autoturisme
Home Finanţare Flote noi de aproape 100 de autoturisme în total pentru 3 instituții de stat

Flote noi de aproape 100 de autoturisme în total pentru 3 instituții de stat

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Direcţia Generale Anticorupţie își vor cumpăra flote noi, în total 94 de autoturisme, valoarea cumulată a contractelor fiind de 6,85 milioane de lei.

Astfel, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) intenţionează să achiziţioneze 42 autoturisme personalizate pentru efectuarea controlului în trafic, potrivit anunţului publicat pe platforma SICAP.
Valoarea totală estimată a contractului este de aproximativ 3 milioane de lei, durata acestuia fiind de trei luni.
În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară are o pondere de 85%, garanţia autoturismelor, de 10%, iar termenul de livrare, de 5%.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau cererilor de participare este data de 19 octombrie 2020.

La rândul său, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) se pregăteşte de achiziţia unui număr 20 autoturisme de teren 4×4 cu o capacitate cilindrică mai mică de 1.600 cmc, destinate susţinerii activităţilor specifice ale instituţiei.
Valoarea contractului este de 1,5 milioane de lei şi include atât serviciile necesare livrării vehiculelor, cât şi servicii de garanţie.
În criteriile de atribuire, componenta financiară reprezintă 70%, puterea motorului 15%, iar garda la sol, 15%.
Durata contractului este de două luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 20 octombrie 2020.
Pentru a putea participa la licitaţie, ofertanţii trebuie să facă dovada că, în ultimii trei ani, au furnizat autoturisme în valoare cumulată de cel puţin 1.462.995 lei fără TVA.

Direcţia Generală Anticorupţie are în plan achiziţionarea unui număr de 10 SUV-uri şi 22 de berline, valoarea totală estimată a contractului fiind de 2,35 milioane de lei fara TVA.
Achiziţia este împărţită în două loturi, primul pentru cele 10 autoturisme de teren, cu o valoare estimată de 735.000 lei, iar al doilea, pentru cele 22 de autoturisme sedan, cu o valoare de 1,6 milioane de lei.
În criteriile de atribuire, componenta financiară are o pondere de 80%, iar componenta tehnică, de 20%.
Durata contractului este de 30 de zile, termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare fiind data de 19 octombrie 2020.
Pentru a participa la licitaţie, ofertanţii trebuie să aibă o experienţă similară privind furnizarea în ultimii 3 ani de produse similare, respectiv livrarea de autoturisme, în valoare cumulată minimă de 700.000 de lei (fără TVA) pentru lotul 1 şi de 1,6 milioane de lei (fără TVA) pentru lotul 2.

 

CITEȘTE ȘI:

Un nou contract pentru Autostrada Transilvania va fi semnat săptămâna viitoare

IFN-urile, invitate să participe la programul IMM Leasing de echipamente şi utilaje

Cod galben de vânt puternic în sudul şi estul ţării

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

delgaz grid
Finanţare

Flota Delgaz Grid crește cu 33 de autovehicule cu tracțiune integrală

Compania Delgaz Grid din Târgu Mureș, specializată în producerea, transportul și distribuția...

Finanţare

Renault a livrat o flotă de 122 de ambulanțe tip A2 către IGSU

122 de vehicule Renault Master Furgon prevăzute cu dotările specifice şi echipamentele...

Finanţare

Renault a livrat o flotă de 110 vehicule Master destinate transportului elevilor din mediul rural

110 vehicule Renault Master au fost livrate ieri către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor...

Compania Municipală Parking
Finanţare

Compania Municipală Parking se dotează cu autospeciale pentru ridicări auto şi transport

Compania Municipală Parking București a lansat licitaţia pentru achiziţionarea a cinci autospeciale...