Interbrand a publicat clasamentul anual al celor mai puternice mărci din lume. În secțiunea auto, liderul din 2021 este Toyota, care este clasat înaintea germanilor de la Mercedes-Benz și BMW
Pe fondul unor profunde schimbări economice, sociale și tehnologice, clasamentul 2021 Best Global Brands a înregistrat cea mai mare creștere a valorii mărcilor din istorie. Conform datelor agregate de Interbrand, valoarea totală a primelor 100 de mărci a crescut de la 2.326 miliarde de dolari în 2020 la 2.667 miliarde în 2021, corespunzător unei creșteri cu nu mai puțin de 15%. Pentru comparație, în 2020 majorarea față de 2019 a fost de doar 9%.
Cel mai performant sector rămâne și în acest an cel al tehnologiei, detaliu pus în evidență de faptul că primele trei poziții din clasament sunt ocupate de Apple, Amazon și Microsoft, acestea reprezentând 62,3% din valoarea totală a primelor zece mărci.
În ciuda dominației mărcilor din domeniul tehnologiei, cea mai mare creștere din întregul clasament este a unei mărci care îmbină perfect acest domeniu cu cel al construcțiilor de mașini. Tesla, căci despre această marcă este vorba, și-a majorat valoarea cu 184% până la 36,2 miliarde de dolari. Acest clasament al celor mai mari creșteri ale valorii mărcii este continuat de Salesforce, +37%, până la 14,77 mld. USD, Adobe, +36%, până la 24,83 mld. USD, PayPal, +36%, până la 14,32 mld. USD și Microsoft, +27%, până la 210,19 mld. USD.
Toyota rămâne lider
Ca și în clasamentul de anul trecut al „Interbrand – Best Global Brands”, Toyota rămâne lider al sectorului auto. De altfel, doar marca niponă și cea germană Mercedes-Benz reușesc să se claseze printre primele zece branduri dintr-un clasament general dominat de companii din zona tehnologiei.
Toyota, cu o valoare calculată de Interbrand în 2021 de 54,10 miliarde de dolari, a înregistrat o creștere cu 5% față de nivelul din 2020 (51,59 mld. USD). Marca ocupă locul 7 în clasamentul general.
Mercedes-Benz, lider între mărcile de lux
Pe locul secund în secțiunea auto se află Mercedes-Benz care ocupă poziția a opta în clasamentul general. Marca premium germană are, conform Interbrand – Best Global Brands 2021, o valoare de 50,86 mld. USD, în creștere cu 3% față de 2020. În plus, trebuie amintit faptul că astfel Mercedes-Benz reușește să fie pe prima poziție a ierarhiei mărcilor de lux pentru al șaselea an consecutiv.
Secondanta sa în ierarhie, și a treia în clasamentul general auto, este tot o marcă premium din Germania, BMW, care este luată în calcul cu o valoare de 41,56 mld. USD, în creștere cu 5%.
Tesla, urcare vertiginoasă în Best Global Brands 2021
A patra poziție în secțiunea auto a clasamentului Interbarnd este ocupată în acest an de americanii de la Tesla. Cu o valoare de 36,27 mld. USD, Tesla a înregistrat cea mai puternică urcare din întregul clasament general (+184%), astfel încât a avansat 26 de locuri până pe 14.
Honda ocupă locul 5 în clasamentul auto și, cu o valoare de 21,31 mld. USD, este singura marcă din Top 10 al segmentului, care înregistrează scădere (-2%) față de 2020. Top 10 al secțiunii auto din Interbrand – Best Global Brands 2021, este completat, în ordine, de Hyundai (15,16 mld. USD), Audi (13,47 mld. USD), Volkswagen (13,42 mld. USD), Ford (12,86 mld. USD) și Porsche (11,73 mld. USD).
În total, în Top 100 sunt prezente 15 mărci auto.
Topul general, același podium
Ieșind din zona auto, pe primele locuri aceleași mărci ca și anul trecut – Apple, Amazon și Microsoft – însă valoarea acestora s-a majorat considerabil, în ciuda pandemiei.
Apple este lider pentru al nouălea an consecutiv. Grație diversificării continue a portofoliului, dezvoltării în zone de interes și impunerii de noi tehnologii pe piață, compania americană a atins în 2021 o valoare totală de 408,25 miliarde de dolari, în creștere cu 26% față de anul anterior.
A doua treaptă a podiumului este ocupată, ca și în 2020, de Amazon, companie de comerț online care se află însă la mare distanță de lider. În 2021, valoarea Amazon a urcat cu 24% față de anul anterior, până la 249,24 mld. USD. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Microsoft, alt gigant din domeniul tehnologiei, care a înregistrat o valoare de 210,19 mld. USD, mai mare cu 27% față de cea din 2020.
Poziția a patra în clasamentul Interband al celor mai valoroase mărci din lume este ocupată de Google cu o valoare de 196,81 mld. USD (+19%), în timp ce pe locul cinci se află Samsung cu 74,63 mld. USD (+20%). Abia de la locul șase în jos apar în clasament și mărci din alte domenii decât cel al tehnologiei. Astfel, poziția a șasea este ocupată în acest an de Coca-Cola (57,48 mld. USD), iar pe șapte se află, așa cum aminteam, liderul auto, Toyota (54,10 mld. USD).
(Articol publicat în revista Flote Auto, octombrie 2021)
CITEȘTE ȘI:
Fiscalizarea veniturilor din activități în platforme online. Cum, când, cu cât?
Comentați?