Agenția Fitch estimează că profitabilitatea marilor companii europene de leasing auto va rămâne sub nivelul record din 2022, acestea confruntându-se cu scadențe ale datoriilor de 30 de miliarde de euro. Deși necesarul de refinanțare este ridicat, riscurile sunt atenuate de interesul solid al investitorilor și de sprijinul băncilor-mamă. Totuși, scăderea valorilor reziduale pentru mașinile rulate rămâne un factor major de presiune.
Principalele companii de leasing operațional care activează în Europa au de gestionat scadențe ale datoriilor în valoare totală de 30 de miliarde de euro, raportate la finele lunii septembrie a anului trecut, conform unei analize comparative publicate de Fitch.
Fitch a calculat că această sumă reprezintă 32% din totalul finanțărilor aflate în derulare pentru aceste companii la sfârșitul anului trecut. Totuși, agenția descrie necesarul de refinanțare ca fiind „ridicat, dar gestionabil”. Totodată, experții precizează că „interesul puternic al investitorilor pentru această clasă de active”, alături de accesul la datorii garantate și fondurile provenite de la companiile-mamă, „susțin stabilitatea condițiilor de finanțare”.
Sectorul de leasing operațional implică, prin natura sa, o nevoie masivă de finanțare și lichidități pentru achiziția de vehicule și gestionarea stocurilor. În practică, acest lucru înseamnă că foarte puține grupuri la nivel mondial pot administra o companie de leasing fără sprijinul unei instituții bancare.
Acesta este cazul companiilor Ayvens (Société Générale), Arval (BNP Paribas), Drivalia (CA Auto Bank, parte din Crédit Agricole) și Leasys (Stellantis și Crédit Agricole) analizate în raportul Fitch.
Atenție sporită la valorile reziduale
Cu toate acestea, raportul Fitch privind riscul de refinanțare pentru „entitățile financiare non-bancare” din regiunea europeană plasează nevoile acestor firme la un nivel „mediu”. Analiza identifică incertitudinea legată de valorile reziduale, prețul pe care un vehicul îl păstrează la expirarea contractului, ca fiind „un risc-cheie”, în timp ce faptul că majoritatea companiilor sunt deținute de bănci reprezintă „un factor atenuant crucial”.
În acest sens, sprijinul băncilor-mamă dictează cinci dintre cele șase ratinguri de risc de default pe termen lung analizate. În schimb, „gradul ridicat de îndatorare și limitarea profiturilor” afectează profilul individual al emitenților, după cum detaliază Fitch.
Totuși, agenția menține o perspectivă stabilă, susținând că aceste companii de leasing „pot absorbi profituri nete mai mici din vânzarea vehiculelor rulate și marje de închiriere mai reduse”. Fitch subliniază că profilul de credit este susținut de calitatea solidă a activelor, accesul facil la finanțare și, în majoritatea cazurilor, ratingurile ridicate ale băncilor-mamă.
Fitch a remarcat că valorile reziduale „continuă să scadă în Europa de Vest” și nu consideră că prețurile mașinilor second-hand au atins deja pragul minim, având în vedere că acestea „rămân peste mediile lor pe termen lung”. Din acest motiv, agenția estimează că profitabilitatea companiilor de leasing analizate „va rămâne sub vârful istoric din 2022”, cel puțin pe termen scurt.
Un alt risc major pentru valorile reziduale provine din propunerea Comisiei Europene referitaore la Regulamentul privind Vehiculele Corporative Curate (Clean Corporate Vehicles Regulation), un plan ce stabilește obiective stricte de emisii zero pentru flotele companiilor. Negocierile actuale se desfășoară într-un climat politic extrem de tensionat, iar implementarea sa ar putea duce la o creștere masivă a ofertei de mașini electrice second-hand.
În orice caz, Fitch nu se așteaptă ca „acest fenomen să genereze încă diferențe în acordarea ratingurilor”. Pe de altă parte, agenția anticipează o continuare a procesului de consolidare în sectorul de leasing, „deoarece firmele mici și mijlocii vor căuta să își extindă cota de piață la nivel național”.
CITEȘTE ȘI:
Rabla Auto 2026: AFM a aprobat ecotichete în valoare de 16,297 milioane lei
Grupul BMW dă startul producției de baterii de înaltă tensiune în China






Comentați?