Continental România
Home Piaţa auto Industrie auto Continental România a fost decorată de președintele Iohannis la 20 de ani de activitate

Continental România a fost decorată de președintele Iohannis la 20 de ani de activitate

Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat companiei Continental Ordinul Meritul Industrial și Comercial în Grad de Ofițer în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Continental Automotive România.

La eveniment au participat ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, precum și reprezentanți ai administrației naționale și locale.

Înalta distincție a fost acordată cu ocazia a 20 de ani de la inaugurarea activității în Timișoara pentru performanțele obținute și investițiile realizate în domeniul cercetării-dezvoltării de noi tehnologii în sectorul industriei auto.

Președintele Klaus Iohannis, piatra de temelie centrul de cercetare dezvoltare Continental Timisoara

„Îmi face plăcere să fiu astăzi aici, pentru a celebra împreună aniversarea a 20 de ani de prezență a Continental în România. Felicit conducerea companiei pentru modul în care a înțeles să ofere, de-a lungul timpului, oportunități de dezvoltare și de investiții, atât în plan local, cât și pentru economia noastră. Interesul constant pentru dezvoltare v-a propulsat în rândul celor care dau tonul în industrie și redefinesc viitorul mobilității. Acum, sunteți unul dintre cei mai mari exportatori ai economiei românești. Aveți peste 20.000 de angajați din țara noastră, dintre care o treime sunt ingineri și specialiști IT în centrele de cercetare și dezvoltare. Sunteți un partener constant în educația profesională pentru tinerele generații”, a spus președintele Klaus Iohannis în cadrul evenimentului.

Soluții software inovatoare, securitate cibernetică, conectivitate, conducere autonomă, digitalizare, soluții inteligente pentru o mobilitate curată, toate acestea sunt direcții la care echipa Continental din România lucrează de 20 de ani deja pentru a modela viitorul. În 2000, grupul german a produs prima sa anvelopă în unitatea de producție din Timișoara. În același an și în același oraș, compania a deschis și primul său centru de inginerie.

„Continental și-a început activitatea acum 20 de ani în Timișoara și în România. Sunt mândru de cei 20.000 de specialiști Continental din țară care contribuie din plin la dezvoltarea tehnologiilor din industria auto de mâine. Munca lor, a tuturor – ingineri, specialiști IT , angajații departamentelor centrale, personalul de producție și echipele de conducere – pune zilnic în mișcare viitorul. Împreună creăm produse inovatoare și sigure pentru conducerea autonomă, precum și soluții inteligente pentru conectivitate, iar proiectele care se desfășoară în direcția smart city reprezintă o prioritate pentru echipele românești ”, a declarat dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental Romania.

 

Citiți articolul integral pe www.autoexpertindustry.ro

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI:

Autostrada Transilvania. Contract pentru construcția tronsonului Nădăşelu – Mihăieşti – Zimbor

Noi anvelope Nokian pentru flotele auto

Topul celor mai slabe județe din punct de vedere economic

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Mercedes
Industrie auto

Guvernul britanic investește 10 mil. de lire sterline în motoarele electrice Mercedes. Care este pariul?

Pariul britanic pe viitoarele motoare electrice Mercedes ilustrează o nouă formă de...

xpeng
BusinessIndustrie auto

Producătorul auto chinez Xpeng își extinde prezența pe piața europeană cu o nouă strategie

Deja prezent fizic în Europa prin intermediul liniei de producție dezvoltate împreună...

Republica Moldova
BusinessIndustrie auto

Republica Moldova acordă ajutoare de stat pentru investiții, inclusiv în industria de componente auto

De la începutul acestui an, Republica Moldova acordă ajutoare de stat atât...

industrie auto
Analize de piațăIndustrie auto

5 recomandări majore pentru viitorul Pachet de politici auto al Comisiei Europene

În timp ce producătorii auto continuă electrificarea vehiculelor, condițiile cheie pentru tranziția...