Fondul pentru Modernizare
Home Piaţa auto Flotă verde Șeful Bosch: ”Electrificarea tuturor vehiculelor va dura 35 de ani”

Șeful Bosch: ”Electrificarea tuturor vehiculelor va dura 35 de ani”

Directorul general al grupului german de inginerie Bosch, Stefan Hartung crede că va fi nevoie de vehicule echipate cu motoare pe combustie timp de cel puţin 35 de ani, până când va putea fi finalizată electrificarea transportului rutier.

”Dacă întreaga producţie mondială anuală de 90 de milioane de vehicule rutiere ar fi convertită imediat, ar fi nevoie de 16 ani pentru a electrifica întreaga flotă mondială de 1,4 miliarde de vehicule”, a subliniat Stefan Hartung într-un interviu publicat pe portalul The Pioneer.

Însă, în realitate, motoare cu ardere internă vor continua să fie produse, iar acestea vor trebui să fie înlocuite ulterior. „Va fi nevoie de un interval dublu de timp, cel puţin 30 până la 35 de ani, pentru a electrifica toate automobilele din întreaga lume”, a spus Hartung.

Directorul general de la Bosch a adăugat că, în cele din urmă, anumite categorii de vehicule nu vor putea fi electrificate. Iar tehnologia motoarelor pe combustie va trebui să fie produsă în continuare în Germania. „Nu poţi forţa clienţii din afara Europei să nu o utilizeze”, a spus Hartung.

Acesta a subliniat că inovaţiile de care este nevoie nu există încă, dând drept exemplu vehiculele agricole. O combină agricolă trebuie să opereze până la 12 ore pe zi, şi consumă 250 până la 300 de kilowaţi pe oră. „Având în vedere bateriile care ar fi necesare pentru o astfel de performanţă, cel mai probabil vehiculul ar intra în pământ”, a spus Hartung.

Cu toate acestea, Hartung a dezminţit ideea că Uniunea Europeană s-a mişcat mult prea rapid. Evident s-a referit la momentul în care a stabilit o ţintă pentru renunţarea la automobilele echipat cu motoare cu combustie. „Cu privire la obiectivele climatice, a fost important în primul rând să fie stabilită o ţintă”, a spus Hartung.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Kia PV7
Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Kia PV7 intră în jocul marilor flote electrice

Kia își extinde ofensiva în zona vehiculelor comerciale electrice cu PV7, prezentat...

Seltos
AutoturismeIndustrie autoPiaţa auto

Kia Seltos a ajuns în România

Kia extinde oferta de SUV-uri disponibilă în România cu noul Seltos, un...

Renault Trafic Van E-Tech electric
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Renault Trafic Van E-Tech electric este Utilitara Anului 2027

Noul Renault Trafic Van E-Tech electric a câștigat titlul International Van of...

electrificate
Flotă verde

Piața flotelor auto electrificate va atinge 216 miliarde de dolari până în 2036

Piața globală a electrificării flotelor auto intră într-o perioadă de expansiune susținută....