Advertisement

Philip Aarsman
Home Interviuri ”Pentru companii, mobilitatea nu mai este un simplu cost operațional, ci o componentă strategică”

”Pentru companii, mobilitatea nu mai este un simplu cost operațional, ci o componentă strategică”

– Interviu cu Philip Aarsman, Managing Director al Business Lease România

Philip Aarsman s-a stabilit în București la sfârșitul anului 2014, după ce a gesitonat achiziția de către Business Lease Group (parte a Autobinck) a companiei românești Fleet Management Services (FMS). Șase luni mai târziu, aceasta a devenit Business Lease România, iar Philip Aarsman a ales să continue dezvoltarea organizației din România.

Cum a fost acest an pentru piața de leasing operațional din România?

2024 a fost un an dinamic, marcat de adaptarea continuă la provocările pieței. Deși efectele crizei generate de coronavirus au început să se estompeze, companiile au resimțit impactul creșterii ratelor dobânzilor și inflației, ceea ce a dus la costuri mai mari pentru forța de muncă și materiale. În prima parte a anului, livrarea vehiculelor noi s-a îmbunătățit semnificativ, însă prețurile rămân ridicate comparativ cu nivelurile din urmă cu câțiva ani. Pe de altă parte, piața mașinilor second-hand a continuat să scadă, ceea ce complică estimările pentru costurile viitoare.
În acest context, stabilitatea a devenit mai importantă ca oricând pentru companii. Modelul nostru de leasing operațional răspunde acestei nevoi, iar experiența echipei noastre ne-a permis să oferim soluții adecvate care sprijină clienții în atingerea obiectivelor lor.

Care sunt așteptările pentru acest final de an?

Atenția noatră de la intrarea pe piața românească a rămas concentrată pe consolidarea echipei Business Lease și mă bucur să văd că cel mai des suntem apreciați de partenerii noștri pentru pasiunea, atenția și expertiza oamenilor noștri. Cred că toate acestea sunt ingredientele cheie care ne-au permis să ne menținem creșterea în fiecare an, atât financiar, cât și ca dimensiune a flotei. Și anul acesta ne așteptăm să încheiem cu o flotă în creștere cu 20% și o cotă de piață de 9%.

Care sunt principalele probleme legate de managementul mobilităţii pe care le întâlniţi astăzi în organizații? Cum pot fi ele depăşite?

Una dintre cele mai mari provocări este complexitatea cerințelor de mobilitate, care se schimbă rapid, în timp ce companiile încearcă să se adapteze. Lipsa unei infrastructuri adecvate pentru soluțiile de mobilitate sustenabilă, precum vehiculele electrice, adaugă presiune. În plus, multe organizații se confruntă cu dificultăți în gestionarea eficientă a costurilor, mai ales în contextul creșterii prețurilor și al inflației.
Pentru a depăși aceste provocări, cred că abordarea trebuie să fie bazată pe colaborare și adaptabilitate. Este crucial să înțelegem contextul specific al fiecărui client și să oferim soluții personalizate care să răspundă atât nevoilor lor operaționale, cât și obiectivelor strategice. La Business Lease, punem accent pe educarea partenerilor noștri, ajutându-i să înțeleagă beneficiile pe termen lung ale unei mobilități sustenabile și eficiente.

Industria de leasing operațional trece de la oferirea de servicii standard la servicii de mobilitate complexe și complete. Cum se reflectă această tranziție în activitatea companiei pe care o conduceți?

Industria de leasing operațional trece printr-o transformare profundă, iar mobilitatea devine din ce în ce mai mult decât un simplu cost operațional – este acum o componentă strategică pentru companii. Pentru noi, această schimbare înseamnă să ne adaptăm continuu și să ne extindem gama de servicii, oferind soluții integrate care sprijină clienții în gestionarea eficientă a flotelor, bazându-ne pe tehnologie și pe suportul dedicat tranziției către electrificare.
Această tranziție reprezintă mai mult decât o ajustare la tendințele pieței; este o oportunitate de a crea valoare adăugată reală pentru partenerii noștri. Scopul nostru este să îi sprijinim în atingerea obiectivelor lor – fie că este vorba de sustenabilitate, eficiență operațională sau optimizarea costurilor. În esență, această evoluție reflectă și angajamentul nostru de a oferi soluții relevante, inovatoare și de a rămâne un partener de încredere într-o piață aflată în continuă schimbare.

Cu rol executiv în compania Business Lease România, care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o și pe care ați vrea să le-o transmiteți altor lideri de companii?

Pentru mine, leadershipul înseamnă să fii un sprijin real pentru echipă și să creezi un mediu în care oamenii să aibă încredere să își aducă ideile și contribuțiile. Este mai mult decât a coordona, este despre a înțelege ce îi motivează pe oameni și cum îi poți ajuta să își atingă potențialul.

De asemenea, am realizat cât de important este să fii aproape de clienți, să le asculți nevoile și să găsești soluții care să le simplifice activitatea și să le aducă valoare. În final, cred că succesul vine atunci când pui oamenii pe primul loc, fie că vorbim despre echipă sau despre parteneri. Când creezi un mediu bazat pe încredere și respect, rezultatele vor urma firesc.

Care credeți că a fost cea mai importantă realizare profesională a dumneavoastră în ultimii 10 ani și care a fost dvs proiectul de suflet?

Pentru mine, una dintre cele mai mari realizări din ultimii 10 ani a fost să consolidez poziția Business Lease pe piața din România. Am reușit să dezvoltăm un model de afaceri solid, care a trecut testul timpului și al schimbărilor rapide din industrie. Mai mult decât atât, sunt mândru de echipa pe care am construit-o – o echipă care nu doar că performează, dar și inspiră încredere partenerilor noștri. Anul viitor, marcăm o etapă importantă: 10 ani de la preluarea FMS și de la începutul parcursului nostru pe piața românească. Este un moment de reflecție asupra progresului realizat și de recunoștință pentru tot ceea ce am construit împreună.

Un moment cheie în această călătorie a fost transformarea FMS dintr-un furnizor de servicii de management de flote într-un furnizor complet de servicii de leasing operațional. A fost mai mult decât o schimbare de strategie – a fost un proces de redefinire a modului în care înțelegem și răspundem nevoilor clienților noștri. Am creat un portofoliu de servicii care oferă companiilor stabilitate, eficiență și soluții adaptate, reflectând angajamentul nostru de a sprijini partenerii în atingerea obiectivelor lor.

Cum vă regăsiți în cultura românească? Cât de dificilă a fost adaptarea?

În plan personal m-am regăsit complet în cultura românească, și acesta este unul dintre motivele pentru care sunt încă aici. Românii sunt sociabili, flexibili și, de asemenea, dispuși să muncească pentru dezvoltarea lor personală. Comparativ cu alte țări în care am lucrat pentru Business Lease (Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria), consider că românii sunt cei mai apropiați de olandezi. Asta explică, poate, de ce Olanda este al doilea cel mai mare investitor în România, după Statele Unite, cu companii precum Heineken, Damen Shipyards, Ortec, Fokker, ING, Ahold și Friesland Campina, pentru a numi doar câteva.

Ce bune practici importate din Olanda observați? Și cum priviți acum piața olandeză?

Olanda a însemnat foarte mult pentru dezvoltarea leasingului operațional. Deci, da, am învățat foarte multe de la Olanda în fiecare țară din Europa Centrală, atât în sens pozitiv, cât și în sens invers. Aplicând corect aceste lecții, poți inova rapid și poți evita greșelile. Un exemplu de actualitate care îmi vine în minte este electrificarea. Până acum, am fost în mod deliberat oarecum conservatori în a oferi vehicule electrice clienților noștri pentru că sunt atât de multe lucruri în desfășurare simultan. Luați în considerare rețeaua de încărcare, dezvoltările în domeniul autonomiei și tehnologiei bateriilor, capacitatea rețelei electrice și oferta și evoluția prețurilor noilor vehicule electrice.

Vă veți întoarce vreodată în Olanda?

Pentru business, cred că șansele sunt mici. În ultimii 25 de ani, am avut ocazia să deschid și să dezvolt mai multe piețe noi pentru Business Lease. Și aici se află pasiunea și succesul meu. Pe plan personal, legătura cu Olanda va exista întotdeauna pentru că familia și o parte din prietenii mei locuiesc acolo și am și o casă minunată acolo.

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, noiembrie 2024)

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Producția de automobile din România a înregistrat un nou record în 2024

 

Uzinele germane Volkswagen ar putea stârni interesul producătorilor auto chinezi

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

managerii de flote
InterviuriLeasing financiar

”Suntem bine poziționați pentru a ne continua traiectoria de creștere”

– Interviu cu directorul general al BRD Sogelease, Gabriel Mihai

romgaz
Leasing operaţional

Romgaz contractează, în leasing operațional, o nouă flotă de utilitare și autoturisme

Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz a lansat licitația pentru contractarea, în...

SUV-uri
Leasing operaţional

Flotă de SUV-uri hibride 4×4 în leasing operațional pentru Romgaz

Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz intenționează să contracteze în leasing operațional...

Arval Flex
Leasing operaţional

Arval Flex, cea mai nouă soluție de leasing operațional destinată companiilor

Arval Romania își completează portofoliul prin lansarea Arval Flex, o soluție flexibilă...