Axa Rutieră Iaşi-Suceava
Home Infrastructură Drum expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg. Documentaţia intră în licitaţie

Drum expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg. Documentaţia intră în licitaţie

Ministrul Transporturilor a anunţat că până la finalul lunii aprilie va fi lansată licitaţia pentru realizarea Studiului de Fezabilitate destinat realizării drumului expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg.

Potrivit lui Răzvan Cuc, pentru realizarea investiţiei vor fi utilizate fonduri europene în actuala perioadă de finanţare.

„Este un proiect pe care îl vom lansa la sfârşitul lunii aprilie. Este vorba de elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg. S-a vorbit încă de acum trei săptămâni de lansarea acestui drum care era cuprins în Master Planul General de Transport ca perioadă de implementare 2020 – 2030, dar, aşa cum am făcut şi la alte proiecte de interes regional, am decis să tragem în perioada de implementare acest proiect în 2019, iar într-o lună va fi ridicată pe SICAP procedura de licitaţie pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Astfel, punem acest obiectiv în linie dreaptă”, a precizat ministrul Răzvan Cuc.

 

Citeşte şi:

Drumul expres Constanţa-Tulcea. Licitaţie pentru Studiul de fezabilitate

Drumul expres Brăila-Focşani. CNAIR pregăteşte documentaţia

Drumul expres Ploieşti-Găeşti. A fost depusă cererea de finanţare europeană

Drumul expres Craiova – Târgu Jiu. Aplicaţia de finanţare a fost trimisă

 

Totodată, ministrul Răzvan Cuc a anunţat că, în acest an, vor începe lucrările de reparaţii la DN 57 şi DN 57A, respectiv Moraviţa – Oraviţa şi Pojejena – Socol.

„Pe DN 57 este cazul să se intervină de îndată, am discutat despre soluţiile pentru DN 57 Oraviţa – Moraviţa şi vreau să vă spun că în acest an avem un buget destul de generos, iar în afară de contractele subsecvente pe care le avem pentru aşternerea de covoare asfaltice conducerile CNAIR şi DRDP Timişoara vor trebui să lucreze şi în regie proprie, deoarece au achiziţionat utilaje. Au staţii şi tot ceea ce le trebuie ca să lucreze. Avem promisiunea domnului Cristian Ispravnic, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, că se apucă, de acum într-o lună, de intervenţia, în regie proprie, la DN 57. Vom începe din Oraviţa (…) Bani sunt, totul este să permită şi vremea. În general, lucrările la obiective de investiţii la infrastructură rutieră sunt anuale, dar vreau să văd cum lucrează DRDP-urile în regie proprie, sunt convins că va fi un examen şi un test important pentru domnul director”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Celălalt obiectiv anunţat de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este drumul între Pojejena şi Socol, unde există un program de întreţinere, respectiv aşternere de covoare asfaltice, pe o porţiune de 21 km, contractul fiind deja încheiat.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...