Certificatul de urgenţă este „o sarcină excesivă”. Vezi pentru cine


În acest context, instituţia solicită ministrului Economiei identificarea unei soluţii adecvate pentru firmele a căror activitate a fost închisă/suspendată total ca efect al instituirii stării de urgenţă şi al emiterii ordonanţelor militare, astfel încât aceşti agenţi economici să beneficieze de măsuri facile de sprijin şi susţinere în obţinerea rapidă a facilităţilor acordate de legiuitor, prin eliminarea condiţiilor şi restricţiilor de birocraţie excesivă, care conduc în final la neacordarea de ajutoare angajaţilor şi angajatorilor pe timpul pandemiei.
„În cazul operatorilor economici a căror activitate a fost suspendată, întreruptă în perioada stării de urgenţă decretate, ca urmare a prevederilor exprese din ordonanţele militare emise (…) obţinerea unui asemenea certificat nu se justifică, ci este o sarcină excesivă impusă acestor agenţi economici, a căror activitate a fost închisă prin efectul dispoziţiilor legale (…); constatăm că un fapt dovedit prin lege ajunge în practică să se considere că trebuie probat”, arată Avocatul Poporului.
Pe de altă parte, instituţia menţionează că pentru tipul de certificat de situaţie de urgenţă eliberat ca urmare a unei diminuări a încasărilor sau veniturilor în martie cu un procent de minim 25% faţă de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie-februarie este absolut justificată depunerea unor documente din partea operatorilor economici care să ateste scăderea veniturilor.
Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu, după ce mai multe publicaţii au prezentat ştiri potrivit cărora orice operator economic a cărui activitate economică este afectată în contextul pandemiei de SARS-CoV-2 şi a înregistrat reducerea încasărilor sau veniturilor în martie 2020 cu un procent de minim 25% faţă de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie-februarie 2020 sau este închis poate solicita Certificatul de situaţie de urgenţă, pentru a fi ajutat în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea, în condiţiile legii, de facilităţi/măsuri de sprijin (cum ar fi plata utilităţilor, în relaţiile comerciale etc.).
CITEŞTE ŞI:
Ce trebuie să ştim în caz de accident auto numai cu avarierea vehiculelor
Audi A6 Avant plug-in: autonomie electrică 51 km
2020: top mașini noi care se strică cel mai repede