Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 2,8% în trimestrul II 2023 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Pe de altă parte, în trimestrul II 2023, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatriculări noi de autoturisme a fost în continuare crescută (67%), remarcându-se o scădere cu 7,2 puncte procentuale faţă de acelaşi trimestru al anului 2022.
Conform INS, în trimestrul II 2023, comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creşteri la categoria autobuze şi microbuze cu 26,9% şi la categoria mopede şi motociclete cu 9% şi scăderi la categoria autoturisme cu 3,4%.
În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor au fost înregistrate creşteri la toate categoriile astfel: la categoria autobuze şi microbuze de 2,5 ori, la categoria mopede şi motociclete cu 29,2% şi la categoria autoturisme cu 23,3%.
Faţă de trimestrul I 2023, în trimestrul II 2023, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat creştere cu 0,6% la vehiculele pentru transportul pasagerilor.
Vehiculele rutiere clasificate în conformitate cu Normele europene de poluare, înmatriculate în circulaţie, cuprindeau, la sfârşitul trimestrului II 2023, în proporţie de 60,9%, vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 şi în proporţie de 10,9%, vehicule cu norma de poluare Non-Euro.
Pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 34,6%; pentru categoria autobuze şi microbuze cele mai multe vehicule, respectiv 24,5% au fost clasificate în norma Euro 3, iar pentru categoria mopede şi motociclete, cele mai multe vehicule, respectiv 26,8% au fost clasificate Non-Euro.
Înmatriculările noi de vehicule rutiere cuprind înregistrările de vehicule noi, inclusiv ale celor achiziṭionate în leasing, precum ṣi înregistrările de vehicule second hand din import, clasificate conform categoriilor comunitare de vehicule.
Datele nu includ reînmatriculările datorate schimbării proprietarului în urma vânzării autovehiculului, tramvaiele şi troleibuzele, vehiculele militare, remorcile din agricultură şi vehiculele de locuit.
CITEȘTE ȘI:
Din cauza alunecărilor de teren, traseul lotului Nădășelu – Mihăiești, parte din A3, va fi deviat
Infotrafic: Autovehiculele de peste 7,5 tone, interzise vineri pe drumurile din 12 judeţe
Comentați?