RCA
Home Administrare flote Asigurări Topul asigurătorilor RCA în primele 3 luni din 2020

Topul asigurătorilor RCA în primele 3 luni din 2020

În trimestrul I 2020, gradul de concentrare al pieţei asigurărilor auto obligatorii rămâne semnificativ pentru asigurători din top, astfel că primele două societăşi de profil cumulau aproximativ 74% din portofoliul de asigurări RCA din România.

La 31 martie 2020, pe piaţa asigurărilor îşi desfăşurau activitatea 9 asigurători autorizaţi de ASF pentru activităţi de asigurare RCA: Allianz-Ţiriac, Asirom VIG, City Insurance, Euroins, Generali Romania, Grawe Romania, Groupama , Omniasig VIG şi Uniqa.

Începând cu data de 3 martie 2017, Euro Insurances Dac practică servicii pentru clasa A10 (RCA) în baza libertăţii de prestare a serviciilor (FOS), iar la 31 martie 2020, aceasta avea subscrieri în valoare de 2,15 milioane lei. De asemenea, sucursala WATFORD Insurance Company Europe şi-a început activitatea pe piaţa RCA în trimestrul III 2018, în baza dreptului de stabilire pe teritoriul României (FOE), în primul trimestru al anului 2020 înregistrând un nivel al primelor brute subscrise de 23,70 milioane lei.

Datele publicate de ASF arată că, în piaţa de asigurări RCA, companiile cu cea mai mare pondere au fost City Insurance (39,9%), Euroins (33,7%) şi Allianz Ţiriac (7,03%). Cele trei deţin peste 80% din piaţă, în creştere comparativ cu finalul anului trecut, când ponderea însumată era de 78%

Cota de piaţă pe asigurările RCA la 31 martie 2020

1. City Insurance – 39,90% (39,03% în 2019)
2. Euroins – 33,73% (33,73% în 2019)
3. Allianz – Tiriac 7,05% (7,03% în 2019)
4. Omniasig VIG – 6,51% (7,57% în 2019)
5. Asirom VIG – 4,57% (3,12% în 2019)
6. Groupama – 3,37% (4,98% în 2019)
7. Grawe – 2,56% (2,17% în 2019)
8. Generali – 1,64% (2,76% în 2019)
9. Uniqa – 0,68% (1,01% în 2019)

Evoluţia primelor

Datele ASF arată că valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA, în primul trimestru al anului 2020, a atins valoarea de aproximativ 1,01 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuş şi asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.  Comparativ cu anul precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 4%.

Exprimat în unităţi anuale (pentru a ţine seama de durata diferită a poliţelor), numărul de contracte RCA încheiate până la 31 martie 2020 a fost de aproximativ 1,6 milioane de unităţi, uşor în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, de 1,59 milioane de unităţi.

La finalul trimestrului I 2020, cele mai mari ponderi au fost deţinute de poliţele cu o valabilitate de 6 luni, de 34,65%, respectiv 12 luni de 32,87%. Se remarcă, de altfel, o tendinţă ascendentă pentru poliţele de asigurare cu o valabilitate de o lună, de 24,69%.

Din punct de vedere al structurii portofoliilor de clienţi, în trimestrul I 2020, ponderea contractelor încheiate cu persoane fizice la nivelul întregii pieţe s-a menţinut la nivelul de aproximativ 79%.

Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a crescut cu aproximativ 4% la 31martie 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, înregistrând valoarea de 632 lei. În cazul persoanelor fizice, prima media anualizată a fost de 462 de lei, în creştere cu 4,3%, iar pentru persoanele juridice, prima medie anualizată a fost de 1.201 lei, în creştere cu 2,7%.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primul trimestru al anului 2020 a crescut comparativ cu primul trimestru din anul precedent cu aproximativ 2%, la 37.540 de lei, iar cea pentru daune materiale s-a majorat cu aproximativ 1%, la 6.850 de lei.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Şoseaua către staţiunea Soveja va fi modernizată. Cât va dura

eBussy – cel mai modular vehicul comercial

O nouă tentativă pentru reabilitarea Podurilor Feteşti şi Cernavodă

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dallbog
Asigurări

Societatea de asigurări Dallbog și-a pierdut autorizația de funcționare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că autoritatea similară din Bulgaria...

asigurare de călătorie
Asigurări

Despăgubiri de peste 81 mil. lei, plătite de asigurători, în 2025, în baza polițelor de călătorie

Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie...

tarifele de referință RCA
Asigurări

Noile tarife de referință RCA. Creștere de 12,3% pentru autoturismele persoanelor fizice și de 9,9% pentru cele ale companiilor

Tarifele de referință RCA pentru persoanele fizice au crescut, medie, cu 12,3%...

casco
Asigurări

Piața asigurărilor Casco a urcat cu 9% în 2025, la 4,45 miliarde de lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de societățile supravegheate de ASF și...