Executivul comunitar a prezentat, anul trecut, inițiativa ”Flote corporative curate”, ca parte a unui set amplu de modificări ale reglementărilor pentru industria auto. Propunerea, care introduce cote minime obligatorii de vehicule cu emisii reduse și zero începând cu 2030 în flotele companiilor mari (nu IMM), se confruntă cu o opoziție puternică și cu sute de amendamente depuse de deputații europeni.
Comisia Europeană (CE) a prezentat inițiativa ”Flote corporative curate”, în decembrie 2025, cu scopul de a face din parcurile auto ale companiilor mari principalul motor al electrificării, solicitând statelor membre să atingă ținte specifice, sub foma unor cote obligatorii de vehicule cu emisii reduse și zero începând cu 2030.
Șase luni mai târziu, acest proiect ambițios s-a lovit de realitățile dure ale procesului legislativ european, fiind contestat prin sute de amendamente și ridicând astfel întrebări cu privire la modul în care – sau dacă – această propunere va deveni lege.
Țintele României
Comisia a propus ca fiecare stat membru să își poate adapta obiectivul obligatoriu privind flota în funcție de situația locală, reflectând diferențele de maturitate a pieței și circumstanțele naționale. Dar aceste obiective vor trebui să includă în continuare un „nivel minim pentru vehiculele cu emisii zero”.
Cotele propuse de Comisia Europeană pentru autoturismele electrice noi înmatriculate anual în flotele companiilor mari din România:
– Ponderea mix-ului de autoturisme cu emisii reduse și zero în 2030 – 48%
– Ponderea autoturismelor cu emisii zero în 2030 – 31%
– Ponderea mix-ului de autoturisme cu emisii reduse și zero în 2035 – 67%
– Ponderea autoturismelor cu emisii zero în 2035 – 56%
Cotele propuse de Comisia Europeană pentru utilitarele ușoare electrice noi înmatriculate anual în flotele companiilor mari din România:
– Ponderea mix-ului de utilitare cu emisii reduse și zero în 2030 – 28%
– Ponderea utilitarelor cu emisii zero în 2030 – 25%
– Ponderea mix-ului de utilitare cu emisii reduse și zero în 2035 – 67%
– Ponderea utilitarelor cu emisii zero în 2035 – 56%
Autoritățile naționale vor avea flexibilitate deplină în ceea ce privește măsurile pe care le implementează pentru a atinge aceste obiective. Însă Comisia a declarat că orice sprijin financiar pentru achiziționarea, leasingul, închirierea sau exploatarea vehiculelor corporative cu emisii reduse sau zero trebuie să fie limitat la autoturismele și autoutilitarele ”fabricate în UE”, în încercarea de a consolida industria auto europeană.
CE definește o companie mare ca fiind o entitate care îndeplinește cel puțin două dintre aceste trei criterii: active de cel puțin 20.000.000 euro; o cifră de afaceri netă de peste 40.000.000 euro; și un număr mediu de angajați în cursul exercițiului financiar de 250 sau mai mult.
Înmatriculările de autovehicule ale companiilor reprezintă aproximativ 60% din vânzările de autoturisme noi și 90% din vânzările de autoutilitare noi în UE, iar Comisia speră că avansul ponderii vehiculelor cu emisii zero și scăzute în acest sector va crește oferta pe piața second-hand.
Opoziție puternică
Încă de la prezentarea din decembrie 2025, propunerea de regulament a Comisiei s-a lovit de o opoziție puternică.
Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat atunci că va examina textul inițiativei, subliniind, însă, că deschiderea tehnologică a fost primordială și nu ar trebui să existe o creștere a birocrației. „Continuăm să respingem noile cote pentru tipurile de vehicule din flotele de mașini ale companiilor. Acest lucru nu trebuie să ducă la o povară excesivă pentru IMM-urile germane – nici prin cote, nici prin birocrație excesivă”. Ceea ce este necesar, spunea acesta, este inovația și flexibilitatea.
Pentru companiile mari din Germania, până în 2030, 54% dintre autoturismele noi de flotă înmatriculate anual trebuie să fie mașini cu emisii zero, iar până în 2035, ponderea va crește la 95%. Cotele stabilite pentru fiecare țară se bazează, printre altele, pe PIB-ul/locuitor. Țări precum Belgia, Luxemburg și Olanda au același obiectiv ca și Germania. Pentru țările cu un PIB/locuitor ceva mai mic, precum Franța și Italia, cota de autoturisme cu emisii zero pentru 2035 este de 80%. România are cele mai mici cote obligatorii propuse pentru autoturismele de flotă, similare cu cele pentru Ungaria, Grecia, Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia și Slovacia.
Inițiativa a fost respinsă și de asociația Leaseurope, care reunește companiile de leasing și de închirieri auto. „Orice obligație legală care se bazează pe obiective definite artificial, care trebuie implementate de către companiile de leasing, închiriere și consumatori, este prin definiție inacceptabilă”, sublinia Richard Knubben, director general al organizației.
La momentul lansării inițiativei, și BMW Group avertiza că „impunerea de cote de vehicule cu emisii zero pentru flotele corporative ar distorsiona piețele, ar reduce valorile reziduale și ar crește costurile pentru companiile de leasing și firmele client”. Producătorul german a adăugat că provocarea constă în stimularea cererii mai degrabă decât a ofertei, UE trebuind să ofere o infrastructură suficientă și o încărcare accesibilă pentru a încuraja șoferii să treacă la mașini electrice cu baterii.
Un val de modificări
Proiectul de regulament „Flote corporative curate” a fost contestat prin sute de amendamente depuse de membrii Parlamentului European. Multe dintre aceste se referă la faptul că planul de electrificare a flotelor companiilor mari este un exemplu clar de birocrație excesivă care impune un cost disproporționat firmelor și propun astfel modificări substanțiale.
Unele amendamente vizează atenuarea obiectivelor obligatorii, altele, precum cele introduse de Grupul PPE, propun să fie eliminate complet și înlocuite cu „planuri naționale neobligatorii”, adaptate realității economice și infrastructurii din fiecare țară.
Printre propuneri se numără și cea de transformare a întregii inițiative dintr-un regulament într-o directivă, ceea ce ar oferi statelor membre un cuvânt greu de spus în modul în care aceasta este implementată. Și asta pentru că un regulament este imediat obligatoriu și aplicabil în toate statele membre fără modificări, în timp ce o directivă stabilește doar un obiectiv de atins, lăsând guvernelor naționale individuale libertatea de a decide cum să îl implementeze prin propriile legi interne.
Alte amendamente contestă definiția „curat” și solicită recunoașterea combustibililor regenerabili, alături de vehiculele electrice, ca soluție ecologică.
Au fost depuse și amendamente care propun contrariul: excluderea vehiculelor hibride plug-in (PHEV) și concentrarea exclusivă pe vehiculele 100% electrice (BEV).
O altă propunere de modificare a inițiativei se referă la faptul ca statele membre să poată înlocui până la 10% din ținta de mașini corporative cu o cotă de biciclete electrice în leasing pentru angajații marilor companii.
O modificare majoră a fost cerută de către Leaseurope și se referă la eliminarea totală a companiilor de leasing din domeniul de aplicare al viitorului Regulament.
O serie de amendamente susținute de BusinessEurope, o organizație de lobby și reprezentare a mediul de afaceri european, și alte asociații est-europene cer ca țintele să nu mai fie calculate strict pe baza PIB-ului pe cap de locuitor. Se solicită o recalculare fundamentală a cotelor, în funcție de densitatea stațiilor de încărcare funcționale și de capacitatea rețelei electrice naționale dintr-o țară.
Organizațiile ecologice și companiile din domeniul energiei regenerabile membre ale asociației Eurelectric au depus amendamente prin care cer ca din 2028 legislativul să adauge ținte obligatorii și pentru vehiculele grele de transport.
Ce urmează?
Toate aceste amendamentele au fost depuse și centralizate în comisiile pentru Transport și Mediu, unde vor fi examinate de coraportorii François Kalfon (S&D, Franța) și Tiemo Wölken (S&D, Germania). Aceștia vor încerca să obțină un set coerent de modificări înainte de votul din comisii, programat pe data de 4 noiembrie. Amendamentele vor fi apoi supuse unui vot de compromis în plenul Parlamentului European, la finalul lunii. Spre sfârșitul anului 2026 sau începutul lui 2027, odată ce Parlamentul își va stabili oficial poziția de negociere și Consiliul UE (reprezentanții guvernelor statelor membre) își va definitiva propria părere, cele două instituții pot demara oficial Trilogul (Parlament – Consiliu – Comisie). Abia la finalul acestui proces se va ști dacă cifrele inițiale pentru România, de exemplu, vor fi diminuate sau transformate în recomandări.
(Articol publicat în revista Flote Auto, septembrie 2026)
CITEȘTE ȘI:
tbi bank și Safety Broker: 8 din 10 clienți care își finanțează asigurarea auto aleg plata în 4 rate
Afacerile din transporturi, în scădere cu 2,1% în primele 8 luni din 2026






Comentați?