Advertisement

Home Piaţa auto Renault va lansa opt noi modele, inclusiv un SUV de mici dimensiuni derivat din Dacia Sandero

Renault va lansa opt noi modele, inclusiv un SUV de mici dimensiuni derivat din Dacia Sandero

Producătorul francez de automobile Renault, care deține și marca Dacia, a anunţat că va investi trei miliarde de euro până în 2027 pentru a lansa opt noi modele şi pentru a creşte vânzările de vehicule electrice în afara Europei.

Astfel, printre viitoarele modele pe care constructorul din Hexagon le va lansa în următorii patru ani își va face loc un SUV de mici dimensiuni, destinat piețelor internaționale. Acesta se va numi Kardian și va fi derivat din Dacia Sandero.

În conformitate cu strategia de relansare „Renaulution”, anunţată în 2021, Renault s-a concentrat pe cele mai profitabile segmente din Europa, și anume automobilele electrice şi cele de clasă compactă.

Dar, în contextul în care au pierdut Rusia, a doua mare piaţă a grupului francez, ca urmare a invadării Ucrainei, Renault a devenit şi mai dependent de piaţa europeană. În intervalul ianuarie-septembrie, aproape 69% din totalul vânzărilor mărcii au fost realizate pe Bătrânul Continent, în creştere cu 6% comparativ cu perioada similară din 2022.

„Pe măsură ce înnoirea produselor noastre dă rezultate în Europa, vom face acum marca mai globală şi mai profitabilă”, a declarat directorul mărcii Renault, Fabrice Cambolive.

Automobilele electrice și hibride, o treime din vânzările în afara Europei

Potrivit informațiilor oficiale publicate de constructor, în 2027, automobilele electrice şi cele hibride ar urma să reprezinte o treime din vânzările realizate în afara Europei.

Cinci dintre viitoarele opt noi modele vor fi de segment C și D „pentru a poziţiona marca pe cele mai valoroase segmente”, după cum au precizat reprezentanții Renault.

Mașinile vor fi construite pe două noi platforme globale. Prima este o arhitectură modulară, ultra-flexibilă și multi-energy, care reprezintă „baza” noului crossover Kardian, care va intra pe piața din America Latină și Maroc în 2024. De asemenea, aceasta va fi folosită și de o camionetă 4×4 cu sistem de propulsie hibrid, care a fost prefigurată de noul concept Niagara.

Cea de-a doua platformă, denumită CMA (Compact Modular Architecture) va fi dedicată vehiculelor „high-end”, care vor fi produse în Coreea de Sud, în baza unui parteneriat semnat în 2022 între Renault şi gigantul chinez Geely. Primul autovehicul care va purta marca Renault Korea Motors va fi lansat în cursul anului viitor.

Renault Group se află în avangarda unei mobilităţi care se reinventează. Având o expertiză unică în domeniul electrificării şi beneficiind de alianţa sa cu Nissan si Mitsubishi Motors, Renault Group se bazează pe complementaritatea celor patru mărci ale sale – Renault, Dacia, Alpine şi Mobilize, şi propune clienţilor săi soluţii de mobilitate durabile şi inovatoare. Prezent în peste 130 de ţări şi având peste 111.000 de salariaţi, Grupul a vândut 2,1 milioane de vehicule în 2022.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Tesla a prezentat noul Model 3 la București

România, din nou pe primul loc între statele UE la neîncasarea TVA

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Piaţa auto

Marca Geely va fi lansată oficial în România pe 20 septembrie 2024

Marca Geely, parte a grupului chinez Geely Auto, va debuta oficial pe...

înmatriculările de autoturisme noi
Piaţa auto

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 23% în luna august

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 23% în luna august a...

Piaţa auto

Premiera europeană pentru automobilele Kia PBV la salonul auto IAA Hanovra 2024

Pentru prima dată, Kia participă la salonul auto IAA din Hanovra, desfășurat...

Piaţa auto

AutoExpert Media va reprezenta România în juriul Car of the Year

După aproape 20 de ani de absență, România va fi din nou...