exporturile de mijloace de transport
Home Finanţare Germania elimină subvențiile acordate companiilor pentru mașini electrice

Germania elimină subvențiile acordate companiilor pentru mașini electrice

Germania va reduce, anul viitor, stimulentele financiare pentru achiziția de mașini electrice, conform un acord convenit în cadrul coaliției de guvernare, deoarece popularitatea crescândă a acestor vehiculele face ca subvențiile guvernamentale să nu mai fie necesare, a anunțat Ministerul Economiei. Noua schemă se aplică doar persoanelor fizice. Pentru companii, stimulentele sunt eliminate complet.

De altfel, subvențiile acordate persoanelor fizice vor fi și ele eliminate complet, odată cu cheltuirea sumei alocate în buget, de 3,4 miliarde de euro, în următorii doi ani.

„Vehiculele electrice devin din ce în ce mai populare și nu vor mai avea nevoie de subvenții guvernamentale în viitorul apropiat”, a declarat ministrul Economiei, Robert Habeck.

Astfel, primele pentru vehiculele complet electrice cu prețuri sub 40.000 de euro vor scădea de la 6.000 de euro în prezent la 4.500 de euro în 2023 și la 3.000 de euro în 2024.

Pentru mașinile cu prețuri de peste 40.000 de euro, prima va scădea la 3.000 de euro la începutul anului viitor de la 5.000 de euro în prezent.

Nu va exista nicio subvenție pentru achiziționarea de mașini electrice cu prețuri de peste 65.000 de euro din 2023 și de peste de 45.000 de euro din 2024.

Guvernul de la Berlin va elimina, de asemenea, stimulentele pentru mașinile hibride plug-in la sfârșitul anului, o măsură susținută de ministrul german al Economiei în contextul controverselor privind aportul acestora la protecția mediului.

„Pentru următoarea fază de finanțare, punem un accent clar pe protecția climei și concentrăm finanțarea pe vehicule pur electrice cu baterii”, a mai spus Robert Habeck.

Vânzările de mașini electrice în Germania au crescut cu aproape 100% în 2021 față de anul precedent, la 328.000 de unități, și ca urmare a subvențiilor acordate. În prezent, pe șoselele germane circulă peste 600.000 de vehicule electrice și peste 1 milion de hibride.

Ponderea mașinilor pur electrice în înmatriculările de mașini noi în Germania a ajuns recent la aproximativ 14%.

Volkswagen deține cea mai mare cotă de piață pentru mașinile electrice din Germania, cu 20,3%, urmată de Tesla, cu 11,2%.

„În vremuri de creștere a costurilor și a sarcinilor, decizia de a reduce unilateral și complet finanțarea este de neînțeles”, a declarat președinta Asociației auto VDA, Hildegard Mueller.

Aceasta a criticat, totodată, decizia de a exclude mașinile de companie din noua schemă de subvenții, susținând că „este necesară trecerea la mobilitatea electrică în toate flotele”.

 

 

CITEȘTE ȘI:

MOL România deschide primele benzinării din contractul încheiat cu CNAIR, pe Autostrada Soarelui

Inflaţia va rămâne exprimată în două cifre în următoarele 12 luni. Estimări CFA România

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

utilitarelor ușoare
Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

ACEA: Pentru electrificarea utilitarelor ușoare este nevoie de o abordare diferită

Adoptarea utilitarelor ușoare electrice este în creștere, dar segmentul a rămas încă...

BMW
Flotă verde

BMW a primit o mega-comadă de mașini electrice de serviciu

Katoen Natie, furnizor belgian de servicii logistice și portuare la nivel internațional,...

amazon
Flotă verde

Amazon operează 50.000 de autoutilitare electrice, dar se află abia la jumătatea drumului față de obiectivul pentru 2030

Amazon operează peste 50.000 de autoutilitare electrice de livrare în întreaga lume,...

praga
Flotă verde

În noul centru de mare capacitate din Praga, 161 de mașini electrice pot fi încărcate simultan

Praga a pus în funcțiune un centru de încărcare inteligent, de mare...