 2030. Ca și BMW, și-a revizuit în urcare țintele de vânzări ”verzi”, intenționând ca, în 2025, jumătate din livrările sale globale să reprezinte numai vehicule electrificate, comparativ cu obiectivul anterior de 25%. De asemenea, Daimler intenționează să accelereze lansările mai multor modele electrice planificate inițial pentru 2024 și 2025. De altfel, Mercedes va lansa doar „arhitecturi” 100% electrice (baza tehnică a unui vehicul care include motorul, roțile și șasiul), toate modelele mărcii urmând să aibă o versiune 100% electrică. În plus, opt gigafabrici din întreaga lume vor fi pregătite pentru a echipa 90% din vehiculele Mercedes-Benz.
În ceea ce privește Smart, marca a făcut tranziția la modele 100% electrice din 2020. Specializată în mașini urbane de clasă mică, gama Smart este formată din trei modele: EQ fortwo, EQ fortwo cabrio și EQ forfour.

Ford

Grupul american a dezvăluit în mai 2021 că va accelera tranziția energetică, suma de 22 de miliarde de dolari anunțată inițial, la începutul anului, pentru producția de vehicule electrice până în 2025, fiind majorată la 30 de miliarde de dolari. De asemenea, la început, grupul plănuia ca 40% din vânzările sale până în 2030 să reprezinte vehicule electrice. Acum, ținta a fost revizuită la 50%. Pentru a sprijini această transformare, producătorul a prezentat deja versiunea electrică a pick-up-ului său F-150, cel mai bine vândut vehicul din Statele Unite, care va fi disponibil în 2022. Ford intenționează să comercializeze și o versiune electrică în următoarele luni a utilitarei Transit. Dacă în mod clar producătorul american prezent și pe piața din România nu este cel mai avansat constructor auto în materie de electrificare (s-a lansat pe segmentul 100% electric cu un SUV de vârf de gamă: Mustang Mach-E), în mod clar încearcă să-i ajungă pe ceilalți din urmă. În septembrie, a anunțat o investiție de 11,5 miliarde de dolari, împreună cu partenerul său sud-coreean SK innovation, pentru a construi trei fabrici de baterii și o unitate de asamblare în Statele Unite, în care va asigura 60% din fondurile necesare. Totodată, a încheiat un acord cu startup-ul Redwood Materials pentru reciclarea bateriilor și cu GlobalFoundries pentru furnizarea de semiconductori, cu scopul de a reduce dependența de furnizorii externi. În așteptarea mai multor modele, Ford oferă vehicule mild hibrid (Fiesta, Puma) și hibrid plug-in (Explorer). Până în 2026, toate modelele comercializate în Europa vor fi oferite și în versiuni electrice sau hibrid plug-in, iar până în 2030 toată gama europeană va deveni exclusiv ”verde”.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Primele prototipuri VAN.EA sunt gata de drum

Mercedes-Benz Vans implementează următoarea etapă a strategiei sale de electrificare cu VAN.EA.

Flotă verdePiaţa auto

Renault deschide comenzile pentru Rafale E-Tech 4×4 de 300 CP

După Rafale E-Tech full hybrid 200 CP, Renault deschide comenzile pentru Rafale...

adevinta
Analize de piațăFlotă verde

Tranziția la mașini electrice și loialitatea clienților. Studiu Adevinta

Un studiu realizat de Adevinta (mobile.de) arată că, odată cu apariția unor...

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Ofensiva KIA în Europa

Coreenii de la Kia vor demara în 2025 o ofensivă pe piața...