Advertisement

ford
Home Piaţa auto Industrie auto Ford închide trei fabrici din Brazilia pe fondul pandemiei Covid-19

Ford închide trei fabrici din Brazilia pe fondul pandemiei Covid-19

Constructorul auto american Ford Motor Co a anunţat că va închide cele trei uzine pe care le deține în Brazilia, din cauza pandemiei Covid-19. Producția de la Camacari şi Taubate va fi sistată imediat, în timp ce uzina de la Belo Horizonte va mai funcţiona până în trimestrul IV 2021.

Potrivit Reuters, decizia de închidere a celor trei fabrici a fost determinată de consecințele pandemiei Covid-19, care a agravat utilizarea la nivel optim a capacităţilor sale de producţie.

Potrivit Ford, aceste închideri vor afecta aproximativ 5.000 de angajaţi. Vânzările de vehicule au scăzut cu 26% în Brazilia anul trecut şi nu ar urma să revină la nivelul din 2019 până în 2023, susţine Ford.

„Ştim că acestea sunt acţiuni foarte dificile, dar necesare, pentru a crea o afacere sănătoasă şi sustenabilă. Am decis să facem tranziţia la un model de afaceri suplu prin încetarea producţiei în Brazilia”, a declarat directorul general de la Ford, Jim Farley.

Oficialii companiei susţin că închiderea uzinelor din Brazilia face parte din strategia companiei de a ajunge la o marjă operaţională globală de 8%. Ford, care operează în Brazilia de peste un secol, a început discuţiile cu sindicatele şi alte părţi cu privire la concedieri.

 

Citiți articolul integral pe ww.autoexpertindustry.ro

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI:

Starea de alertă ar putea fi prelungită cu încă 30 de zile, începând cu 13 ianuarie

Oamenii preferă să renunțe la călătoriile cu avionul, decât la autoturism

Comuna Ciorogârla din jud. Ilfov reintră în carantină

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ACAROM
Industrie auto

ACAROM: Producția auto din România a crescut cu 8,7% în primul semestru, la 292.378 de unități

În primele șase luni din 2024, producția de automobile în România a...

Twingo E-Tech Electric
Industrie auto

Renault va produce în Slovenia, modelul Twingo E-Tech Electric, cu un preț sub 20.000 de euro

Renault şi Guvernul sloven au încheiat un memorandum de înţelegere pentru producţia...

AutoturismeFlotă verdeIndustrie auto

Sunt SUV-urile electrice o investiție bună?

Nu mai este o noutate faptul că piața autoturismelor electrice este în...

ContiTech
Industrie auto

Continental are la Timișoara unul dintre cele mai mari laboratoare de testare ContiTech din Europa

Compania de tehnologie Continental a inaugurat, în cadrul ContiTech Timișoara, noua locație...