Atelierele mobile autorizate pentru activitatea „service roți” pot fi extrem de utile în această perioadă în care ar putea fi necesară înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă, în special pentru companiile care dețin flote de mașini și pentru persoanelor fizice care nu vor să se deplaseze la un atelier fix.
”Activitatea de reparație ar trebui să se desfășoare într-un spațiu propriu al firmei deținătoare a flotei auto sau, în cazul persoanelor fizice, în afara carosabilului, fără a afecta circulația pe drumurile publice. Registrul Auto Român vă recomandă să apelați doar la unitățile service autorizate, în primul rând din motive de siguranță, dar și pentru a avea mai multe căi legale de acțiune în cazul în care considerați că nu ați primit un serviciu de calitate”, au tranmis reprezentanții RAR.
Un atelier mobil de tip “service roți” poate fi autorizat doar în cazul în care solicitantul deține și un punct fix de lucru.
Conform RNTR 9, există o serie de condiții de autorizare pentru un atelier mobil „service-roti”, suplimentar față de condițiile aplicabile atelierului fix.
Solicitantul trebuie să dovedească faptul că are ca obiect de activitate activitatea cu codul CAEN 4520 – repararea și întreținerea autovehiculelor la terți și că deține:
– un autovehicul cu destinație specială (autovehicul special) SG cu caroserie cod 99 – atelier mobil;
– jaloane necesare pentru delimitarea zonei în care se vor desfășura activitățile;
– mașină de echilibrat roți și mașină de dejantat anvelope fixate în autovehiculul special – atelier mobil;
– echipamente de măsurare, verificate/etalonate metrologic (altele decât cele din atelierul fix): manometru pentru controlul presiunii din pneuri, șubler, cheie/chei dinamometrice.
În conformitate cu legislația aplicabilă în vigoare, activitățile care se pot desfășura prin intermediul unui atelier mobil sunt:
– înlocuirea anvelopelor și echilibrarea roților;
– repararea anvelopelor;
– înlocuirea parbrizelor, lunetelor și geamurilor laterale;
– montarea, repararea și verificarea instalației de alarmă auto (inclusiv de tip GPS) și închiderea centralizată ( plus componentele acestora);
– reglarea sistemelor de gestiune electronică.
Potrivit RAR, Aceste activități se pot desfășura prin intermediul unui atelier mobil numai în cazul în care operatorul economic deține și un atelier fix autorizat.
Sursa foto; RAR/Facebook
CITEȘTE ȘI:
Deficitul de forţă de muncă, un motiv de îngrijorare mai mare decât pandemia. Studiu Deloitte
Poliția Locală sector 6 achiziționează 17 autospeciale, dintre care 6 electrice prin Rabla Plus
Comentați?