La nivel mondial, companiile și-au extins anul trecut parcul de vehicule electrice cu peste 40.000 de unități, astfel că flota de mașini verzi a corporațiilor membre Inițiativei EV100 a urcat la 209.654 de unități, dintre care 53.361 aparțin firmelor și 156.293, societăților de leasing.
În iulie 2021, odată cu lansarea Pactului Verde European (Green Deal), Comisia Europeană a adoptat un pachet de propuneri, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE să scadă cu cel puțin 55%, comparativ cu nivelurile din 1990. Printre inițiative se numără și stabilirea unor standarde mai stricte privind emisiile de CO2, astfel că toate autoturismele noi care vor fi înmatriculate din 2035 să înregistreze emisii zero.
În aceste context, organizația non-profit The Climate Group a lansat inițiativa globală EV100, la care au aderat 121 de companii din 98 de state, care vor să-și electrifice flotele până în 2030.
Astfel, raportul din 2022 privind extinderea floytelor mașini verzi, ONG-ul arată că membrii EV100 au achiziționat peste 40.000 de vehicule electrice, numărul total al acestora urcând cu 42% în 2021 comparativ cu 2020, la 209.654 de unități, dintre care 53.361 în proprietatea firmelor și 156.293, în cea a societăților de leasing.
Clasamentul
Potrivit bilanțului realizat de The Climate Group, flota corporativă de mașini verzi a crescut cel mai mult în Marea Britanie, cu 9.483 de unități, în Franța, cu 6.342 de unități și în Eleveția, cu 6.058 de unități.
Dintre entități, grupul energetic EDF, cea mai importantă companie de utilități din Franța, a făcut cel mai puternic progres în 2021, prin punerea în circulație a 1.950 de vehicule electrice, extinzându-și astfel flota ”verde” la 6.331 de unități. Grupul intenționează să utilizeze o flotă de 45.014 de mașini fără emisii până în 2030. În top, EDF a fost urmat de alt grup energetic, E.ON din Germania, și de operatorul britanic de telecomunicații BT Group, care au implementat 1.366 și, respectiv, 1.130 de vehicule electrice în 2021.
În ceea ce privește clasamentul companiilor cu cele mai mari flote, Grupul EDF are cel mai mare parc auto ”verde” dintre membrii EV100, depășind operatorul național de servicii poștale din Elveția, Swiss Post, cu 5.865 de vehicule electrice și grupul Siemens din Germania, cu 3.367 de unități, care estimează, însă, că va utiliza 43.571 de vehicule electrice pentru 2030.
La rândul său, grupul farmaceutic suedezo-britanic AstraZeneca a achiziționat anul trecut aproape 750 de vehicule noi verzi”, în creștere cu 4% comparativ cu 2020. Novartis, un alt grup farmaceutic, și-a extins flota globală cu aproape 1.000 de vehicule electrice, inclusiv în Statele Unite, Germania, Olanda și Suedia, compania elvețiană intenționând să implementeze 39.974 de vehicule electrice până în 2030.
Noii recruți
La Inițiativa EV100 au aderat, anul trecut, 31 de noi companii, printre care se numără producătorul coreean de baterii litiu-ion LG Energy Solutions, care și-a luat angajamentul să utilizeze 380 de vehicule electrice până în 2030 și compania de vânzări de produse chimice, oțel și cărbune SK Networks, tot din Coreea de Sud, care urmărește să pună în circulație 208.524 de vehicule electrice până la sfârșitul acestui deceniu.
În America Centrală, furnizorul panamez de energie InterEnergy va înlocui 131 de vehicule din flota sa cu mașini electrice în Republica Dominicană până în 2030, iar Unidas, cea mai mare companie de închirieri auto din Brazilia, va electrifica 85.000 de vehicule până în 2027, adică 50% din flota sa și va instala peste 1.000 de stații de încărcare.
Cea mai mare creștere a flotei de mașini verzi, în UE
Potrivit raportului The Climate Group, cea mai mare creștere a numărului de multe vehicule electrice a avut loc, anul trecut, în țările Uniunii Europene, ponderea acestora în total fiind de 56%. Astfel, 30.300 de vehicule electrice sunt deja în circulație în UE, iar numărul lor va crește la peste 215.000 până în 2030.
Dintre statele membre, cel mai ridicat obiectiv aparține membrilor EV100 din Franța, care intenționează să-și electrifice peste 50.000 de mașini electrice. În 2021, aceștia au pus în circulație 2.000 de vehicule fără emisii și se pregătesc de achiziția altor 3.000 de unități în acest an.. La rândul lor, companiile din Germania se angajează să utilizeze 40.686 de vehicule electrice până în 2030, în prezent fiind puse în circulație 10% dintre acestea, cu peste 1.500 de unități în 2021.
În Statele Unite, flotele companiilor membre Inițiativei EV100 operează deja peste 32.000 de vehicule electrice, angajându-se să implementeze peste 2 milioane de unități până în 2030. În Canada, 17 membri EV100 s-au angajat să utilizeze 6.600 de vehicule electrice până la finalul acestui deceniu.
De cealaltă parte a Pacificului, în Japonia, numărul de vehicule electrice de pe șosele a crescut de la 595 unități în 2020, la 1.496 unități în 2021. Operatorul de telefonie japonez Nippon Telegraph and Telephone Corporation (NTT) are acum 10% din flotă electrificată, iar parcul auto ”verde” al Tepco, o companie care operează centrale termice și nucleare, a crescut în ultimul an de la 569 la 3.800 de vehicule.
În Oceania, deși anul trecut erau doar 290 de mașini verzi, până în 2030, numărul lor va ajunge la aproximativ 35.000 de unități.
Electrificare timpurie
În timp ce toate companiile membre ale Inițiativei EV100 s-au angajat să implementeze în flotele lor mai mult de 5,5 milioane de vehicule electrice până în 2030, o serie de entități vor să finalizeze electrificarea parcurilor auto mai devreme, până în 2025. Printre acestea se numără AstraZeneca – 17.700 de vehicule electrice, Ikea (Suedia) – 11.562 de unități, Novartis (Elveția) – 24.962 de unități, Mitie Group (Marea Britanie) – 6.629 unități, Grundfos (Danemarca) – 2.323 unități, Aviva (Marea Britanie) – 931 unități și Orsted (Danemarca) – 302 unități.
Cele mai mari angajamente pentru mașini verzi
Potrivit studiului The Climate Group, companiile care vor să-și electrifice cele mai mari flote până în 2030 sunt înregistrate în India, Marea Britanie și Franța, cu 194.388, 176.154 și respectiv 71.264 de unități.
Astfel, flotele însumate ale membrilor EV100 din India intenționează să numere cel puțin 40.000 de vehicule electrice în 2022. Serviciul de livrare de alimente, Zomato, vrea să crească la 24.000 de vehicule electrice (15% din flotă) până în 2023, iar Wipro, companie multinațională indiană de consultanță IT și integrare de sisteme, își va extinde parcul auto cu 1.000 de vehicule electrice (29% din flotă) în acest an, angajându-se să implementeze peste 160.000 de vehicule până în 2030. La rândul ei, compania comercială Flipkart a adăugat în flota sa peste 2.000 de vehicule electrice în 2021, cu scopul de a ajunge la 26.000 de vehicule electrice și 1.400 de puncte de încărcare până în 2030.
Companiile din Marea Britanie rămân, de asemenea, foarte interesate de trecerea la mobilitatea ”verde” până în 2030. În 2021, compania de asigurări Aviva, Coca-Cola Group Europacific Partners, consultanții de la Deloitte și furnizorul de servicii de infrastructură M Group Services și-au extins parcurile auto cu 31.000 de vehicule electrice. Acestea dețin acum patru dintre cele mai mari cinci flote de mașini fără emisii din Regatul Unit.
Stadiul stațiilor de încărcare
Companiile membre EV100 au implementat 3.114 puncte de încărcare pentru vehicule electrice în 2021, în creștere de la 2.090 în 2020, operând 20.895 de puncte de încărcare în 74 de piețe din întreaga lume, în urcare față de 60 de piețe în 2020.
Multinaționalele din Marea Britanie, Statele Unite și Japonia au cele mai mari rețele de încărcare, de 4.710, 2.534 și, respectiv, 2.454 de unități. În ceea ce privește clasamentul pe compani, flota Ikea dispune deja de 403 puncte de încărcare pentru vehicule electrice, iar retailerul britanic Tesco aproape că și-a dublat numărul acestora în 2021, de la 201 la 401 de unități instalate în Regatul Unit. Este și cazul altui retailer, Metro, din Germania, care în luna mai 2019, avea o stație de încărcare pentru șase vehicule electrice, iar acum numără peste 300 și își propune să ajungă la 705 de unități până în 2030.
Potrivit The Climate Group, companiile care s-au angajat cel mai mult în implementarea punctelor de încărcare sunt situate în India (1.643 de puncte de încărcare planificate pentru 2030), Regatul Unit (1.112 unități) și Statele Unite (708 unități).
În plus, membrii EV100 pun, de asemenea, accent pe utilizarea energiei curate ori de câte ori este posibil, se mai menționează în raportul organizației non-guvernamentale, peste 90% dintre firme aprovizionând deja cu energie regenerabilă cel puțin o parte dintre stațiile lor de încărcare.
(Articol publicat în revista Flote Auto, mai 2022)
CITEȘTE ȘI:
Termen prelungit cu 5 ani pentru depunerea cererilor de restituire a taxelor auto
De la începutul anului, benzina s-a scumpit cu 40%, iar motorina, cu 51%
Comentați?