UniCredit Leasing continuă să susţină motorsportul românesc

UniCredit Leasing, liderul industriei de leasing din România, îşi propune obiective ambiţioase în cel de-al treilea an consecutiv în care susţine activ motorsportul românesc.



Cei doi piloţi ai echipei UniCredit Leasing Motorsport, Mihai Leu şi Adrian Teslovan, vor participa la trei competiţii naţionale în 2019: Campionatul Naţional de SuperRally, Campionatul Naţional de Raliuri şi Campionatul Naţional de Viteză în Coastă.

Mihai Leu concurează la bordul unui bolid Ferrari 458 Challenge şi va reprezenta echipa UniCredit Leasing Motorsport în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă (6 aprilie – 13 octombrie) şi în Campionatul Naţional de SuperRally (10 mai – 26 octombrie) pe toată durata sezonului. Fostul campion mondial de box profesionist şi campion naţional de raliuri a revenit la volan în 2018, după o pauză de 10 ani.

„Competiţiile anului trecut mi-au reamintit cât de intensă este experienţa din spatele volanului; sunt entuziasmat să fiu din nou la linia de start alături de UniCredit Leasing şi sper ca împreună să le oferim comunităţilor pasionate de sport şi adrenalină un parcurs spectaculos şi captivant în acest sezon”, a spus Mihai Leu (foto).

Structura echipei va rămâne neschimbată şi în Campionatul Naţional de Raliuri (2 mai – 19 octombrie), prin echipajul format din Adrian Teslovan (pilot) şi Cseh Vajk Imre (co-pilot), la volanul unui Citroen DS3 R3 Max.

„În noul sezon, eu şi Imre ne dorim să ne clasăm cât mai bine atât în clasamentul automobilelor cu 2 roţi motrice, cât şi în clasa 5. Toate experienţele pe care le-am avut de-a lungul timpului ne-au pregătit pentru sezonul acesta şi suntem încrezători în forţele noastre. Suntem deosebit de onoraţi că intrăm în al treilea an de parteneriat cu UniCredit Leasing, le mulţumim încă odată pentru suport şi pentru încrederea acordată. Performanţele lor din bussines ne obligă şi pe noi în sport”, a subliniat Adrian Teslovan, pilotul UniCredit Leasing Motorsport Team.

 

CITEŞTE ŞI

Cele mai periculoase oraşe din România pentru copii

Bucureşti Smart City. 3 aplicaţii mobile pentru transport urban

Cum va limita Guvernul importurile de maşini second hand din Bulgaria

Camerele video de bord, „martori” pentru amendarea şoferilor

 

„UniCredit Leasing crede în dezvoltarea motorsportului autohton şi suntem entuziasmaţi să fim din nou alături de piloţii noştri în cele mai importante competiţii naţionale. Mihai, Adi şi Imre ne arată an de an că pasiunea şi ambiţia te pot duce spre performanţă şi suntem convinşi că 2019 nu va fi o excepţie”, a declarat Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing.

 

Adaugati comentariu