Afacerile din comerţul cu autovehicule
Home Business Companii Afacerile din comerţul auto-moto, în creștere cu doar 0,9% în primul trimestru

Afacerile din comerţul auto-moto, în creștere cu doar 0,9% în primul trimestru

Afacerile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat un avans de 0,9%, în primul trimestru faţă de acelaşi interval din 2023, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, în primele trei luni, creşteri au mai fost înregistrate în activităţile de întreţinere şi reparare a motocicletelor (+21,6%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+9,1%) şi comerţul cu autovehicule (+1%). În schimb, activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor au scăzut cu 19,9%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate s-a înregistrat, în perioada menţionată, o creştere de 1,3% a afacerilor din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor.

În martie 2024 comparativ cu luna precedentă, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o creştere cu 6,9%, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+15,5%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+6,5%) şi la comerţul cu autovehicule (+6%).

În schimb, comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a scăzut cu 0,6%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna martie 2024, comparativ cu luna precedentă, a scăzut cu 3,1%.

În martie 2024 comparativ cu aceeaşi lună din 2023, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o scădere cu 4%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-19,3%) şi la comerţul cu autovehicule (-4,1%).

Potrivit INS, creşteri au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+4,4%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,1%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în martie 2024, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a înregistrat o creştere cu 0,9% faţă de luna martie 2023.

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Ministrul Muncii, la uzina Dacia: Este important să venim cu ceva în plus pentru industria auto

 

Mega-flotă de 166 autovehicule pentru compania Delgaz Grid

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

tesla
Companii

Profitul Tesla se prăbușește pe fondul creșterii costurilor operaționale

Profitul net al Tesla a înregistrat o scădere accentuată de 42,7% în...

chery
Companii

Chery vrea să intre în SUA prin alianțe cu producătorii americani

Chery, cel mai mare exportator auto din China, nu își mai ascunde...

catl
Companii

Gigantul chinez CATL și-a adjudecat 40% din piața mondială a bateriilor

În al treilea trimestru, profitul net al producătorului chinez CATL a crescut...

Volkswagen
Companii

Volkswagen ia în calcul înghețarea salariilor până în 2030 la nivel global

Grupul Volkswagen (VW) analizează posibilitatea de a îngheța salariile unei mari părți...