Schengen
Home Miscellanea Business Spațiul Schengen. La ce trebuie să fie atenți transportatorii și operatorii economici?

Spațiul Schengen. La ce trebuie să fie atenți transportatorii și operatorii economici?

Mult așteptata decizie de intrare a României și Bulgariei în spațiul terestru Schengen de la 1 ianuarie 2025 va crea avantaje semnificative pentru transportul de mărfuri intraunional și nu numai. În prezent, zona Schengen este formată din 29 de țări (25 de State Membre UE și țările EFTA – Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția).

România și Bulgaria și-au îndeplinit cu succes procesul de evaluare Schengen prevăzut în Tratatele lor de aderare, luând toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea părților relevante ale acquis-ului Schengen.

Odată cu intrarea completă a României în Schengen, se vor elimina timpii de așteptare la frontierele cu Ungaria și Bulgaria. În prezent, media de așteptare a camioanelor la cele două frontiere este de 180 de minute.

A face parte dintr-o zonă fără controale la frontierele interne înseamnă că țările nu efectuează controale la frontierele lor interne, cu excepția cazurilor de amenințări specifice; efectuează controale armonizate la frontierele lor externe, pe baza unor criterii clar definite.

Drept urmare, având în vedere libera trecere prin frontiere, atât transportatorii, cât și operatorii economici vor trebui să acorde o atenție mult mai mare celorlalte obligații ce le revin, în funcție de tipul de mărfuri transportate care presupun anumite formalități în avans. De exemplu:
– controale sanitar veterinare – obținerea vizelor necesare în sistemul TRACES (în cazul alimentelor);
– codul UIT generat prin sistemul RO e-transport pentru transportul intra-Unional;
– licențe de transfer intraunional pentru produse cu dubla-utilizare (i.e. care pot avea atât o utilizare civilă, cât și militară).

Reamintim că obligațiile precum cele din exemplul de mai sus pot crea neplăceri, dacă nu sunt efectuate la timp, precum blocarea mijloacelor de transport/ mărfurilor la punctul de destinație în lipsa avizelor luate din frontiere, contravenții și întârzieri în lanțul logistic de aprovizionare, ajungând chiar până la confiscarea mărfurilor. Prin comparație, în prezent asemenea sincope pot fi identificate înainte de trecerea frontierei de către reprezentanții autorităților (e.g. vama etc), evitând implicații potențial mai grave după trecerea acesteia. În viitor, acest „ajutor” nu va mai fi disponibil.

În concluzie, recomandarea noastră pentru transportatori/ operatori economici ar fi re-evaluarea obligațiilor ce le revin la frontieră din perspectiva Schengen și actualizarea procedurilor necesare pe flux în acest sens, astfel încât de la 1 ianuarie 2025 să beneficieze din plin de zona Schengen.

(Un articol de Mihai Petre, Director, Comerţ internaţional, și Cosmin Dincă, Manager, Comerţ internaţional, EY România)

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Comisia Europeană și provocările din industria de auto

 

Stellantis pariază puternic pe vehiculele electrice

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Volkswagen
Business

Volkswagen, în discuții avansate pentru vânzarea unei participații din divizia sa din India

Volkswagen se află în negocieri avansate pentru a vinde un pachet de...

Honda
Business

Honda prelungește parteneriatul în producție și vânzări cu GAC Group până în 2038

Constructorul auto nipon Honda Motor a anunțat semnarea unui acord cu producătorul...

Mobilitate urbană
Transporturi

Mobilitate urbană. Schimbarea radicală din 2027 care va decide unde merg banii pentru transport

Comisia Europeană face un pas decisiv către uniformizarea politicilor de transport prin...

Volkswagen
Business

Volkswagen convoacă adunări extraordinare ale salariaților în luna august, pe fondul temerilor privind concedierile

Consiliul de întreprindere al Volkswagen, organismul care reprezintă interesele salariaților în fața...