Advertisement

Electrificarea flotelor
Home Interviuri Editorial Era materiilor prime ieftine a ajuns la final

Era materiilor prime ieftine a ajuns la final

Consecințele pandemiei au fost exacerbate de războiul din Ucraina, iar sancțiunile internaționale impuse Rusiei au contribuit la o scumpire fără precedent a materiilor prime.

Prețurile grâului, îngrășămintelor, aluminiului și cuprului au atins niveluri maxime, iar alte creșteri sunt inevitabile, spun consultanții în resurse naturale. La rândul lor, cotațiile petrolului, care începuseră deja să avanseze încă din 2021, au urcat puternic în ultimele săptămâni, stabilindu-se la peste 100 de dolari pe baril. Situația de pe piața carburanților a devenit astfel suficient de critică pentru ca Agenția Internațională pentru Energie să publice un plan de urgență prin care solicită guvernelor lumii să adopte 10 măsuri pentru a reduce cererea globală de petrol cu 2,7 milioane de barili pe zi și astfel să reducă riscul unei penurii primejdioase. Situația este la fel de amenințătoare și pe piața gazelor naturale, în condițiile în care Europa este dependentă, în special, de producția rusă.

Ca atare, și în următoarele luni, multe elemente importante din viața de zi cu zi vor tinde să devină mai scumpe – de la pâine și cafea la computere și autoturisme, de la materiale de construcție și locuințe la modul în care ne aprovizionăm gospodăriile cu energie electrică.

În plus, sancțiunile impuse Rusiei au consecințe semnificative și pentru producătorii de automobile, în condițiile în care țara este esențială pentru exportul multor metale, cum ar fi nichelul, necesar pentru baterii, aluminiul, pentru caroserii și roți, sau paladiul și platina, pentru sistemele de evacuare a vehiculelor. În cazul cuprului și cobaltului, presiunea existentă în aprovizionare s-a intensificat pe fondul unor stocuri globale scăzute, iar cererea mai mare, determinată de trecerea la energiile regenerabile și mobilitatea electrică, va continua să influențeze prețurile celor două metale.

Consultanții în resurse naturale spun că, de fapt, sectorul materiilor prime trece prin cea mai mare transformare din ultimii ani, iar, pentru companii, problema surselor de aprovizionare și definirea materialelor strategice au devenit fundamentale. Drept urmare, nu mai este posibil să alegem cel mai bun client, cea mai profitabilă rută ori cel mai ieftin material disponibil. Sau, cel puțin, nu mai este posibil pe termen lung. Incertitudinile geopolitice actuale demonstrează că datele problemei se pot schimba de pe o zi pe alta. Concluzia este clară, războiul din Ucraina a scumpit permanent materiile prime și a zguduit piețele pe termen lung.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, aprilie 2022)

 

 

CITEȘTE ȘI:

Senatul a aprobat proiectul care majorează amenzile pentru neplata rovinietei

Subvenţie de 50 bani pe litrul de combustibil pentru transportatori şi distribuitori

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Electrificarea flotelor
Editorial

Electrificarea flotelor reduce expunerea la crizele petrolului

Dincolo de problemele de mediu și de atingerea obiectivelor privind reducerea emisiilor...

Electrificarea flotelor
Editorial

2025, un an decisiv pentru piața auto

Ghidată de reglementările europene în favoarea mașinilor electrice, intrate în vigoare de...

electrificarea flotelor
Editorial

2025, un an cheie pentru electrificarea flotelor

Cu mandat reînnoit în fruntea comisarilor, președinta Comisiei Europene, Ursula von der...

Electrificarea flotelor
Editorial

Dilema constructorilor auto

În timp ce piața vehiculelor electrice este în impas, producătorii auto se...