Cum „sună” viitorul în leasing operaţional
Pentru Philippos Giakoumelos, 2020 se anunţă un an dificil, cu un mediu de afaceri impredictibil, care cere o gestionare strategică a capitalului şi a lichidităţilor.
“Obiectivul nostru principal este să oferim sprijin companiilor mici şi mijocii prin soluţii flexibile de mobilitate, care să susţină operaţiunile. Un alt obiectiv pe care ni l-am propus anul acesta este «înverzirea» flotei de oraş cu vehicule electrice şi hibride”, mai arată directorul comercial al Hertz Lease. În plus, compania facilitează accesul companiilor româneşti la cele peste 10.000 de filiale pe care Hertz le deţine la nivel internaţional, oferindu-le în acelaşi timp servicii locale de suport.
La rândul său, Radu Manea, arată că în 2020, atenţia Porsche Finance Group se îndreaptă, ca în fiecare an, pe digitalizare şi automatizare, pentru a oferi companiilor-client o experienţă superioară de utilizare a produselor financiare din portofoliu. Acesta menţionează lansarea, în toamna anului trecut, a produsul de leasing operaţional şi către segmentul de clienţi persoane fizice.
„Este o alternativă de accesare a mobilităţii, ce va câştiga teren şi în acest segment de clienţi. În plus, pachetele noastre de întreţinere erau oricum deja disponibile şi în segmentul retail, aşadar deschidem complet paleta de servicii de mobilitate, oferind produsele noastre în orice configuraţie de pachet, oricărui segment de clienţi”, punctează Radu Manea.
Pentru compania Business Lease, 2020 înseamnă, în primul rând, păstrarea obiectivul de creştere sustenabilă a portofoliului de leasing operaţional.
„Este foarte important să menţinem calitatea serviciilor la nivelul aşteptat şi să păstrăm în portofoliul nostru clienţii valoroşi. Pe de altă parte, menţinem în centrul atenţiei produsele pe care le-amlansat în ultimii doi ani: Produsul LCV, Electricele şi Short Term Rental”, menţionează Philip Aarsman, managing director.
În opinia sa, Produsul LCV rămâne unul dintre cele mai competitive produse de acest gen din piaţă având cel mai mare număr de kilometri acoperiţi prin contract, posibilităţi de carosare conform specificului businessului beneficiarului şi soluţii de menţinere a mobilităţii fără întreruperi.
Pe de altă parte, pentru a veni în spijinul clienţilor care îşi doresc parcuri auto mai „verzi”, oferta de autovehicule electrice a Business Lease include, de anul acesta, şi staţia de încărcare.
„Aplicăm în fiecare an la programul Rabla pentru a păstra chiriile în repere competitive pentru clienţii noştri şi, în plus, pentru a uşura misiunea companiilor care vor să îşi «înverzească» parcurile auto am adaugat staţia de încărcare”, explică şeful Business Lease România.
Compania a construit, totodată, un produs nou de Short Term Rent, care integrează beneficiile leasingului operaţional şi flexibilitatea rent-ului. Perioadele de închiriere pleacă de la o lună şi pot fi extinse până la 24 de luni, nu există penalităţi de întârziere anticipată, iar disponibilitatea vehiculelor este de doar 4 ore pentru Bucureşti. În plus, ofertele de Short Term Rent permit clienţilor Business Lease să acopere nevoile de mobilitate pentru perioadele de vârf de sezon şi intensificare de activitate, la preţuri extrem de avantajoase.
„Suntem totodată fideli misiunii noastre de a sprijini companiile în demersurile de retenţie a angajaţilor şi le oferim posibilitatea ca aceştia să poată achiziţiona maşinile utilizate la finalul contractului de leasing operaţional, la preţuri extrem de avantajoase. Poziţia aceasta centrată pe nevoile de retenţie ale HR-ului se vede nu doar în fidelizarea angajaţilor, ci şi în economii la buget. Angajaţii sunt mai atenţi cu maşinile pe care le conduc, numărul de zile în service este redus, iar rata daunalităţii este mai mică”, conchide Philip Aarsman.
(Articol publicat în revista Flote Auto, martie 2020, Suplimentul ”Finanțarea și administrarea mașinilor de companie)
CITEȘTE ȘI:
Primul SUV electric Alfa Romeo vine în 2022
Remunerație astronomică pentru Elon Musk. Cum poate obține 775 milioane de dolari






Comentați?