Europa se află în prezent într-un punct de cotitură critic în tranziția către vehiculele electrice, deoarece infrastructura de încărcare este insuficientă, costul total de proprietate (TCO) este ridicat, iar încrederea limitată a consumatorilor continuă să restricționeze adoptarea mașinilor ”verzi” pe anumite segmente și piețe, arată un raport realizat de Centrul pentru Studii de Politică Europeană (CEPS), cu sprijinul Asociației Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA). Documentul subliniază, pe de altă parte, că vârsta medie a vehiculelor de pe șoselele UE este în creștere.
Raportul, care analizează principalele bariere și soluții pentru avansarea trecerii către vehiculele electrice, cu accent pe autoturisme și utilitare, mai arată că nevoile de finanțare ale industriei auto și a cadrului de susținere evidențiază magnitudinea provocărilor acestei tranziții. Astfel că stabilirea unui lanț de aprovizionare adecvat și atingerea unui volum de producție suficient vor fi esențiale pentru asigurarea competitivității pe termen lung.
„Această tranziție necesită o transformare semnificativă a lanțurilor de aprovizionare și valorice existente, ceea ce va avea un impact și asupra tipurilor de forță de muncă și a competențelor necesare în industrie. Schimbarea înregistrată în structura veniturilor și a costurilor, precum și competitivitatea industriei auto din UE, vor determina dacă vânzările de mașini electrice pot compensa scăderea anticipată a veniturilor din vânzările de vehicule termice”, relevă raportul.
Principalele provocări
Costuri de producție mai mari pentru vehiculele electrice: Costurile de producție mai mari pentru vehiculele electrice în comparație cu cele pentru vehiculele termice duc la creșterea prețurilor acestora. Analiza CEPS a constatat că prețurile medii ale vehiculelor electrice cu baterie, de aproximativ 45.000 euroe, sunt necesare pentru a menține structurile actuale de prețuri, în timp ce disponibilitatea consumatorului mediu de a plăti este de doar 20.000 euro.
Riscuri pentru valoarea adăugată europeană: Deoarece procesele de fabricație și lanțurile de aprovizionare diferă, valoarea adăugată a UE în producția auto scade de la 85-90% pentru vehiculele termice la 70-75% pentru vehiculele electrice cu baterie.
Volum masiv de investiții în producția de baterii din UE: Până la 70% din celulele de baterii utilizate în UE sunt produse în China. Pentru a construi o industrie a bateriilor autosuficientă în UE, este necesară o investiție anuală estimată la aproximativ 42 de miliarde de euro până în 2030.
Blocaje în infrastructura de încărcare: Sunt necesare investiții de aproximativ 172 de miliarde de euro până în 2030 pentru a satisface cererea, însă blocajele administrative, cum ar fi procesele împovărătoare de autorizare și conectare la rețea, împiedică o implementare mai rapidă.
Evoluția competențelor: Deși extinderea producției de vehicule electrice poate genera noi oportunități de angajare la nivel local, este posibil să nu fie suficientă pentru a compensa pe deplin pierderile de locuri de muncă în lanțurile de aprovizionare și liniile de producție ale vehiculelor termice. Deoarece multe competențe sunt transferabile, perfecționarea și recalificarea vor fi importante.
CITEȘTE ȘI:
Continental furnizează sistem digital de acces pentru SUV-ul electric premium Audi Q6 e-tron





Comentați?