Finanțările de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere, cele mai recente date publicate de Asociația de Leasing și Credit de Consum din România, indicând un avans de 12,2% la finalul lui 2025, comparativ cu anul precedent, până la aproape 17 miliarde de lei.
Ca noţiune, leasingul financiar reprezintă un pachet integrat de finanţare, asigurare şi servicii post-vânzare pentru achiziţia de bunuri de folosinţă îndelungată. Activul finanţat, cum ar fi vehiculele, se constituie în cele mai multe cazuri drept singura garanţie a finanţării, iar aprobarea dosarului se face de cele mai multe ori mai rapid în comparaţie cu un credit bancar. De asemenea, TVA-ul este finanţat de facto, iar plăţile acestuia sunt eşalonate de-a lungul perioadei de leasing. Finanţarea poate include şi gestiunea unor servicii care, în cazul creditului bancar, rămân în sarcina utilizatorului, precum asigurările RCA şi CASCO, înmatricularea ori alte servicii – contract de întreținere, asistenţă rutieră sau monitorizarea flotei.
Leasingul financiar mai este caracterizat şi de o serie de beneficii nemonetare, cum ar fi, de exemplu, flexibilitatea contractelor prin faptul că oferă utilizatorului opţiunea de închidere anticipată, posibilitatea prelungirii perioadei iniţiale sau alternativa de a achiziţiona vehiculul la finalizarea contractului.
Dat fiind aceste caracteristici, leasigul financiar a devenit una dintre soluţiile preferate de companii pentru reducerea costurilor de finanțare și de operare a unei flote auto, o metodă de achiziţie pe care o consideră avantajoasă și în condiţiile în care îşi doresc şi proprietatea asupra maşinii la final de contract.
Vehiculele, rămân ”vedetele” pieței
Piaţa de leasing financiar a înregistrat, la finalul anului trecut, un volum total al finanţărilor de 24,35 miliarde de lei, în creștere cu 9,2% comparativ cu 2024. Autoturismele şi vehiculele comerciale au reprezentat 70% din total, respectiv 16,9 miliarde de lei, un avans de 12,2% față de finalul lui 2024, iar echipamentele și imobiliarele au însumat 30% din total, respectiv 7,4 miliarde de lei, cu 2,9% mai mult decât la sfârșitul anului anterior. Comparativ cu finalul lui 2024, ponderea leasingului de vehicule în totalul finanțărilor a urcat cu 2 pp.
Cum au avansat finanțările noi?
Datele pieței, agregate de ALCCR de la 8 societăți de profil, arată că finanțările noi au înregistrat, în 2025, o creștere de 5,95 % față de anul anterior, de la 13 miliarde de lei la 13,8 miliarde de lei. În schimb, numărul de unități nou finanțate a scăzut cu 2,8%, de la 64.864 de unități la 66.709 de unități.
Ponderile finanțărilor noi în funcție de durata contractelor s-a modificat în 2025 comparativ cu anul anterior. Astfel, contractele cu o durată de peste 3 ani, în valoare de 11,6 miliarde de lei (+9%), au avut, anul trecut, o pondere de 84%, iar cele cu o durată cuprinsă între 1 și 3 ani, în valoare de 2,2 miliarde de lei (-8%) au avut o pondere de 16%.
Datele Asociației de Leasing mai arată că expunerea brută totală (leasing) a urcat anul trecut cu 9,2%, de la 22,3 miliarde de lei la 24,35 miliarde de lei. Totodată, expunerea brută pe contracte neperformate a scăzut cu 7,9%, de la 1,9 miliarde de lei în T4 2024 la 1,7 miliarde de lei în T4 2025.
În același timp, au fost reposedate, la finalul trimestrului IV de anul trecut, 2.491 de bunuri, în creștere cu 3,96% comparativ cu T4 2024, când au fost preluate de societăți ca urmare a procedurilor de executare silită un număr de 2.396 de unități.
(Articol publicat în revista Flote Auto, mai 2026)
CITEȘTE ȘI:
BMW va opri producția uzinei din Leipzig pentru 5 săptămâni și jumătate. Care este motivul?
Hoții de mașini devin din ce în ce mai pricepuți la tehnologie. Cum vă protejați mașina?






Comentați?