Advertisement

Protecționismul european
Home Interviuri Editorial Decarbonizarea, mai dificilă decât s-a crezut

Decarbonizarea, mai dificilă decât s-a crezut

Un raport al Curții de Conturi Europene arată că reducerea emisiilor generate de autoturisme este ușor de zis, dar foarte greu de făcut. Și asta pentru că, în pofida ambițiilor îndrăznețe și a cerințelor stricte, majoritatea autoturismelor de pe drumurile din UE emit în continuare aceeași cantitate de CO2 ca în urmă cu 12 ani.

În ultimul deceniu, emisiile autoturismelor diesel au rămas constante, în timp ce emisiile automobilelor pe benzină au scăzut neglijabil (-4,6 %). Progresul tehnologic în ceea ce privește eficiența motoarelor este mai mult decât contrabalansat de creșterea masei vehiculelor (aproximativ +10 % în medie) și a puterii motoarelor (+25% în medie). În plus, emisiile de CO2 ale autoturismelor hibride generate în condiții reale de conducere tind să fie mult mai mari decât cele înregistrate în laborator. În încercarea de a reflecta mai bine situația reală, se vor ajusta proporțiile în care sunt utilizate motorul electric și cel cu ardere, dar numai începând din 2025. Până atunci, vehiculele hibride reîncărcabile vor continua să fie tratate ca vehicule cu emisii scăzute, în beneficiul producătorilor auto. Și tot până atunci, aceștia vor continua să aplice unele dintre dispozițiile introduse în Regulamentul privind emisiile de CO2, care le-au permis să economisească, numai în 2020, aproape 13 miliarde de euro sub formă de prime pentru emisiile suplimentare.

În opinia auditorilor UE, scăderea înregistrată în ultimii ani a mediei emisiilor de CO2 generate în condiții de circulație a fost posibilă numai datorită vehiculelor electrice, care, de la 1 vehicul la 100 de înmatriculări de autoturisme noi în 2018, au ajuns la aproape 1 la 7 în 2022. Drumul este însă plin de hopuri, UE confruntându-se cu dificultăți semnificative în accelerarea adoptării vehiculelor electrice.

Primul obstacol care trebuie depășit este accesul la materii prime pentru a construi suficiente baterii. Un altul privește infrastructura de încărcare inadecvată: 70% din totalul stațiilor de reâncărcare din UE sunt concentrate în doar trei țări (Țările de Jos, Franța și Germania). Nu în ultimul rând, prețul este un factor decisiv: având în vedere costurile inițiale mai ridicate ale autoturismelor electrice, consumatorii ar putea prefera să își păstreze mai mult timp vechile vehicule poluante.

În concluzie, ”revoluția verde” a UE nu poate avea loc decât dacă numărul vehiculelor poluante se reduce semnificativ, însă electrificarea parcului auto european este, la rândul său, un demers de proporții.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, februarie 2024)

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Dacia pierde piața turcă. Toate modelele vor fi redenumite Renault

Șeful Bosch: ”Electrificarea tuturor vehiculelor va dura 35 de ani”

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mașinilor electrice
Editorial

Vești rele pentru scepticii mașinilor electrice

Anul trecut a fost unul foarte bun pentru criticii și scepticii adoptării...

mașinilor electrice
Editorial

100 de Flote Auto

Prin vremuri bune și mai puțin bune, marcate de creștere economică, dar...

Protecționismul european
Editorial

Protecționismul european și îngrijorarea producătorilor auto

Mecanismul declanșat de Executivul comunitar pentru introducerea de taxe vamale suplimentare la...

mașinilor electrice
Editorial

Cinci tendințe pentru managementul flotei

Specialiștii în managementul flotelor au analizat piața de profil la început de...