Poșta
Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare Flotă de 80 de autoutilitare pentru Poșta Română. A fost botezată ”ZOR”

Flotă de 80 de autoutilitare pentru Poșta Română. A fost botezată ”ZOR”

În cadrului procesului de modernizare și dezvoltare, Poșta Română a anunțat că a cumpărat 80 de autoutilitare, în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro, achiziția fiind ”o investiție strategică de amploare”.

Cele 80 de autoutilitare sunt destinate eficientizării fluxurilor logistice la nivel național, fiind configurate pentru: optimizarea rutelor de transport; reducerea timpilor de livrare; creșterea volumului zilnic de expedieri; diminuarea consumului de resurse și a costurilor operaționale.

Flota poartă numele ZOR, simbol al noului serviciu de curierat al Poștei Române și expresia unei schimbări de mentalitate: rapiditate, fiabilitate, predictibilitate. Programul de modernizare va continua printr-un nou val de investiții în autocamioane și remorci, pentru consolidarea capacității de transport la nivel național.

„Modernizarea Poștei Române nu înseamnă doar achiziții de echipamente sau schimbări de imagine. Înseamnă o transformare profundă de mentalitate, de procese, de viziune și de raportare la piață. Am spus încă de la început că obiectivul nostru este să repoziționăm Poșta Română ca un jucător major în curieratul modern, capabil să concureze de la egal la egal cu orice operator privat. Astăzi nu mai vorbim despre planuri, ci despre rezultate concrete.Această flotă de 80 de autovehicule este mai mult decât o investiție logistică: este un instrument de dezvoltare economică, un motor de eficiență și un semnal clar că Poșta Română a intrat într-o nouă etapă. Ținta noastră este clară: vrem o Poștă Română rapidă, eficientă, conectată și relevantă pentru fiecare român, indiferent unde trăiește – în marile orașe sau în cele mai îndepărtate comunități”, a precizat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Primăria Capitalei a obținut aproape 2 mld. lei pentru investiții în infrastructura de transport

 

Finalul mașinilor termice în 2035? Piața muncii din Germania învinge politicile de mediu

 

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Grand California
Vehicule comerciale uşoare

Volkswagen Grand California, baterii LiFePO₄ și panouri solare pentru noul pachet Off-grid

Volkswagen Commercial Vehicles extinde echiparea modelului Grand California cu noi soluții destinate...

Marco Polo
MiscellaneaPiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Marco Polo, mai mult confort, producție integrată și tehnologii noi pentru segmentul premium al vehiculelor recreaționale

Mercedes-Benz continuă dezvoltarea gamei dedicate vehiculelor recreaționale prin lansarea unei versiuni actualizate...

VLE
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Mercedes-Benz extinde gama VLE

Mercedes-Benz dezvoltă oferta noului VLE, monovolumul electric premium care își propune să...