audi
Home Piaţa auto Industrie auto Audi își extinde fabrica din Ungaria, cu o investiție de 10,5 mil. euro

Audi își extinde fabrica din Ungaria, cu o investiție de 10,5 mil. euro

Audi Ungaria îşi extinde fabrica din oraşul Gyor, din nord-vestul ţării, investind 3,80 miliarde de forinţi (10,50 milioane de euro), a anunţat marţi ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, relatează publicația hungarytoday.hu.

Guvernul de la Budapesta sprijină investiţia cu un grant de 1,20 miliarde de forinţi, iar extinderea unităţii va permite păstrarea a 700 de locuri de muncă, a precizat Szijjarto.

Szijjarto a lăudat cooperarea cu Audi pe segmentul protecţiei faţă de coronavirus, compania germană ajutând până acum la vaccinarea a aproximativ 3.000 de persoane. În viitorul apropiat, Audi Ungaria va sprijini vaccinarea unui număr similar de persoane.

Companiile auto din Germania sunt responsabile pentru 30% din producţia industrială ungară şi au 170.000 de angajaţi, a explicat ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului din Ungaria.

În timp ce toate companiile se concentrează pe electro-mobilitate, Ungaria speră să-şi întărească rolul de lider „în noua eră a producerii de maşini”. Fabrica Audi din Gyor produce motoare pentru vehicule electrice folosind tehnologii care sunt esenţiale pentru redresarea economică, a subliniat oficialul ungar.

Audi Hungaria a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 7,518 miliarde euro. Compania a investit în ultimul an fiscal 171 milioane euro, investițiile totale realizate de la înființare, în 2013, ajungînd la 11,7 miliarde euro.

Investițiile au vizat, în special, producția de propulsoare electrice și modelul Audi Q3 PHEV, precum și creșterea producției de noi variante de motoare. În plus, extinderea capacității fabricii de scule pentru a produce componente ale caroseriei pentru Audi e-tron GT a reprezentat, de asemenea, un domeniu major de investiții.

În prezent, Audi Ungaria se pregătește pentru producerea următoarei generații de motoare electrice (PPE – Premium Platform Electric) pentru viitoarele modele electrice ale grupului.

 

CITEȘTE ȘI:

Proiectul înfiițării Companiei Naționale de Investiții Rutiere, în dezbatere publică

Cum se aleg vehiculele de flotă în funcţie de TCO

Bulgaria a modificat condițiile de intrare în țară, în contextul pandemiei

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

producători auto
Industrie autoTehnologie

În 2035, șase din primii 10 producători auto mondiali ar putea fi chinezi

Industria auto globală ar putea trece printr-o schimbare majoră în următorul deceniu....

valeo
Industrie auto

Avertisment dur de la șeful Valeo. Se anunță închideri „masive” de fabrici dacă UE nu impune un conținut european de minimum 75%

Șeful Valeo, Christophe Périllat, avertizează că numeroase uzine se vor închide dacă...

Stellantis
Industrie auto

Leapmotor B10 intră pe liniile de producție ale Stellantis din Spania

Stellantis și Leapmotor au început oficial producția de serie a modelului Leapmotor...

dacia
CompaniiIndustrie auto

Miniștrii propuși ai Economiei și Energiei merg de urgență la Dacia

Miniștrii propuși Daniel Zamfir (Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism) și Dumitru Chisăliță...