finanțări nerambursabile
Home Finanţare BEI acordă credite și finanțări în leasing pentru companiile afectate de criza Covid

BEI acordă credite și finanțări în leasing pentru companiile afectate de criza Covid

Companiile din România vor beneficia de finanţarea dedicată sectorului privat, în valoare de 190 milioane euro, acordată de Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru a susţine sectoarele cele mai afectate de criza Covid din punct de vedere economic, social şi al sănătăţii.

Susţinerea companiilor pentru a continua să investească este esenţială pentru ca România să depăşească dificultăţile economice, sociale şi de ocupare a forţei de muncă provocate de Covid-19. Dând curs cererii miniştrilor de finanţe europeni, Banca Europeană de Investiţii, banca UE, a răspuns rapid pentru a soluţiona problemele din întreaga Europă. Salut această nouă iniţiativă însemnată în valoare de 190 milioane euro care va acorda sprijin financiar dedicat pentru companii de pe întreg teritoriul ţării în cooperare cu importante instituţii financiare. Noua schemă este mai bună şi mai flexibilă. Aceasta permite cheltuieli pentru capitalul circulant, inclusiv, printre altele, pentru plata salariilor, pentru securitate socială şi impozite, fără a impune o scadenţă minimă, cu scopul de a atenua impactul economic al Covid-19”, a declarat ministrul Finanţelor şi guvernator al BEI, Florin Cîţu.

Iniţiativa presupune un pachet dedicat pentru susţinerea rezilienţei economice în contextul Covid-19, acordat României de Banca Europeană de Investiţii. Asigurarea accesului la finanţare este crucială pentru a proteja locurile de muncă, pentru a debloca investiţiile economice şi pentru a facilita creşterea economică.

Companiile pot depune solicitări pentru sprijin individualizat în cadrul programului în valoare de 190 milioane euro. În următoarele săptămâni, partenerii BEI din România – CEC Bank, Intesa Sanpaolo Bank România, UniCredit şi Sogelease – vor stabili modul în care societăţile pot accesa noua finanţare pentru capital circulant, investiţii economice şi finanţare prin leasing, precum şi pentru a-şi acoperi costurile cu salarii, impozite şi securitate socială.

”BEI se angajează să susţină investiţiile sectorului privat din România şi din întreaga lume şi să colaboreze cu parteneri locali pentru a consolida rezilienţa economică afectată de Covid-19. În calitate de nou vicepreşedinte al BEI responsabil pentru operaţiunile din România, aştept cu nerăbdare să susţin investiţiile de transformare din întreaga ţară în anii următori şi să consolidez în continuare strânsa cooperare a BEI cu partenerii din România”, a afirmat Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii.

 

CITEȘTE ȘI:

Duminică se trece la ora de iarnă. 2021, ultimul an pentru schimbarea sezonieră a orei

Granturi pentru capital de lucru. 7.000 de IMM-uri, în primele 10 minute

Tesla devine din ce în ce mai profitabilă. Câștiguri de 331 mil. $ în trimestrul III

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Delgaz Grid
Finanţare

Mega-flotă pentru Delgaz Grid: 207 de autovehicule, din care 87 electrice hibride

Compania Delgaz Grid, furnizorul de ditribuție al gazelor naturale deținut de compania...

leasing social
Finanţare

Schemă de leasing social pentru mașini electrice la nivelul UE. Propunere în Parlamentul European

Grupul Socialiștilor și Democraților (S&D) din Parlamentul European a prezentat un plan...

RAPPS
Finanţare

Flotă de 10 autoturisme pentru dotarea parcului auto al RAPPS

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) va achiziționa prin licitație...

Transgaz
Finanţare

Transgaz își extinde flota cu 55 de utilitare ușoare. Valoarea contractului, 12 mil. lei

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenționează să achiziționeze prin...