Podul peste Prut
Home Infrastructură Constructor desemnat pentru Podul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii A8

Constructor desemnat pentru Podul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii A8

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat societatea Ness Proiect Europe drept câștigătoarea licitației pentru realizarea investiție privind Podul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii A8.

Constructorul are la dispoziție 151,68 milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție) pentru această investiție, care constă în realizarea a două poduri peste Prut, a drumului de legatură cu Autostrada A8 (TârguMureș – Iași – Ungheni) și a punctului de trecere a frontierei.

”Prin contractul finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile (CEF) se va asigura o nouă legătură rutieră între România (județul Iași) și RepublicaMoldova (raionul Ungheni). Podurile (câte unul pentru fiecare sens de circulație) vor avea o lungime de minimum 261,20 m (fiecare)”, a explicat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit acestuia, contractul pentru Podul peste Prut de la Ungheni va putea fi semnat după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații, respectiv după soluționarea acestora.

Podul peste Prut

Licitația a fost lansată în urmă cu un an, la finalul lunii iulie 2023, iar în februarie 2024, CNAIR a anunțat că au fost primite trei oferte.

 

Sursa foto: Cristian Pistol/Facebook

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Începe o nouă etapă de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024

 

MAE: Recomandări privind trecerea frontierelor bulgare pentru perioada 20 iulie – 15 septembrie

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...