Advertisement

Poliția de Frontieră
Home Finanţare Poliția de Frontieră va fi dotată cu 40 de autospeciale pentru patrulare și transport

Poliția de Frontieră va fi dotată cu 40 de autospeciale pentru patrulare și transport

Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru achiziționarea unui număr de 40 de autospeciale de patrulare și transport, valoarea totală estimată a contractului fiind de 4,7 milioane de lei.

”Autoritatea contractantă intenţionează să încheie câte un contract de achizție publică de produse pentru fiecare lot în parte pentru achiziția de autospeciale de patrulare și de transport, constând în achiziția a 32 (treizeci si doi) cpl. autospeciale de patrulare şi/sau intervenţie 4×4 și 8 (opt) cpl. autospeciale de transport efective – microbuz”, a precizat Poliția de Frontieră.

Termenul de livrare al produselor ce fac obiectul contractului este de 4 luni de la data semnării de către ultima parte, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2022.

Achiziția este împărțită în două loturi:

Lotul 1 – 32 de autospeciale de patrulare şi/sau intervenţie 4×4, cu o valoare de 3,55 milioane de lei fătă TVA. În criteriul de atribuire, prețul are o pondere de 95%, iar garanția, de 5%.

Lotul 2 – 8 autospeciale de transport efective – microbuz, cu o valoare de 1,1 milioane de lei fără TVA. În criteriul de atribuire, prețul are o pondere 90%, garanția, de 5%sistemul de asistență de parcare, de 1%, iar cel pentru încălzire suplimentară , de 4%.

În cazul în care se constată că există oferte cu punctaje egale clasate pe primul loc, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, Poliția de Frontieră va solicita ofertanților clasați la egalitate pe primul loc reofertarea prin intermediul SEAP, oferta câștigătoare fiind desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 26 august 2022.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Flotă de 54 de mașini de teren și 13 hibride pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

RAPPS își ”înverzește” parcul auto cu 11 hibride. Ce alte mașini mai cumpără

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Delgaz Grid
Finanţare

Delgaz Grid va achiziționa 224 de autovehicule pentru parcul auto propriu

Societatea Delgaz Grid, parte a grupului E.ON România, specializată în producerea, transportul...

încărcare
FinanţareFlotă verde

Finanțare europeană de 45 mil. euro pentru extinderea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice

E.ON, împreună cu partenerii Eldrive şi ZSE, va instala 1.400 de puncte...

Axionet
FinanţareFlotă verde

Axionet IoT va investi 26 mil. euro pentru dezvoltarea a aproximativ 500 de stații de încărcare

AXIONET IoT este una dintre cele trei companii din România selectate de...

fondurilor europene
Finanţare

Companiile intensifică accesarea fondurilor europene și investițiile în tehnologii verzi

Un nou sondaj EY pune în evidență tendințele și provocările întâmpinate de...