Volkswagen va suspenda producţia de maşini electrice ID.3 şi Cupra Born, la fabricile sale din Zwickau şi Dresda, din Germania, în primele două săptămâni din octombrie, din cauza cererii mai slabe.
Din cauza situaţiei actuale de pe piaţă, producţia de vehicule va fi redusă în perioada sărbătorilor de toamnă din Saxonia, în perioada 2-13 octombrie, la uzina Volkswagen din Zwickau, a spus un purtător de cuvânt al constructorului auto, citat de Reuters.
Producţia modelului ID.3 la Dresda va fi suspendată din 2 octombrie şi va fi reluată începând cu 16 octombrie.
Volkswagen a refuzat să comenteze despre numărul de angajaţi afectaţi. Producătorul auto a declarat la începutul acestei luni că nu va prelungi contractele pe durată determinată a 269 de angajaţi de la uzina sa din Zwickau, care fabrică dour vehicule electrice.
VW se confruntă cu o concurenţă în creştere din partea Tesla şi a tot mai multor producători auto chinezi, precum şi cu o cerere redusă pe piaţa europeană a vehiculelor electrice din cauza inflaţiei ridicate şi a reducerii subvenţiilor.
CITEȘTE ȘI:
Cât de pregătită este România în 2023 pentru mobilitatea electrică?
Finanțare europeană pentru proiectarea și execuția Autostrăzii A9 Timișoara – Moravița
Directorul general al Renault Group trage un semnal de alarmă în fața...
•Flote Auto4 noiembrie 2026Honda ar putea relua producția de automobile în Europa, fie pe cont...
•Ada Ștefan4 noiembrie 2026Industria europeană a componentelor auto traversează o perioadă dificilă, iar Schaeffler, unul...
•Răzvan Codorean4 noiembrie 2026Stellantis anunță o nouă suspendare a producției. Criza de componente electronice provoacă,...
•Flote Auto4 noiembrie 2026
Comentați?