GMC Hummer EV: TOATE secretele

GMC a prezentat noul pickup Hummer EV. Un monstru cu trei motoare electrice care însumează 1.014 CP, dar care are multe secrete de destăinuit. Iată-le!
GMC Hummer EV floteauto.ro

Am luat o cafea, m-am așezat comod, am adunat toate informațiile disponibile și le-am sintetizat în articolul de mai jos. Pentru că Hummer EV este mai mult decât un simplu pickup de 1.000 CP. Este o cutie cu surprize care așteaptă să fie descoperite!

Un pick-up cu accelerații de supercar și autonomie de top?

În principiu, da. Vor exista trei versiuni, cu trei sisteme de propulsii diferite, așa cum poți observa în tabelul de mai jos.

GMC Hummer EV floteauto

Versiunea de top dispune de trei motoare, care dezvoltă un total de 1.014 CP și accelerează pickup-ul până la 60 mph (0-96 km/h) în 3 secunde, adică Hummer EV va fi la fel de rapid precum Tesla Cybertruck (2,9 secunde). GMC a adăugat chiar și un indicator care afișează unghiul maxim de drift pe care îl atingi! Tipic american.

GMC Hummer EV floteauto.ro

Și asta nu e nimic: va exista și un mod… ”WTF”! Stai liniștit, este abrevierea de la Watts to Freedom și înseamnă că trebuie să te ții bine de volan, pentru că tocmai ai activat launch controlul. Odată activat, acesta coboară garda la sol la minim, iar șoferul trebuie să apese la podea simultan frâna și accelerația și apoi să elibereze brusc frâna. Conform graficii, Hummer EV poate accelera cu 0,74g, în timp ce boxele vor umple cabina cu sunetul navetei USS Enterprise în drumul spre Warp Speed.

Hummer EV: totul despre baterii

Bateriile vor fi uriașe: GMC nu a anunțat capacitatea exactă a acestora, însă noi estimăm peste 200 kW la versiunea de top (200 kWh utilizabili). Și ne referim la vestitele baterii Ultium, care, în cazul versiunii de top a lui Hummer EV, vor avea 24 de module dispuse suprapus, în două planuri paralele.

Hummer EV floteauto

Ei bine, autonomia estimată dată de acestea va fi de 350 mile (puțin peste 560 km), nu foarte mare, dacă o raportăm la capacitatea lor (care, ce-i drept, nu a fost anunțată oficial). Asta ar însemna un consum probabil de 35,7 kWh/100 km la gol (fără încărcătură sau trailer).

Bateriile se pot încărca cu maximum 350 kW, adică la fiecare 10 minute petrecute la priză se va încărca suficient curent pentru o autonomie de 160 km. Practic, în 45 de minute încarci tot monstrul.

 

Cum se va comporta în teren dificil?

Păi GMC spune că Hummer EV va putea trece de obstacole verticale înalte de 46 cm, pentru că suspensia hidraulică poate să varieze garda la sol cu 15 cm. Astfel, și vadurile de apă de peste 60 cm devin accesibile.

Standard, unghiul de atac măsoară 41,5 grade, iar cel de degajare 31,6 grade, însă, cu suspensia ridicată la maximum, acestea cresc la 44,3 grade, respectiv 33,7 grade, adică devin mai mari inclusiv decât la campionul Jeep Wrangler Rubicon în versiunea scurtă, cu 2 uși.

➡ De ce este Tesla Cybertruck atât de urât? 💡

Și asta nu e tot: există un mod Extract, care poate fi folosit pe perioade scurte pentru a ieși din bucluc, care crește unghiurile la 49,7 grade (atac), 38,4 grade (degajare), și 32,2 grade (ventral).

În sfârșit, va exista un mod ”Crab”, care va permite americanului să se deplaseze în diagonală, pentru a se putea cățăra mai bine pe anumite suprafețe alunecoase și a ieși din noroi/nisip cu fruntea sus și care îi crește semnificativ manevrabilitatea în zonele strâmte. Sistemul se bazează pe cele două punți direcționale și este o dotare opțională, care nu va exista pe versiunile de bază.

Cum se va comporta cu încărcătură?

GMC a anunțat un cuplu maxim de 11.500 pound-feet, echivalentul a 15.592 Nm. Ridicol, am fi tentați să spunem. Totuși, există o explicație: acesta este cuplul măsurat la roată, nu cuplul dezvoltat în tandem de cele trei motoare. De fapt, așa cum rezultă din calculele lui Jason Fenske de la Engineering Explained, care ia în calcul raporturile de 13,3:1 pentru puntea față și 10,5:1 pentru puntea spate, rezultă un cuplu motor de 1.356 Nm. Asta însemnă că Hummer EV va avea un cuplu aproximativ egal (sau mai mare) decât al celor mai potente pickup-uri turbodiesel americane, dotate cu motoare V8, doar că îl va dezvolta de la 0 rpm. Deci, inutil de precizat, va putea să tracteze remorci la fel de grele cu ale oricărui pickup clasic de top.

Hummer EV floteauto

Când îl poți cumpăra?

Teoretic, poți plăti avansul chiar acum, urmând să îl primești în toamna lui 2021, adică fix peste un an. Practic, nu mai contează, pentru că tot stocul de exemplare a fost deja rezervat în prima oră de la deschiderea comenzilor. Acest stoc era populat doar de versiunile de top Edition 1, cu prețuri de peste 112.000 dolari. Totuși, ulterior, vor apărea și versiunile mai slab dotate, cu prețuri începând de la 80.000 dolari (vezi proma fotografie din articol). Comparativ, Tesla Cybertruck pornește de la 39.900 dolari, adică de la jumătate din prețul lui Hummer.

➡ Rivian R1T, rivalul lui Hummer EV! 💡

Rămâne de văzut dacă legendarul nume va reuși să-i convingă pe clienți să plătească atât de mult în plus față de Cybertruck, mai ales acum, când Tesla e pe val și reușește să se infiltreze în premieră în clasamentul primelor 40 cele mai valoroase branduri din lume. Totuși, trebuie ținut cont că Cybertruck este extrem de ieftin, iar alte pickup-uri electrice costă mai mult. De exemplu, Rivian R1T are prețul de pornire de 69.000 dolari, adică mult mai apropiat de Hummer EV.

Mai jos găsești un film care sintetizează toate sistemele noului Hummer EV! Enjoy!

via GMC

Adaugati comentariu