Societatea Națională de Radiocomunicații
Home Finanţare O agenție de stat va achiziționa din bani europeni o mega-flotă de 130 de autovehicule 4×4

O agenție de stat va achiziționa din bani europeni o mega-flotă de 130 de autovehicule 4×4

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) intenționează să achiziționeze un număr de 130 de autovehicule 4×4 pe benzină sau hibride pentru personalul implicat în gestionarea dosarelor fermierilor ce accesează măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Potrivit anunţului publicat în SICAP, valoarea totală estimată a contractului este de 9,4 milioane de lei, vehiculele urmând a fi livrate în Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – Programul naţional de dezvoltare rurală 2014-2020.

Durata contractului este de maximum şapte luni, iar termenul de furnizare a produselor este de maximum 120 de zile de la data semnării acestuia de către ambele părţi.

În criteriul de atribuire, preţul are o pondere de 85%, termenul de livrare, de 10%, iar tipul de combustibil, de 5%.

Conform caietului de sarcini, APIA intenţionează să achiziţioneze doar vehicule pe benzină sau hibride şi aşteaptă ca operatorii economici să oferteze acelaşi tip de autovehicul pentru întreaga cantitate solicitată.

Pentru a putea participa la licitaţie, ofertanţii trebuie să demonstreză că au furnizat produse similare în valoare cumulată de minimum 2 milioane de lei fără TVA, în cadrul a maximum trei contracte. Totodată, trebuie să depună o garanţie de participare în valoare de 47.000 de lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare
este data de 25 noiembrie 2020.

”În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”, precizează APIA.

 

CITEȘTE ȘI

Cererea Euroins de suspendare a amenzilor de 1,6 mil. lei, respinsă de Curtea de Apel București

Digitalizarea a ajuns și în stațiile ITP

Noul magazin online de piese de origine lansat de Auto Italia

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

DRPD
Finanţare

DRPD Buzău își extinde flota cu 5 autoturisme, dintre care patru mașini de teren

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRPD) Buzău a lansat licitația pentru...

ELCEN
Finanţare

ELCEN își reînnoiește flota cu 8 autoturisme, dintre care 5 hibride

Compania Electrocentrale București (ELCEN), producător de energie electrică și termică, va achiziționa...

delgaz grid
Finanţare

Flota Delgaz Grid crește cu 33 de autovehicule cu tracțiune integrală

Compania Delgaz Grid din Târgu Mureș, specializată în producerea, transportul și distribuția...

Finanţare

Renault a livrat o flotă de 122 de ambulanțe tip A2 către IGSU

122 de vehicule Renault Master Furgon prevăzute cu dotările specifice şi echipamentele...