Autostrada Constanța - Varna - Alexandropulis
Home Infrastructură Ministrul Transporturilor: România este interesată de Autostrada Constanța – Varna – Alexandropulis

Ministrul Transporturilor: România este interesată de Autostrada Constanța – Varna – Alexandropulis

Autostrada Constanța – Varna (Bulgaria) – Alexandropulis (Grecia) este un deziderat asupra căruia România se va concentra în perioada imediat următoare, susține ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, care a semnat la sediul Comisiei Europene, Memorandumul de Înțelegere privind întărirea cooperării transfrontaliere în cadrul Platformei coridorului de transport Marea Neagră – Marea Egee.

Evenimentul a reunit reprezentanți la nivel înalt ai ministerelor de resort ale României, Bulgariei, Greciei, ai Comisiei Europene și ai Băncii Europene de Investiții (BEI).

Inițiativa se înscrie în noul cadru al rețelei transeuropene de transport (TEN-T) și urmărește dezvoltarea unei infrastructuri moderne, durabile și interoperabile, precum și consolidarea rezilienței regionale, necesară pentru a răspunde noilor provocări de securitate și necesităților legate de mobilitatea militară.

În contextul discuțiilor de la Bruxelles, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban, a apreciat sprijinul manifestat de comisarul european, Apostolos Tzitzikostas și a precizat că ”există o preocupare majoră atât din partea Comisiei Europene, dar și din partea cetățenilor din cele trei țări, România, Bulgaria și Grecia pentru realizarea acestor coridoare de transport. România, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a demonstrat ca este capabilă să pună în practică mari proiecte de infrastructură. Autostrada Constanța – Varna – Alexandropulis este un deziderat asupra căruia ne vom concentra în perioada imediat următoare”.

La rândul său, comisarul pentru Transport Sustenabil și Turism, Apostolos Tzitzikostas, a subliniat că angajamentul asumat de către cele trei state membre „marchează un pas decisiv în întărirea unui coridor strategic esențial care asigură conexiunile nord-sud și sud-est ale Europei. Prin întărirea cooperării, întărim conectivitatea pentru cetățeni, mediul de afaceri și întărim siguranța, conectivitatea și reziliența între Marea Egee, Marea Neagră și Bulgaria”. Au fost menționate atât rutele Thessaloniki–Promachonas–Kulata și Alexandroupolis–Varna–Constanța, cât și Dunărea ca factor de conectivitate între state.

Participant la evenimentul european secretarul de stat, Ionuț-Cristian Săvoiu, reprezentantul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a precizat că ”România are proiecte de infrastructură mature și nu ne permitem să eșuăm în implementarea lor. România își dorește să prioritizeze finanțarea și implementarea proiectelor de îmbunătățire a infrastructurii pe coridoare precum Calafat-Craiova-București, precum și în secțiunea Ploiești-Siret”. De asemenea, oficialul a subliniat și faptul că ”pregătirea proiectului pentru cel de al doilea pod peste Dunăre la Giurgiu, cu finanțare CEF, este un exemplu clar de cooperare transfrontalieră între Bulgaria și România”.

Demnitarul român și-a exprimat încrederea că, în cadrul viitorului Cadru Financiar Multianual 2028–2034, România va continua să beneficieze de sprijinul Comisiei Europene pentru implementarea Planului de acțiune ambițios asociat Memorandumului semnat.

Oficialii din România, Grecia și Bulgaria au susținut obiectivele acestui proiect major și au exprimat angajamentul statelor lor de a lucra îndeaproape la dezvoltarea infrastructurii de transport, un exemplu de solidaritate europeană.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Flotă de 80 de autoutilitare pentru Poșta Română. A fost botezată ”ZOR”

 

Finalul mașinilor termice în 2035? Piața muncii din Germania învinge politicile de mediu

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

DR1 - Vest Expres
Infrastructură

Proiect aprobat pentru DR1 – Vest Expres, șoseaua care va conecta Bd. Timișoara de Autostrada A0

Ministerul Transporturilor a aprobat Studiul de fezabilitate pentru DR1 – Vest Expres,...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Autorizația de Construire pentru lotul Joseni – Ditrău

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru lotul 1D Joseni –...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Drumul Expres Focșani – Brăila. Contract semnat pentru supervizarea lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat, luni, contractul pentru supervizarea lucrărilor...

Târgu Frumos - Lețcani
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. CNIR a atribuit contractul pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Târgu Frumos – Lețcani

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit firmei de inginerie Tecnic...