Când 5 mc nu mai sunt suficienți, intră în scenă reprezentanții clasei medii. Buni la toate, aceștia se pretează fără probleme atât livrărilor de produse către magazine, cât și curierilor. De asemenea, pot fi utilizate și în livrări interurbane, datorită volumului mare al spațiului cargo. Iată care sunt vehiculele comerciale din România 2021 – clasa medie.
Alegerea noastră:
Citroën Jumpy
Primul exponent al cvartetului Jumpy – Vivaro – Expert – Proace are o înălțime de 1,90 m, deci poate intra fără probleme în mai toate parcările subterane. Trapa opțională din peretele despărțitor ModuWork permite un plus de 1,16 m, astfel putându-se încărca obiecte lungi de până la 4.026 mm.
➡ Configurează-l aici! 💡
Două motoare diesel, 1.5 HDI și 2.0 HDI, cu puteri cuprinse între 100 și 180 CP, animă modelul francez.
Volum/sarcină: 4,6-6,1 mc/1.400 kg
Tip caroserie: 3 versiuni de van (XS, M și XL)
Garanție: 2 ani fără limită de km[/mb_box_one]
Comerciale din România 2021 – clasa medie: competitorii
FIAT Talento
FIAT încă se bazează pe modelul Renault Trafic în segmentul mediu, dar, în curând, datorită fuziunii cu PSA, care a format grupul Stellantis, Talento ar putea deveni frate cu Jumpy&Co. Până atunci, însă, actuala generație oferă 90 l pentru depozitare în cabină, cel mai mare spațiu fiind ascuns sub șezutul banchetei basculabile.
➡ Vezi aici lista de prețuri! 💡
Trapa CargoDoor de sub banchetă permite transportul obiectelor lungi de până la 4,15 m. Singurul motor disponibil are 1.6 litri și dezvoltă 95-145 CP.
Volum/sarcină: 3,2-8,6 mc/1.105-1.258 kg
Tip caroserie: 2 versiuni de van (ampatament scurt și lung), Crew Cab și platformă
Garanție: 4 ani sau 250.000 km[/mb_box_one]
Ford Transit Custom
Americanul este oferit atât în versiune mild-hybrid pe 48 V, cât și plug-in hybrid. Aceasta din urmă permite o autonomie pur electrică de până la 56 km. Dacă prima dintre ele are la bază un motor diesel de 2 litri, PHEV-ul se bazează pe un motor de… 1.0l în 3 cilindri, care costă 45.832 euro fără TVA.
Volum/sarcină: 6-6,8 mc/ 891-1.094kg
Tip caroserie: 2 versiuni de van (ampatament scurt și lung)
Garanție: 2 ani fără limită de km[/mb_box_one]
Mercedes-Benz Vito Furgon
Un Mercedes-Benz veritabil, o utilitară premium… numiți-o cum vreți. E cert că Vito vine cu caroserie complet galvanizată și cu o durată a intervalelor de service de până la 40.000 km. Versiunea extralungă poate găzdui trei europaleți și are până la trei căi de acces la spațiul de marfă: două uși glisante și cele batante din spate.
➡ Iată ce a adus nou faceliftul 2020! 💡
În plus, este primul model compact oferit cu tracțiune față, integrală sau spate, care pot fi combinate inclusiv cu transmisia 7G-Tronic Plus. Două motoare diesel, de 1.6l (88 și 115 CP) și 2.2l (136, 163 și 190 CP), au grijă ca încărcătura să nu întârzie la destinație.
Volum/sarcină: 3,1-6,6 mc/ 829-1.374kg
Tip caroserie: 3 versiuni de van (compact, lung, extralung), inclusiv versiune Crew Cab
Garanție: 2 ani fără limită de km[/mb_box_one]
Opel Vivaro Van
De când Opel a fost preluat de PSA, toată gama nemților a fost „aliniată“ la cea a francezilor. Deci, dacă vrei un Jumpy nemțesc, treci pe Vivaro. Este singurul care poate fi comandat inclusiv în variantă platformă, pe care ți-o poți carosa după necesități și, în plus, poate primi și un sistem de tracțiune integrală dezvoltat de specialiștii de la Dangel. În curând, va apărea în oferta din România și Vivaro-e, versiunea electrică cu autonomie de până la 330 km.
Volum/sarcină: 3,2-6,6 mc/ 1.027-1.438kg
Tip caroserie: 3 versiuni de van (S, M, L), inclusiv versiune Crew Cab și variantă platformă
Garanție: 2 ani fără limită de km[/mb_box_one]
Peugeot Expert
Platforma EMP2 permite „ascunderea“ bateriilor versiunii electrice în podea, fără a afecta volumul util. Tehnica de ultimă generație asigură intervale de 40.000 km sau doi ani între revizii. Iar sistemele de asistență includ head-up display, cameră marșarier cu acoperire 180° și zoom automat la apropierea de obstacole, precum și asistent frontal cu funcție de recunoaștere a pietonilor. Spre deosebire de colegii de platformă, vine exclusiv cu motorul BlueHDI de 1.5 litri și 100-120 CP.
Volum/sarcină: 4,6-6,6 mc/ 960-1.170 kg
Tip caroserie: 3 versiuni de van (Compact, Standard, Lung)
Garanție: 2 ani fără limită de km[/mb_box_one]
Renault Trafic Furgon
Francezul a primit un facelift consistent anul trecut, cu lumini de zi noi, faruri full-LED și grilă cromată. Sistemele multimedia sunt updatate, iar podeaua benei poate fi căptușită cu polipropilenă ultra-rezistentă. În gama motoarelor s-au petrecut schimbări importante: motorul 1.6 dCi a fost înlocuit cu mai-marele 2.0 dCi cu turbocompresor cu geometrie variabilă și 120-170 CP, ce dezvoltă un cuplu de până la 380 Nm și poate fi cuplat, în premieră, la o transmisie EDC cu 6 trepte, de origine Getrag.
Volum/sarcină: 4,0-8,6 mc/ 931-1.266 kg
Tip caroserie: 3 versiuni de van (L1H1, L2H1, L2H2)
Garanție: 6 ani sau 200.000 de km[/mb_box_one]
Toyota Proace
Japonezii au pus anul trecut bazele noului sub-brand Toyota Professional, sub umbrela căruia comercializează modelul Proace. Acesta este, de fapt, versatilul Jumpy/Expert/Vivaro cu emblemă de Toyota. Japonezii oferă gratuit pentru 10 ani, inclusiv în România, un sistem Connected Services care include avertizări din trafic, rute rapide, prognoza meteo, locații parcări și camere radar în timp real.
Volum/sarcină: 4,6-6,1 mc/ 1.000-1.360 kg
Tip caroserie: 3 versiuni de van (L0, L1, L2)
Garanție: 3 ani sau 100.000 de km[/mb_box_one]
VW Transporter Furgon
Spunem bun venit versiunii T 6.1! Lumini full-LED, calandru supradimensionat, stopuri LED cu semnătură luminoasă tridimensională… neamțul arată mai rasat ca oricând! La interior pot fi comandate instrumente digitale cu diagonala de 10,25 inci și sistem multimedia de 9,2 inci, venite direct din lumea autoturismelor.
➡ Test video cu Transporter/Caravelle/Multivan T6.1! 💡
Există și trei pachete de conectivitate, care oferă administratorilor flotei informații despre locația mașinii, consumul său și nivelul de combustibil, permițându-i să optimizeze rutele. Ușile laterale glisează cu un deget și au funcție soft-close. Singurul motor disponibil este TDI-ul de 2.0 litri și 90-199 CP.
Volum/sarcină: 5,8-6,7 mc/ 718-1.304 kg
Tip caroserie: 2 versiuni van (ampatament scurt și lung), cabină simplă și benă, cabină dublă și benă
Garanție: 4 ani sau 120.000 de km[/mb_box_one]
Comentați?