UniCredit Leasing
Home Finanţare Leasing financiar Schimbare la vârful UniCredit Leasing România

Schimbare la vârful UniCredit Leasing România

Mircea Cotigă (foto), actualul CEO al UniCredit Leasing România, îşi va încheia mandatul la data de 31 decembrie 2018, funcţia sa fiind preluată de Daniela Bodîrcă, în prezent Chief Risk Officer şi Vicepreşedinte executiv al UniCredit Bank.

Cu o experienţă de 20 de ani în domeniul bancar, Daniela Bodîrcă face parte din echipa UniCredit Bank din 2008. În cei 10 ani de activitate ca Chief Risk Officer şi membru în Directoratul UniCredit Bank, a coordonat cu succes Divizia de Administrare a Riscurilor precum şi procesul de implementare a strategiei şi politicilor de risc în rândul entităților Grupului prezente în România.

“Sunt onorată de noul mandat care mi-a fost încredinţat şi aştept cu mult entuziasm să mă alătur echipei UniCredit Leasing pentru ca, împreună, să contribuim la dezvoltarea continuă a companiei. Îi mulţumesc lui Mircea, cu care am colaborat excelent de-a lungul timpului, pentru activitatea solidă şi consolidarea poziției de lider a UniCredit Leasing pe piața leasingului din România”, a declarat Daniela Bodîrcă.

După aproape zece ani de activitate în cadrul UniCredit, Mircea Cotigă a decis să îşi continue cariera în afara Grupului.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

leasing financiar
Leasing financiar

Finanțări noi în leasing financiar de aproape 3 miliarde de lei în primul trimestru din 2026

Finanțările noi în leasing financiar au scăzut ușor în primele trei luni...

bcr leasing
Leasing financiar

BCR Leasing duce mai departe evoluția propriei platforme digitale de leasing financiar și lansează LeaseYou

BCR Leasing lansează LeaseYou, o nouă etapă în evoluția platformei sale digitale...

posta-romana-isi-va-extinde-reteaua-de-vanzare-a-asigurarilor-floteauto
Leasing financiar

Poșta Română va achiziționa 83 de utilitare prin leasing financiar

Compania Națională Poșta Română a lansat licitația deschisă pentru achiziționarea unui număr...

leasingul social
Leasing financiar

Finanțările de vehicule în leasing financiar au crescut la aproape 17 mld. lei în 2025

Finanțările de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere, cele mai...