Fordlandia, oraşul dispărut a lui Henry Ford

În anii '20, industriaşul american Henry Ford a vrut să construiască în jungla amazoniană un oraş bazat pe valorile care au adus succes companiei sale de automobile. Fără doar şi poate, i-a surâs şi ideea producerii unui cauciuc ieftin. Din păcate, proiectul urban care i-a purtat numele - Fordlandia - s-a dovedit a fi până la urmă unul dintre cele mai mari eşecuri ale sale.
fordlandia

În 1928, nordul Braziliei a fost bulversat de o veste extraordinară. Un american le promitea locuitorilor din regiune un mod de viaţă cu totul nou, odată cu repornirea economiei aflate în suferinţă. Henry Ford a aprins imaginaţia oamenilor din zonă, iar speculaţiile s-au ţinut lanţ. Unii credeau că va construi o cale ferată, iar alţii, că va ridica o nouă fabrică pentru maşinile sale. Toată lumea punea, însă, aceeaşi întrebare: Când va sosi?

În principiu, interesul lui Henry Ford pentru Brazilia era dictat de interese de afaceri: monopolul cauciucului din Sri Lanka, menţinut de Marea Britanie, crescuse costurile noilor sale maşini Model A, aşa că dorea să găsească o sursă ieftină de latex, care să permită companiei Ford Motor să producă cauciucurile proprii.

Însă viziunea lui Ford pentru nordul Braziliei a fost mult mai profundă. Obiectivul său nu a fost doar să trimită latex ieftin la sediul din Dearborn, ci să-şi materializeze visul asupra oraşului ideal, care să aducă un viitor mai bun unei părţi uitate de pe planetă. Acel oraş i-ar fi purtat numele: Fordlandia.

Gândind la oraşul industrial ideal

La vremea aceea, reputaţia lui Henry Ford era enormă. Numele său era strâns legat de revoluţia tehnologică, aşa cum astăzi sunt cele ale lui Steve Jobs sau Mark Zuckerberg.

Ford a revoluţionat producţia de maşini prin introducerea liniei de asamblare, pe scurt, separa sarcinile de lucru în cadrul acestui proces complex. Aplicată vehiculului său pilot, Modelul T, noua inovaţie a transformat compania într-un succes mondial.

Cu toate acestea, cea mai mare realizare a lui Henry Ford nu a fost mecanică, ci … socială. S-a mândrit tot timpul cu tratamentul echitabil aplicat personalului său, din 1914 stabilind un salariu zilnic de 5 dolari, echivalentul astăzi a 120 dolari.

El credea că un tratament echitabil îi va face pe lucrătorii săi cetăţeni mai responsabili, care ar fi format o bază de clienţi serioşi pentru toţi producătorii.

Henry Ford a devenit din ce în ce mai convins că rolul său în progresul societăţii trebuie să depăşească porţile fabricilor sale şi să cuprindă oraşe întregi. În timp ce a reuşit să aducă la viaţă unele dintre concepţiile sale mai mici privind planificarea urbană, proiectul său mult mai mare, un oraş industrial construit în nordul statului Alabama şi alimentat cu energie furnizată de barajul de pe râul Tennessee, nu a prins niciodată contur.

În cele din urmă, Ford a ales locul pentru oraşul său ideal mult mai la sud de Alabama, în bazinul Amazonului.

„O lucrare a civilizaţiei”

La sfârşitul secolului XIX, bazinul Amazonului deţinea monopolul asupra producţiei de cauciuc. Cererea era astfel imensă, iar transportul se desfăşura uşor pe apele navigabile. De-a lungul fluviului, oraşele cunoscuseră o dezvoltare explozivă, mii de noi rezidenţi, cu averi considerabile, ridicau clădiri opulente. Belem devenise cel mai aglomerat port din Brazilia, iar Manaus ajunsese faimos pentru decadentul său Teatru Amazon.

Dar „febra cauciucului brazilian” s-a stins repede pentru simplul fapt că arborii nu au putut fi crescuţi în plantaţii.

Între timp, însă, britanicii au început să crească arbori de cauciuc în Sri Lanka, seminţele fiind aduse, prin contrabandă, din Brazilia. Astfel, la începutul secolului trecut, producţia sud-asiatică a depăşit-o cu mult pe cea sud-americană. Cum veniturile populaţiei din bazinul Amazonului depindeau de vânzările de cauciuc, dezastrul a fost iminent.

În urma eşecului proiectului său din Alabama, Henry Ford a fost fascinat de Amazonul răvăşit din punct de vedere economic şi l-a considerat un loc potenţial pentru o repornire a aspiraţiilor sale utopice. Se presupune că, la început, a fost interesat de această regiune după ce l-a auzit pe fostul preşedinte Theodore Roosevelt, un prieten personal, povestind despre călătoria sa pe fluviu. Până la urmă, creşterea preţului cauciucului a dat şi un aspect practic visului său.

Planul lui Ford pentru producerea cauciucului în Amazon a fost (aşa cum a descris-o mai târziu un oficial al Departamentului de stat) „o lucrare a civilizaţiei”. El a crezut că valorile care au transformat compania sa într-un succes pot face acelaşi lucru în oricare altă parte a planetei. În 1928, spunea: „Nu vom merge în America de Sud pentru a câştiga bani, ci pentru a ajuta la dezvoltarea acelui teren minunat şi fertil”.

Între timp, însă, justificarea economică a incursiunii în jungla amazoniană îşi mai pierduse din suport. Presiunea britanică asupra preţurilor începuse să scadă, iar consilierii săi i-au sugerat că ar fi mai bine să cumpere cauciuc de la furnizorii locali din Brazilia. Însă Henry Ford nu şi-a abandonat planurile şi a trimis doi dintre cei mai de încredere oameni să negocieze un acord cu autorităţile braziliene pentru a întemeia Fordlandia.

Acordul cu statul brazilian nu a fost tocmai benefic pentru Ford. El a primit dreptul de a opera comercial un teren de 5.625 mile pătrate (14.568,68 km pătraţi) pe râul Tapajós, un afluent al Amazonului, pentru un total de 125.000 dolari (astăzi, aproximativ 3 milioane de dolari). Ulterior, s-a aflat că oamenii lui Ford nu au ştiut că, prin lege, ar fi putut obţine acel teren pe aproape nimic.

Una peste alta, Ford avea acum tot ce-i trebuia pentru a da viaţă idealurilor sale în mijlocul junglei. După cum remarca unul din biografii săi: „Ford obţinuse dreptul să conducă Fordlandia ca stat separat”.

Începe „bătălia”

Oraşul Fordlandia a fost aşezat pe un teren înalt, pentru a fi protejat de inundaţii. Însă acest lucru însemna că nu putea fi construit pe malul râului. În plus, vasele nu puteau transporta materiale de construcţie prin albia stâncoasă decât în sezonul ploios. De altfel, o echipă de muncitori care lucra la construcţia oraşului s-a revoltat împotriva patronilor după ce a primit mâncare stricată din cauza întârzierii transportului.

Cu mari greutăţi, materialele au reuşit să ajungă în Fordlandia abia la începutul lui 1929, iar construcţia a început, în sfârşit, sub comanda norvegianului Einar Oxholm, care a supravegheat amplasarea reţelei stradale de bază. Oxholm nu a rămas mult la conducerea proiectului şi, de fapt, în primii doi ani, Ford a schimbat mai mulţi manageri.

În oraş a fost construit cu un cartier separat, Vila Americana, pentru personalul american care lucra acolo. Grandin, unul dintre biografii lui Henry Ford, spunea că Vila Americana era diferită de zona destinată muncitorilor brazilieni. „Avea cea mai bună vedere asupra oraşului şi era singura secţiune cu apă curentă, în timp ce lucrătorii locali se descurcau cu apa furnizată de puţuri”.

În oraş urmau să fie construite spitale moderne, şcoli şi un gater. La sfârşitul anului 1930, se ridicase turnul de apă, un simbol al modernităţii din proiectul „civilizator” al lui Ford.

fordlandia
Turnul de apă

Lupta cu jungla a fost, însă, istovitoare. În pofida celebrelor salarii acordate, numărul muncitorilor nu a fost niciodată suficient, iar lemnul de Amazon, pe care Ford sperase iniţial să îl vândă cu profit până când va putea produce cauciuc, s-a dovedit inutil.

Presa locală, iniţial prietenoasă, s-a întors împotriva lui Ford şi a proiectul său, iar dorinţa lui ca în oraş să nu se consume alcool s-a dovedit a fi imposibil de aplicat.

Tocmai când lucrurile păreau să se stabilizez în Fordlandia, violenţa a izbucnit din nou la 20 decembrie 1930. Un conflict început la cafenea, între muncitorii calificaţi şi cei necalificaţi, a escaladat rapid într-o revoltă. Oraşul a fost vandalizat, au fost distruse generatoare de curent electric, echipamente de fabricaţie şi chiar propriile case ale lucrătorilor. Personalul managerial al Fordlandiei a reuşit să se salveze cu o ambarcaţiune, iar conflictul a fost stins după intervenţia armatei, militarii brazilieni fiind aduşi în zonă de un avion al companiei PanAm, deţinut de magnatul Juan Trippe.

După acest moment neplăcut, Ford a găsit un manager de succes, în persoana lui Archibald Johnston, care a refăcut oraşul după revoltă: a asfaltat drumurile, a finalizat o mare parte dintre locuinţele necesare şi a început construcţia drumurilor de acces, pentru a conecta Fordlandia cu teritoriul masiv pe care Ford îl dobândise.

fordlandia
Clădire administrativă, pe o alee cu arbori de mango

Sub administrarea lui Johnston, Fordlandia s-a apropiat cel mai mult de idealul original al lui Ford, acesta reuşind să aducă multe dintre serviciile tipice oraşelor americane în inima bazinului Amazon. Piesa centrală a fost o sală în care se proiectau filme hollywoodiene şi se organizau frecvent seri de dans. Au fost îmbunătăţite serviciile de sănătate şi de educaţie, iar multe dintre regulile cerute de Ford au fost puse în aplicare, inclusiv o dietă strictă şi un accent pus pe grădinărit (deşi consumul de alcool a rămas încă greu de aplicat).

Unde este cauciucul?

Dar principala problemă tot nu putea fi rezolvată: Fordlandia nu producea niciun fel de cauciuc. Deşi jungla a continuat să fie defrişată, eforturile de plantare a copacilor de cauciuc au avut rezultate descurajante.

În aceste condiţii, Ford l-a adus pe botanistul James R. Weir, care a intrat repede în conflict Archibald Johnston, după ce a insistat cu o serie de metode de plantare, pe care managerul proiectului le-a considerat extravagante. În 1936, Weir a cerut construcţia unei a doua fabrici, Belterra, dar, un an mai târziu, acesta a părăsit oraşul, fără să anunţe pe nimeni. Nu s-a mai întors niciodată.

În pofida faptului că şi-au depăşit raţiunile economice, Fordlandia şi Belterra au continuat să existe timp de aproape un deceniu. Pe măsură ce producţia automobilelor Ford a devenit tot mai implicată în efortul celui de-al doilea război mondial, exploataţia din Brazilia s-a umplut de personal militar american.

Un vis destrămat

Până la încheierea războiului, starea de sănătate Henry Ford devenise extrem de precară. Conducerea companiei i-a revenit nepotului său, Henry Ford II, care a aplicat o politică de reducere a costurilor prin vânzarea activelor neproductive.

Fordlandia a fost prima pe lista acestora.

Henry Ford II a vândut oraşul statului brazilian pentru numai o parte din ceea ce plătise iniţial bunicul său.

Spre deosebire de entuziasmul generat în momentul înfiinţării sale, Fordlandia a dispărut în linişte.

Echipamentele şi generatorul electric ruginesc şi astăzi în aerul umed al junglei. Simbolicul turn de apă încă mai stă în picioare, gol, dar logo-ul Ford, pictat cu mândrie, s-a şters demult.

Cu toate acestea, pe locul oraşului dispărut oamenii au început să revină, numărul lor ajungând la 3.000 de persoane

„Astăzi, majorităţii rezidenţilor nu le pasă foarte mult de istoria Fordlandiei”, spune Christiane von Schwind, producătorul unui scurt documentar despre oraş. „Dacă populaţia creşte, sunt sigur că, mai degrabă, asta are la bază motive economice, nu istoria sau „spiritul” Fordlandiei”.

Ca oraş al ambiţiosului industriaş american, Fordlandia nu a avut prea multe şanse. Poate o va duce mai bine acum doar ca un oraş obişnuit.

 

CITEŞTE ŞI:

Benzina şi motorina s-au ieftinit cu 32 de bani pe litru

35 de vehicule în leasing operaţional pentru Autoritatea Electorală

Facilităţi fiscale pentru companiile care susţin învăţământul profesional-dual

Adaugati comentariu