Poliţia de frontieră
Home Administrare flote Juridic Marea Britanie ar putea introduce obligativitatea prezentării unui test Covid-19 negativ la sosirea în țară

Marea Britanie ar putea introduce obligativitatea prezentării unui test Covid-19 negativ la sosirea în țară

Marea Britanie ar putea introduce obligativitatea prezentării unui test Covid-19 negativ la sosirea în țară, pentru ”a preveni răspândirea noilor forme de coronavirus”, potrivit unui anunț al Departamentului pentru Transporturi (DfT), preluat de bbc.com.

Sursa citată a adăugat că transportatorii care tranzitează porturile de mărfuri ar putea fi scutiți de la aplicarea măsurii, însă detaliile complete ale viitoarei decizii nu au fost încă stabilite.

Potrivit Departamentului pentru Transporturi, măsura ar trebui aplicată la nivel unitar și de Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, regiuni care adoptă propriile măsuri în domeniu.

„În timp ce o nouă tulpină a virusului a fost identificată în Africa de Sud, iar o variantă mai infecțioasă este deja răspândită în Marea Britanie, trebuie să facem mai multe”, a declarat un purtător de cuvând al DfT.

Obligativitatea prezentării unui test Covid-19 negativ la sosirea în țară este o nouă măsură restrictivă ce va fi adoptată de Marea Britanie, care a intrat în carantină națională de miercuri.

Această măsură prevede închiderea şcolilor, iar oamenii îşi pot părăsi locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, exerciţii fizice, motive medicale, în caz de abuzuri domestice şi pentru deplasarea la locul de muncă dacă nu pot lucra de la domiciliu.

Ridicarea treptată a restricțiilor ar putea începe la jumătatea lunii februarie, o decizie care va fi condiționată nu numai de numărul cazurilor de Covid-19, ci și de rezultatul campaniei de vaccinare.

 

CITEȘTE ȘI:

Tirrena Scavi a reluat reparațiile pe Centura București. Lucrările au loc noaptea

ANRE își ”înverzește” flota cu 9 autoturisme hibride, prin Rabla Plus

Vin ninsorile! Prognoza Ministerului Mediului pentru perioada 6-16 ianuarie

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

electrificarea flotelor
Flotă verdeJuridic

Reglementările, mai degrabă decât cererea, accelerează electrificarea flotelelor

Reglementările europene, în special setul de reguli Corporate Average Fuel Economy (CAFE),...

Pachetul Auto
Juridic

Compromis major în Parlamentul European. Noile propuneri privind Pachetul Auto

Un compromis privind Pachetul Auto prinde contur în Parlamentul European, conform căruia...

toyota
Juridic

Made in Europe: Toyota respinge o preferință europeană care ar exclude Japonia și Turcia

În timp ce Franța și Germania au ajuns recent la un compromis...

rutiere
Juridic

De luni, noul sediu al ghișeelor Brigăzii Rutiere București se deschide la Hala Laminor

De luni, noul sediu al ghișeelor de relații cu publicul din cadrul...