Cât credeai că va dura până ca un producător să monteze din fabrică celule fotovoltaice pe un model? Așa cum ne-a obișnuit, excentricul Elon Musk va sparge gheața odată cu modelul Tesla Cybertruck.
De ce nu montează producătorii celule solare pe vehiculele pe care le produc? Din câteva motive evidente. Cel mai important – eficiența scăzută a acestora. Cel mai avansat sistem de încărcare solară este montat pe Toyota Prius, momentan pentru a cerceta dacă merită dotarea din fabrică cu o astfel de facilitate.
Apoi, pentru că un sistem de celule fotovoltaice este greu și scump, și fiind montat sus, ridică centrul de greutate și scade agilitatea. Plus că mărește consumul. Numai dezavantaje, am fi tentați să credem, dar pe Priusul ”cobai”, burdușit cu celeule solare, este capabil să adauge o autonomie de 45 km gratis și fără să pierzi vremea la priză. Iar Mazda a cercetat intens și aceasta este distanța pe care șoferul european o parcurge, în medie, zilnic.
Actualmente există tot felul de companii care montează celule fotovoltaice aftermarket pe automobilele electrificate și chiar unele care produc vehicule electrice care se încarcă de la soare (precum Lightyear One). Dar singurul exemplu clar de celule fotovoltaice montate pe un model de producție mare este cel din plafonul lui Prius Prime, care poate adăuga până la 5 km zilnic și care nu este disponibil pe versiunea din România.
De ce este Cybertruck cea mai urâtă mașină din lume?
Iar acum, Tesla Cybertruck. Elon Musk a spus clar că viitorul pick-up va putea fi comandat cu opțiunea de încărcare solară, care adaugă o autonomie de 15 mile pe zi (aproximativ 24 km).
”Va exista o opțiune de a adăuga un sistem de încărcare solară care să genereze 15 mile pe zi, posibil chiar mai mult. Iubesc ideea (ca Cybertruck, n.r.) să se propulseze fără încărcare la priză. Dacă îi adăugăm un rolou cu încărcare solară deasupra benei, acesta ar putea genera 30-40 de mile zilnic. Distanța parcursă în medie de șoferul american este de 30 de mile”, a spus Elon Musk în tweet-ul de mai jos.
Este clar mai mult decât pe Prius și rămâne de văzut cât de mari vor fi panourile și care va fi randamentul acestora, din moment ce pot adăuga o autonomie atât de mare unui vehicul care cântărește 3 tone la gol. Momentan nu există un configurator pentru Cybertruck și, prin urmare, nu știm cât va costa opțiunea, dar știm sigur că aceasta va exista și putem intui că va ”migra” și pe celelalte modele ale companiei, inclusiv pe capul tractor Tesla Semi.
Comentați?