Advertisement

Opel Zafira Life

Test Opel Zafira Life

Opel și-a împrospătat toată gama de utilitare, iar noi am fost în Frankfurt, unde am condus fiecare model nou. Capul de afiș: noul Opel Zafira, împreună cu versiunea de persoane, Zafira Life.

Primul contact cu noul model te contrariază: pare că și numele, și mașina în sine îți trezesc amintiri. Și nu greșești. Să-ți explic de ce.

Este a patra generație Opel Zafira, după A, B și C lansate în 1999, 2005 și 2011. Așa că l-ai putea numi, teoretic, Zafira D. Practic, însă, ar trebui să fii conștient că noua Zafira nu mai are nicio legătură cu fostele generații. Sigur, a rămas un monovolum, dar nu unul care derivă din compacta Astra, ci un microbuz de sine stătător, iar asta este evident dacă privim dimensiunile: fostele generații nu treceau de 1,69 m înălțime, pe când noua iterație atinge 1,90 m. Chiar și-așa, rămâne suficient de scund pentru a intra fără probleme în majoritatea parcărilor subterane, deci fii fără grijă: încă poți să-ți scoți familia la mall în weekend în Zafira Life.

Opel Zafira Life

Cum Zafira Life? Păi noul model are în premieră și o versiune de marfă, numită Zafira, așa că varianta de persoane se numește acum Zafira Life. Indiferent pentru care optezi, specialiștii Opel îți propun trei lungimi diferite de caroserie: Small (4,60 m), Mediun (4,95 m) și Large (5,30 m). Astfel, versiunea S este mai surtă cu aproximativ 10 cm decât fosta Zafira Tourer C, în timp ce varianta L are cu aproximativ 65 cm mai mult decât aceasta, apropiindu-se de mai marele Vivaro Combi.

Citiți testul off-road cu versiunea 4×4 în ediția din iulie a revistei Flote Auto!

 

Opel Zafira Life

Eu am țintit la vârf și m-am ales cu o Zafira Life Medium, în echiparea Lounge. Am primit un private-jet numai bun de transportat VIP-urile sau familiile cu aspirații înalte, cu șase locuri individuale și portbagaj de 4.500 l până la plafon. Și asta pentru că, raportat la versiunea Small, și ampatamentul, și consola spate sunt mai mari.

 

 

Opel Zafira LifePrivind-o, îmi devine clar de unde o cunosc: este ”sora” vanurilor grupului PSA, Citroen SpaceTourer și Peugeot Traveller și a ”japonezului” Toyota ProAce Verso. La o simplă mișcare a piciorului pe sub ușile glisante laterale, acestea se deschid electric și ”răsare” un interior cu șase fotolii îmbrăcate în piele și desenate aproape opulent: lățimea fiecăruia atinge 48 cm. Plafonul vitrat este străbătut de o insulă longitudinală, ferestrele laterale au perdeluțe retractabile,scaunele au câte două cotiere rabatabile, iar din cutia aflată între acestea ”răsar” două măsuțe rabatabile cât ai clipi!

 

Citiți aici testul cu Citroen SpaceTourer 2.0 BlueHDI 150 CP, cutie manuală!

Opel Zafira LifeOpel a decis, însă, ca locurile din spate să nu primească masaj, precum cele două din primul rând, așa că probabil ți-ai dori să stai în față. Eu m-am așezat de-a dreptul la volan, ademenit de motorul turbodiesel de 2 litri și 177 CP. Se înțelege de minune cu transmisia automată cu 8 trepte și trage puternic fără a se obrăznici: consumul pe o rută formată din drum național și autostradă în proporții egale a fost de numai 6,6 l/100 km!

 

Opel Zafira Life

 

Poziția de conducere este foarte înaltă, mai înaltă decât la 90% dintre SUV-uri, așa că beneficiezi de maximum de vizibilitate și nu-ți vine să te avânți vitejește pe viraje. Mai ales că și direcția este foarte asistată, fapt care taie din elanul șoferului pe rute sinuoase. În oraș, însă, nu-ți poți dori mai mult: diametrul de bracaj este 12,4 m (11,3 la versiunea scurtă), volanul se învârte ușor, iar suspensia, care induce ruliu pe viraje, filtrează bine denivelările scurte.

În România, prețurile versiunii de persoane Zafira Life pornesc de la 25.030 euro cu TVA (21.033 euro fără TVA), în timp ce varianta de marfă, Zafira, pleacă de la 20.975 euro cu TVA (17.626 euro).

 

 

[mb_verdict]Verdict Zafira LifeAdio autoturism, bun venit microbuz: Zafira Tourer se transformă într-un vehicul numai bun de populat flotele destinate transportului VIP-urilor. Este confortabil, modular și, dotat cu turbodieselul de top, se dovedește rapid și economic. Centrul de greutate ridicat nu-i conferă agilitate pe viraje, însă nimeni nu se așteaptă la sportivitate din partea unui microbuz.[/mb_verdict]

 

Fișã tehnicãOpel Zafira Life
Model2.0 Diesel 180 S&S AT8 Medium
Motor/nr. cilindriL4, turbodiesel
Cilindree (cmc)1.997
Putere maximã/turație (CP/rpm)177/3.750
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)400/2.000
Transmisiefațã
Cutie de viteze8 trepte, automatã
L/l/h (mm)4.956/1.920/1.890
Ampatament (mm)3.275
Gardã la sol (mm)150
Masã la gol (kg)1.838
Volum spațiu marfã cu douã rânduri de scaune (l)1.556
Accelerație 0-100 km/h (s)10,4
Vitezã maximã (km/h)185
Consum mixt WLTP (l/100 km)5,4
Emisii CO2 (g/km)143
Preț (euro fãrã TVA)n.c.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Vehicule comerciale uşoare

Piaggio Porter. Soluția perfectă pentru business-ul tău

În lumea vehiculelor comerciale compacte, Piaggio Porter strălucește ca un model de...

MAN TGE
Vehicule comerciale uşoare

MAN TGE Next Level

MAN TGE va primi o amplă actualizare odată cu lansarea modelului Next...

Mercedes-Benz eSprinter
Vehicule comerciale uşoare

Mercedes-Benz Sprinter. Soluții versatile pentru o paletă largă de aplicații

Noul Mercedes-Benz eSprinter vine acum cu flexibilitate ridicată în ceea ce privește...

ID. Buzz GTX
Vehicule comerciale uşoare

ID. Buzz GTX. Superlativ absolut

Volkswagen Vehicule Comerciale a prezentat, cu ocazia conferinței sale anuale, cel mai...