Advertisement

TCO
Home Finanţare Leasing operaţional Cum se aleg vehiculele de flotă în funcţie de TCO

Cum se aleg vehiculele de flotă în funcţie de TCO

Intrat în jargonul de specialitate prin intermediul acronimului englez de la ”Total Cost of Ownership” (Costul total de deținere), TCO oferă o imagine completă a costurilor pe care le presupune utilizarea flotelor de maşini, fiind considerat, astfel, criteriul esenţial pentru alegerea vehiculelor.

Pentru Oana Iancu, directorul comercial al Business Lease România, costurile serviciului de leasing operaţional sunt direct influenţate, în principal, de valoarea de achiziţie a maşinii, de evoluţia asigurărilor CASCO şi RCA, de costul cu mâna de lucru.

“Având în vedere creşterile pe care aceste componente le-au înregistrat în ultima perioadă, este aşteptată o aliniere şi din perspectiva costurilor asociate leasingului operaţional”, explică aceasta.

În ceea ce priveşte TCO, Oana Iancu consideră că, în calculul acestuia, ponderea componentelor va rămâne aceeaşi, chiar pe fondul crizei Covid, precizând că deprecierea şi carburantul acoperă cea mai mare parte a TCO.

În acest context, directorul comercial al Business Lease arată că recomandările referitoare la alegerea vehiculeleor sunt aliniate obiectivelor clienţilor.

TCO“Dacă selecţia se face strict din perspectiva TCO-ului, pentru autoturismele utilizate preponderent în oraş, recomandăm soluţiile pe benzină, hibrid, plug-in şi electrice, iar pentru cei care parcurg distanţe lungi (peste 300.00 km/ an) în afara oreşelor, motorizările diesel”, precizează Oana Iancu.

De altfel, aceasta subliniază că, deşi ratele în leasingul operaţional rămân fixe pe toată durata contractuală şi nu sunt ajustate sezonier, în funcţie de numărul de kilometri parcurşi la nivelul unui an se pot face recalculări care să echilibreze aceste diferenţe în utilizarea autovehiculelor.

TCO și reducerea riscului costurilor neprevăzute

Din punctul de vedere al lui Radu Manea, Head of Fleet Management în cadrul Porsche Finance Group (PFG) Romania, costul finanţării prin leasing operaţional are la bază o serie de factori care variază, însă, de la un companie-client la alta

TCO“Contractul ţine cont de mai mulţi parametri cu impact în valoarea ratei lunare: configuraţia maşinii, durata de utilizare, kilometrajul anual estimat sau eventualitatea asocierii unor servicii de administrare flote precum pachetele de întreţinere, managementul combustibilului sau al anvelopelor, asistenţa rutieră etc. Costurile evoluează, în principal, în funcţie de gradul de utilizare. În calcularea TCO sunt incluse costurile tuturor serviciilor, plus carburantul. În cazul flotelor utilizate în sistem leasing operaţional, costurile de gestionare aparţin firmei către care se internalizează activitatea, aceasta beneficiind de sinergii specifice”, precizează Radu Manea.

De altfel, aceasta arată că recomandările PFG privind alegerea maşinilor în funcţie de TCO se pliază pe specificul business-ului clientului sau activităţii clienţilor persoane fizice. “De exemplu, avem diferenţe mari între maşinile utilizate pentru activităţi de distribuţie sau vânzare şi cele utilizate pentru management, atât din punctul de vedere al rulajelor, cât şi din perspectiva dotărilor, dimensiunii etc”, explică Radu Manea.

Totodată, acesta subliniază că, în timpul derulării contractului de leasing operaţional, cheltuielile generate de flotă sunt monitorizate de specialiştii PFG, tocmai pentru a reduce riscul unor costuri neprevăzute şi pentru a minimiza cheltuielile clienţilor. “Porsche Finance Group oferă consultanţă, în special pentru încadrarea în parametrii contractului, respectiv rulajul anual agreat, pentru care oferim pro activ ajustare, dar şi consultanţă permanentă în alegerea serviciilor, mai precis adăugarea sau înlocuirea acestora”, arată Radu Manea.

În concluzie, directorul diviziei de Fleet Management al PFG menţionează că produsul de leasing operaţional este unul foarte flexibil, ratele reflectând nivelul de utilizare a maşinilor din flotă. “Condiţiile de finanţare sunt foarte atrăgătoare, serviciul fiind gândit pentru un număr cât mai mare de clienţi. Porsche Finance Group este un furnizor de servicii complete de mobilitate, oferind soluţii eficiente, integrate şi rapide de finanţare şi asigurare conform conceptului „one-stop-shop”: finanţare prin leasing sau credit, asigurări auto şi nu în ultimul rând administrarea eficientă a flotelor”, conchide Radu Manea.

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, martie 2021)

 

CITEȘTE ȘI:

Bulgaria a modificat condițiile de intrare în țară, în contextul pandemiei de Covid-19

CORONAVIRUS. Hotărârea privind relaxarea mai multor măsuri în Capitală, din 3 mai 2021

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ayvens
Leasing operaţional

Ayvens intră în parteneriat cu BYD pentru a livra vehicule electrice în Europa

Ayvens (ALD Automotive – LeasePlan) a semnat un memorandum de înțelegere cu...

arval
Leasing operaţional

Observatorul Arval pentru Mobilitate 2024: 9 din 10 manageri spun că flotele lor vor crește sau vor rămâne stabile în următorii 3 ani

Majoritatea companiilor românești rămân încrezătoare în viitorul flotelor lor, 88% anticipând stabilitate...

Hidroelectrica
Leasing operaţional

Mega-flotă de 212 autovehicule în leasing operațional pentru Hidroelectrica. Cât va costa

Compania Hidroelectrica SA va închiria un număr de minim 212 autovehicule în...