piața auto 2020
Home Piaţa auto Piața auto 2020 a scăzut cu 22,6%, dar înmatriculările de automobile electrice au crescut

Piața auto 2020 a scăzut cu 22,6%, dar înmatriculările de automobile electrice au crescut

Deși înmatriculările de autovehicule au înregistrat creșteri în ultimele 4 luni, pe ansamblul anului trecut, se înregistrează o scădere de 22,6%, arată Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), care subliniază că, pe piața auto 2020, automobilele electrice (BEV, PHEV) și-au continuat creșterea față de anul precedent.

Luna decembrie consemnează cel mai mare număr de autovehicule noi (autoturisme, vehicule comerciale, minibuse si autobuze) înmatriculate în România anul trecut (18.363 unități), fiind a patra lună consecutivă de creștere (+18,5%) într-un an în care, cu doar câteva luni în urmă, se înregistrau recorduri ale scăderilor lunare. Cu toate acestea, notează APIA, ca urmare a scăderilor din primele 8 luni, 2020 înregistrează, pe ansamblul său o scădere generală de 22,6%.

Piața auto

Potrivit APIA, în ceea ce privește achizițiile de autoturisme noi în Europa, este relevantă situația din principalele țări (care acoperă peste 76% din piața auto 2020 europeană), acestea înregistrând în luna decembrie și respectiv, anul 2020, următoarele evoluții: Franța (-11,8% în decembrie / -25,5% în 2020), Germania (+9,9% în decembrie / – 19,1% în 2020), Italia (-15% în decembrie / -28% în 2020), Olanda (+2,9% în decembrie / – 20,0% în 2020), Spania (0,0% în decembrie / – 32,3% în 2020) și Marea Britanie (-10,9% în decembrie / -29,4% în 2020).

Revenind la piața națională, Top-ul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) la finalul anului 2020 este condus de Dacia, cu 42.356 unități, urmată de Renault – 11.796 unități, Volkswagen cu 10.957 unități, Skoda – 10.288 unități, Ford – 9.910 unități și Toyota cu 6.870 unități.

Autoturismele (care reprezintă circa 85% din total), au înregistrat, în luna decembrie 2020, un volum de 15.814 unități, cu 16,2% mai mare decât în luna similară din 2019. În ceea ce privește evoluția pe ansamblul întregului an 2020, autoturismele înregistrează un volum total de 125.004 unități, ceea ce corespunde unei scăderi de 21,7% în raport cu anul 2019).

Top mărcilor pentru autoturisme

La finalul anului 2020, Top 10 era condus de Dacia cu 39.940 unități (-20,6% față de 2019, cotă de piață 32%), urmată de Skoda – 10.288, unităţi (-16,8%, cotă 8,2%), Renault cu 9.963 unități (-24,9%, cotă 8,0%), Volkswagen – 9.441 cotă 7,6%) și Ford 6.874 unități (-42,3%, cotă de piață 5,5%).

Piața auto

Pe modele, cu cele 18.474 unități înmatriculate în anul 2020, Dacia Logan este pe primul loc (dar, în scădere cu 28,5% comparativ cu anul trecut), urmată de Dacia Duster – 9.826 de unități (-15%), Dacia Sandero cu 9.420 unități (în scădere cu 5,1%), Renault Clio, 3.958 unități (-25,3%) și Skoda Octavia, 3.706 unități (-29,9%).

Piața auto

Pe ansamblul anului 2020, toate segmentele de autoturisme sunt în teritoriul negativ. Segmentul SUV este, în continuare, pe prima poziție, cu o pondere în total piață de 37,8%, acesta înregistrând și o scădere sub media pieței (-15,8% față de -22,6% cât este scăderea medie a pieței). Segmentul C, cu 33,5% din total piață este pe locul secund, iar pe locul al treilea, în ușoară creștere în ultimele luni, segmentul B, care reprezintă 21,3% din total piață.

Piața auto

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, APIA remarcă faptul că, în luna decembrie 2020, ponderea autoturismelor diesel a crescut față de luna anterioară (1,8pp), ajungând, astfel, la o pondere de doar 27,7%. Și pe ansamblul întregii perioade (12 luni), autoturismele diesel înregistrează, în 2020, o creștere ușoară a cotei de piată (+0,5pp), ajungând la o pondere de 26,9% comparativ cu 26,4%, cât se înregistra în 2019.

Autoturismele pe benzină înregistrează o scădere importantă, de 4,4 pp față de luna anterioară, scădere care se observă și pe ansamblul întregului an 2020, comparativ cu anul 2019 (-3,4pp). Autoturismele cu motor pe benzină continuă să dețină cea mai mare pondere în piață, respectiv 66% din total.

În ceea ce privește evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4×4), la finalul anului 2020, acestea reprezintă 19,7% din totalul achizițiilor, pe un volum total de 24.595 unități, inferior cu 22,0% celui consemnat în aceeași perioadă din 2019.

În privința tipului proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în 2020 au fost realizate de către persoanele juridice, care acoperă 55% din totalul achizițiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 45%.

Piața auto 2020 și autoturismele “verzi“

Deși pe ansamblul anului, piața auto 2020 este în scădere puternică (-22,6%), categoria autoturismelor “verzi“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun si de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), înregistrează, pe ansamblul ei, un volum în creștere (+33,3%), comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Pe subcategorii, este consemnată o creștere importantă de 89,0% la autoturismele 100% electrice și una mult mai consistentă, de 158% (2,5 ori !), la cele hibride plug-in. Pe de altă parte, autoturismele full hybrid înregistrează, la finalul anului 2020, o evoluție pozitivă (+5,2%).

Piața auto

În ceea ce privește topul pe mărci al autovehiculelor electrice (100% și hibride plug-in), care sunt stimulate prin Programul Rabla Plus, cele mai mari volume înregistrează Renault (934 unități), Volkswagen (662 unități), Skoda (425 unități), Hyundai (294 unități) și Mercedes Benz (275 unități).

În acest context, achizițiile de autoturisme “electrice“ care sunt stimulate prin Programul Rabla Plus înregistrează volume semnificativ mai mari decât în anul anterior categorie are o creștere de 103,5% a înmatriculărilor), în condițiile în (pe întreg anul, această care au fost peste 3.400 de rezervări de autoturisme electrice și hibride plug-in față de doar 1.800 anul trecut (+89%).

Autovehicule comerciale ușoare (inclusiv minibuse si pick-up-uri)

După luna septembrie, în care, pentru prima oară în 2020, aceasta categorie a înregistrat creștere față de luna similară a anului trecut (+32,4%), urmată, însă, de o scădere în luna octombrie (-5,1%), lunile noiembrie (+7,4%) și decembrie (+39,7%) revin pe creștere. Pe ansamblul anului 2020, această categorie înregistrează o s cădere de 23,2%.

Piața auto

Piața auto

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

În 2020, Dacia a înmatriculat peste 47.000 de vehicule în România

CNAIR va ecologiza o zonă contaminată de pe Autostrada Braşov – Cluj – Borş

Ford închide trei fabrici din Brazilia pe fondul pandemiei Covid-19

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Piaţa auto

Dacia pierde piața turcă. Toate modelele vor fi redenumite Renault

Șeful mărcii Dacia din România, Mihai Bordeanu, a confirmat că uzina de...

Flotă verdePiaţa auto

Șeful Bosch: ”Electrificarea tuturor vehiculelor va dura 35 de ani”

Directorul general al grupului german de inginerie Bosch, Stefan Hartung crede că...

Denis-Le-Vot Sandero
Flotă verdePiaţa auto

Viitoarea generație Dacia Sandero va avea atât variante termice cât și electrice

Denis Le Vot, șeful global al mărcii Dacia, a confirmat că viitoarea...

Piaţa auto

Chinezii de la Lynk & Co intră pe piața din România

Compania Lynk & Co, parte a grupului chinez Geely, a anunțat că...