FREE NOW estimează o dublare a operațiunilor în România în 2022

FREE NOW, lider european de servicii multimodale de mobilitate, a înregistrat o evoluție favorabilă a curselor de tip ride hailing și a observat o redresare dinamică în acest sector după pandemie, estimând o dublare a operațiunilor brand-ului pe plan local în 2022.
FREE NOW

Potrivit FREE NOW, compania rămâne în continuare platforma de multi-mobilitate care oferă șoferilor cel mai mic comision de pe piață, fiind astfel cea mai convenabilă opțiune pentru parteneriat.

Conform statisticilor de pe platforma FREE NOW, numărul total de utilizatori din toate țările în care operează a ajuns la 54 de milioane. Dintre toate cele 170 de orașe europene în care funcționează aplicația, Bucureștiul s-a clasat pe locul opt în 2021 în ceea ce privește numărul de curse, în timp ce o distanță totală de aproape 24 de milioane de kilometri a fost parcursă în România, echivalentul a 62 de ori distanța dintre Pământ și Lună. Valoarea medie a unei călătorii a fost de aproximativ 17 lei, iar distanța medie a fost de puțin peste 5 km.

FREE NOW lansează Raportul Mobilitatea ca Serviciu (MaaS)

Cu ajutorul datelor din studii externe, sondaje interne și a statisticilor de pe platformă, FREE NOW a realizat Raportul Mobilitatea ca Serviciu (MaaS), prin care analizează bilanțul anului trecut, dar și perspectivele și tendințele industriei de multi-mobilitate pentru anul 2022.

Potrivit raportului, în 2021, FREE NOW a înregistrat o cerere ridicată pentru opțiuni de mobilitate mai ecologice și a observat tendința utilizatorilor de a renunța la motoarele tradiționale cu combustie. Numărul de curse efectuate cu ajutorul vehiculelor electrice a crescut semnificativ în Europa, cu 79%. Astfel, numai în România, numărul mediu de curse cu vehicule electrice a crescut în 2021 cu 15% față de 2020.

Raportul evidențiază și o creștere a Mobilității ca serviciu (MaaS) și nevoia pasagerilor de a avea o „Super-Aplicație de multi-mobiliate”, care să le ofere acces ușor la toate opțiunile de mobilitate la cerere și arată evoluția FREE NOW de la o aplicație de taxi la o platformă de multi-mobilitate, pe măsură ce și-a extins rețeaua de parteneri la nivel global, integrând opțiuni de multi-mobilitate și operatori de car sharing. În Germania, de exemplu, FREE NOW are disponibile toate opțiunile de multi-mobilitate, precum trotinete și scutere electrice, car sharing și biciclete, și se dezvoltă deja ca o Super Aplicație și în alte țări europene.

„Oamenii doresc să ajungă cu ușurință de la A la B oricând au nevoie. Prin integrarea perfectă a mai multor mărci de mobilitate și a diferitelor opțiuni de vehicule care pot fi comandate în cadrul unei singure aplicații, venim în întâmpinarea tendinței de servicii la cerere. Flexibilitatea și disponibilitatea aproape necondiționată sunt factorii decisivi pentru serviciile din secolul XXI, dar și pentru mobilitatea urbană sustenabilă. Vedem un potențial uriaș pentru piața europeană de multi-mobilitate. Anul 2022 va fi anul în care multi-mobilitatea va deveni un stil de viață obișnuit și va ajunge la un public mai larg”, spune Marc Berg, CEO FREE NOW.

Pentru 2022, FREE NOW estimează că ride hailing-ul se va redresa și va reveni rapid la nivelul pre-pandemic. În plus, tot mai mulți utilizatori optează pentru soluții care contribuie la reducerea emisiilor de CO2, indicând tranziția către vehicule electrice în flota de taxiuri și de ride hailing.

O altă tendință menționată în raport descrie faptul că orașele trebuie să ofere acces la opțiuni de multi-mobilitate performante, cu accent pe transportul ecologic în detrimentul mobilității individuale, deci colaborarea cu platformele MaaS va fi esențială. Se observă, de asemenea, și înclinarea oamenilor pentru a folosi o singură aplicație pentru toate opțiunile de mobilitate, de aici și nevoia de dezvoltare a unei „Super-Aplicații de multi-mobilitate”.

„Privind spre viitor, știm că totul se referă la mobilitate, ceea ce nu include doar mașinile. Viitorul mobilității funcționează în cadrul unui ecosistem holistic, cu o bună colaborare și parteneriate puternice, în special în zonele urbane. Credem că putem oferi utilizatorului cea mai intuitivă experiență în diverse arii, care include factori externi, cum ar fi vremea sau serviciile care au loc înainte și după călătorii, precum disponibilitatea cazării, datele de zbor și opțiunile privind mâncarea”, continuă Marc Berg.

În România, FREE NOW oferă servicii de ridesharing și taxi, din 27 noiembrie 2019. În prezent, aplicația este disponibilă pasagerilor din 9 orașe: București, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Sibiu, Oradea, Timișoara și Târgu Mureș.

Grupul FREE NOW este principala platformă multiserviciu de mobilitate, la nivel european, susținută de BMW Group și Daimler AG. Pe lângă ride hailing, compania oferă și servicii de micromobilitate precum e-scutere, e-biciclete, e-vespa, dar și car sharing. Grupul cuprinde serviciile FREE NOW (10 piețe europene) și Βeat (5 piețe latino-americane și 1 piață europeană). În total, aceste servicii au în prezent 54 de milioane de utilizatori din 16 țări și peste 170 de orașe. Astfel, FREE NOW este cel mai mare furnizor de servicii de mobilitate din Europa și compania de ride hailing cu cea mai rapidă creștere din America Latină. FREE NOW colaborează cu diferite companii pentru a oferi clienților și mai multe opțiuni de a ajunge din punctul A în punctul B. În total, peste 1.850 de angajați din peste 27 de birouri fac parte din echipa grupului, care este condus de CEO-ul Marc Berg.

 

CITEȘTE ȘI:

Finanțare europeană pentru Drumul Expres Craiova -Târgu Jiu

Câștigător la licitația reluată pentru sectorul de autostradă Chețani – Câmpia Turzii

 

 

Adaugati comentariu