Companiile cu parcuri auto mari, cele de leasing și de închiriere au manifestat o opoziție puternică față de propunerea Comisiei Europene (CE) privind cotele obligatorii de vehiculele cu emisii zero (ZEV) în flotele corporative.
CE afirmă că 60% din vânzările din Uniunea Europeană sunt îndreptate către companii, așadar accelerarea adoptării ZEV-urilor prin impunerea achiziționării sau închirierii de astfel de vehicule pentru flotele corporative ar putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră, având în vedere, în special, kilometrajul lor mai mare.
O creștere mai mare a ponderii ZEV-urilor în flotele corporative ar sprijini, de asemenea, industria auto europeană și ar stimula oferta de vehicule electrice second-hand, potrivit CE.
Stimularea cererii
Standardele UE privind emisiile de CO2 pentru autoturismele și autoutilitarele noi vizează producătorii și oferta din industria auto, mai degrabă decât cererea, unde „adoptarea ZEV-urilor în flotele corporative rămâne sub potențialul său, în special în rândul vehiculelor comerciale și al segmentelor cu kilometraj mare”, potrivit Executivului de la Bruxelles.
Comisia Europeană a recunoscut că unele companii de top au făcut progrese în direcția decarbonizării flotelor lor, dar a afirmat că progresele pe piața UE sunt inconsistente.
Prin urmare, CE evaluează diferite opțiuni de politică, inclusiv stabilirea unor obiective obligatorii privind adoptarea mașinilor cu emisii zero pentru statele membre și companii.
Consultare cu industria
O perioadă de consultare a acestei propuner, care a durat șase săptămâni, s-a încheiat în luna septembrie, înregistrând 483 de puncte de vedere de la companii, asociații, ONG-uri, sindicate și persoane fizice.
Aceste răspunsuri au relevat o diviziune puternică între operatorii de flote și finanțatorii acestora, pe de o parte, și organizațiile axate pe mediu, pe de altă parte.
Flotele și finanțatorii s-au opus în mare măsură ideii unui mandat de achiziție ZEV și au afirmat că eforturile CE ar trebui să fie îndreptate către implementarea unor condiții favorabile care ar stimula cererea naturală de vehicule electrice.
Reacția companiilor
Grupul Bosch, de exemplu, operează o flotă de 10.000 de vehicule în Germania și a atins, încă din 2020, primele două niveluri (Scope 1 și Scope 2) în ceea ce privește neutralitatea carbonului. Compania a declarat că adoptarea vehiculelor cu emisii zero depinde în mare măsură de costurile de proprietate, disponibilitatea infrastructurii și timpii de încărcare și s-a declarat împotriva cotelor obligatorii pentru flote, argumentând că acestea „ar impune sarcini financiare și administrative suplimentare companiilor deja stimulate de legislația existentă ca să își reducă emisiile de CO2, precum ETS 2 – Emission Trading System, raportarea CSRD – Corporate Sustainability Reporting Directive etc”.
La rândul ei, compania de logistică Geopost, care include operatorul de livrări pe ultimul kilometru DPD, s-a angajat să înregistreze emisii nete de carbon zero până în 2040, dar a declarat că implementarea infrastructurii de încărcare publice și private trebuie garantată înainte de introducerea oricăror obiective de achiziție obligatorii.
Geopost a investit deja în 7.000 de puncte de încărcare pentru vehiculele sale comerciale ușoare în 20 de țări europene. Cu toate acestea, pentru a-și atinge obiectivul intermediar de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 43% până în 2030, compania a declarat că va trebui să își dubleze infrastructura de încărcare.
Companii în favoarea unui mandat
Companiile care și-au asumat deja angajamente publice de tranziție la vehicule electrice cu emisii zero au fost mai degrabă în favoarea unui mandat la nivelul întregii industrii. Compania energetică EDF, care deține o flotă de peste 48.000 de autoturisme și autoutilitare, s-a angajat să electrifice vehiculele sale până în 2030 și a recomandat CE să introducă o directivă prin care toate flotele de peste 100 de vehicule (inclusiv mașinile de serviciu și vehiculele firmelor de leasing și de închiriere) să poată cumpăra doar autoturisme și vehicule comerciale ușoare cu emisii zero începând cu 2030.
Și Ingka Group/IKEA Olanda ar susține o propunere legislativă care stabilește obiective obligatorii de emisii zero pentru flotele corporative de mașini 100% electrice până în 2030 și autoutilitare 100% electrice până în 2035. Cu toate acestea, a solicitat UE să asigure o infrastructură de încărcare extinsă și fiabilă, o rețea electrică modernizată și rezilientă, cu procese de planificare simplificate și stimulente financiare și nefinanciare puternice pentru a accelera adoptarea vehiculelor electrice. „Fără aceste măsuri favorabile, inițiativa ”Flote Corporative Curate” nu își va atinge întregul potențial economic, de mediu și societal”, a precizat organizația.
Companiile de închiriere se opun mandatului
Marile companii de închiriere au argumentat vehement împotriva propunerii CE. Sixt a descris orice mandat ZEV drept „o măsură nepotrivită” și a declarat că însăși CE a acceptat că majoritatea statelor membre nu au încă o infrastructură de încărcare adecvată.
„Acest lucru nu se va schimba până în 2030. Este disproporționat să obligi companiile de închiriere să achiziționeze vehicule electrice cu baterie (BEV) care nu pot fi utilizate în scopuri de închiriere”, a precizat acesta. „Comparativ cu vehiculele termice și cele hibride plug-in, costurile de achiziție a ZEV-urilor sunt mai mari, iar valorile lor reziduale considerabil mai mici. Aceasta înseamnă că și costurile totale de proprietate sunt semnificativ mai mari. Prin urmare, obiectivele obligatorii vor face ca prețurile de închiriere și leasing să fie considerabil mai mari pentru consumatori”.
Și compania Enterprise consideră că obiectivele obligatorii de achiziție a vehiculelor „ar stimula timpi de deținere mai lungi pentru vehiculele non-BEV și reducerea constantă a achizițiilor de vehicule noi. În cele din urmă, acestea ar fi autodistructive, deoarece furnizorii de servicii de închiriere și alte servicii de mobilitate sunt unul dintre principalii factori ai reînnoirii flotei europene”.
Nici companiile de leasing nu vor obiective obligatorii
Companiile de leasing s-au opus în egală măsură, argumentând că mandatele riscă să distorsioneze cererea de vehicule, fără a aborda barierele subiacente în calea adoptării vehiculelor electrice.
Ayvens a declarat că un mandat riscă să umfle prețul vehiculelor cu emisii zero prin creșterea cererii, în timp ce avansul ulterior al ofertei de vehicule electrice second-hand ar pune mai multă presiune asupra valorilor reziduale. Ambii factori ar crește ratele de leasing și „ar genera efecte contraproductive: reducerea dimensiunii flotei corporative, înghețarea reînnoirilor contractelor, devierea către mașinile cu motoare termice deținute personal”.
Arval Franța a subliniat faptul că firmele, nu companiile de leasing, decid ce vehicule se potrivesc cel mai bine nevoilor lor. În loc să stabilească obiective specifice pentru corporații, Arval a declarat că Executivul european ar trebui să se concentreze pe investițiile în infrastructurile de încărcare și pe subvențiile financiare pentru vehiculele electrice cu emisii zero atât pentru mașini noi, cât și pentru cele second-hand. „Fără o piață secundară funcțională pentru vehiculele electrice cu baterie, niciun progres suplimentar nu este realist”, a spus compania.
Reacția producătorilor auto
Volvo a arătat că piețele second-hand pentru mașinile electrice funcționează bine în prezent doar în țări precum Norvegia și Danemarca, unde sunt disponibile stimulente.
„În majoritatea celorlalte piețe europene, prețul mai mare al ZEV-urilor second-hand în comparație cu modelele echivalente de mașini convenționale second-hand, posibilitățile limitate de încărcare și eventualele îngrijorări cu privire la starea bateriei și durabilitatea pe termen lung a acesteia se dovedesc a fi piedici”, a spus compania. „Orice inițiativă trebuie să includă pachetul de stimulente potrivit, nu doar obiective pentru vânzările de ZEV-uri noi, ci și pentru utilizarea lor și achiziționarea unora second-hand”.
Toyota a susținut că un mandat corporativ pentru flote riscă „să ducă la scăderea valorilor reziduale, la creșterea costului total de proprietate și la încetinirea reînnoirii flotei”, creând un „efect Havana” (un scenariu în care reglementări stricte sau condiții de piață îi determină pe consumatori să își păstreze mașinile vechi, alimentate cu combustibil, pentru mai mult timp, în loc să cumpere vehicule electrice noi, n.red.). „Acest fenomen este deja evident în Franța: deși vânzările de ZEV au crescut cu 32% ca urmare a mandatului național pentru flotele corporative, înmatriculările corporative totale au scăzut cu 12,5%, determinate de ezitările pieței, ceea ce a dus la perioade prelungite de deținere a vehiculelor”, a precizat compania.
Condiții favorabile
Insuficiența rețelei de încărcare din Europa, precum și întârzierile și constrângerile privind capacitate a rețelei cu care se confruntă flotele și operatorii de puncte de încărcare care doresc să instaleze încărcătoare au fost menționate de mai mulți respondenți la consultarea Comisiei Europene.
„În Franța, rețeaua este capabilă să furnizeze orice capacitate necesară, în timp ce modernizarea rețelei poate dura între trei și opt ani în Germania, iar unele locații vor trebui să găzduiască baterii pentru a începe să furnizeze în curând electricitate”, a declarat Engie. „Întârzierile în conectarea la rețea întârzie cu anii termenele proiectului și cresc costurile. De exemplu, astăzi, o cerere de conectare la rețea în Olanda nu ar fi aprobată înainte de 2030”.
Susținătorii obiectivelor obligatorii
Însă mai multe organizații au susținut propunerile CE. Membrii Inițiativei EV100, lansată de The Climate Group, au declarat că Executivul european ar trebui să stabilească obiective clare și obligatorii pentru toate părțile interesate, inclusiv companiile de închiriere și leasing, de 100% mașini cu emisii zero până în 2030 și 100% autoutilitare și vehicule de tonaj mediu cu emisii zero până în 2035. Cu toate acestea, au adăugat că UE trebuie, de asemenea, să ofere o încărcare accesibilă, fiabilă și la prețuri accesibile, alături de o serie de stimulente financiare și nefinanciare pentru a încuraja adoptarea vehiculelor electrice.
La rândul ei. organizația de mediu Transport & Environment, care a început anul trecut o campanie pentru un obiectiv obligatoriu pentru flotele corporative, a solicitat companiilor mari din UE să atingă un obiectiv general de electrificare de 90% pentru noile înmatriculări până în 2030 – diferențiat în funcție de statul membru. „Acest lucru ar acoperi aproximativ 40% din totalul mașinilor corporative din Europa”, a precizat ONG-ul.
CITEȘTE ȘI:
Fraudă masivă în domeniul ride-sharing: 128 de companii au fraudat bugetul cu 35 mil. euro
Dacia Product Days. Cu ce noutăți vine brandul





Comentați?