facturarea
Home Administrare flote Juridic A început eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă

A început eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă

Aplicaţia pentru eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă este funcţională începând de duminică seara, documentele putând fi eliberate automat, pe platforma prevenire.gov.ro.

În conformitate cu Decretul nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, Ministerul Economiei acordă, la cerere, solicitanţilor, operatori economici, a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS–CoV-2, certificate de situaţie de urgenţă (CSU).

Certificatele de situaţie de urgenţă sunt emise în două forme:

  • TIP 1 (ALBASTRU) – pentru întreruperea totală sau parţială a activităţii, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgenţă decretate (afectaţi de Ordonanţele Militare).
  • TIP 2 (GALBEN) – pentru înregistrarea unei diminuări a încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minim 25% faţă de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020.

Certificatele se utilizează în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea de facilităţi/ măsuri de sprijin ori în relaţiile comerciale, în condiţiile legii.

Un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip de certificat de urgenţă.

Cererea pentru eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă se realizează EXCLUSIV prin intermediul prin intermediul platformei prevenire.gov.ro, iar eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după validarea de către sistem a solicitării operatorilor economici.

Ministerul Economiei eliberează CSU doar pe perioada existenţei stării de urgenţă în România.

Certificatele sunt valabile fără semnătură şi ştampilă.

Verificarea veridicităţii acestora se poate efectua tot pe această platformă, prin realizarea asocierii dintre operatorul economic şi seria/numărul certificatului.

Toate documentele încărcate în platformă vor fi în format pdf semnate electronic cu certificat digital calificat. Certificatele generate pe baza unor documente semnate cu certificate necalificate sau revocate vor fi anulate.

„Dacă vom mai avea alte facilităţi pe care vrem să le acordăm companiilor lovite de criză, vor beneficia cu acest certificat. Evident că la următoarele pachete pe care le vom face, în următoarele valuri, când vrem să repornim economia, vom ţine cont de aceste certificate şi anumite facilităţi de ajutoare de stat vor veni către acele companii lovite”, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

 

CITEŞTE ŞI:

Care va fi varianta de mare viteză între Braşov şi Iaşi

Mercedes-Benz X-Klasse Yachting Styling Package

Ajutor de stat pentru plata dobânzilor şi comisioanelor. 800.000 de euro/firmă

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

India
FiscalitateJuridic

Acordul de Liber Schimb India-UE va elimina taxele vamale pentru 315.000 de vehicule electrice anual

Comisia Europeană a publicat calendarul tarifar propus în cadrul viitorului Acord de...

taxe auto
FiscalitateJuridic

2027, termenul-limită pentru recuperarea pe cale administrativă a vechilor taxe auto de poluare

Proprietarii de vehicule care au achitat în perioada 2007–2017 taxele auto de...

transporturi
JuridicTransporturi

Schimbare majoră în transporturi din 2027. Atestatul profesional devine obligatoriu și pentru șoferii de utilitare ușoare

Piața transporturilor de mărfuri din România trece printr-o modificare legislativă importantă, care...

tarife
Juridic

Noile tarife pentru permise și înmatriculări din 15 septembrie 2026

Șoferii români vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru actele auto...